Stiri

Vrancea: Casa şi terenul care au aparţinut scriitorului Duiliu Zamfirescu au fost donate Consiliului Judeţean


Donaţia casei şi terenului din comuna Vîrteşcoiu care au aparţinut lui Duiliu Zamfirescu către Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a devenit definitiva după ce preşedintele Cătălin Toma a semnat, miercuri, actele notariale cu reprezentantul moştenitorilor scriitorului, a informat instituţia.

“Această donaţie, eu şi familia o facem cu mare plăcere, este o bucurie, ne apropie mai mult de zona Vrancei. Vă promit oficial că vom participa cu toţii la crearea părţii interioare a casei memoriale, cu numeroase obiecte personale, tablouri, scrisori şi documente, care vor căpăta o valoare importantă şi pentru noi, pentru că nu au mai fost expuse. Noi, copiii şi nepoţii noştri vom avea un loc unde să ne reunim, e ceva simbolic pentru familia noastră”, a spus Nicolas Duiliu Zamfirescu.

Cătălin Toma a specificat faptul că în cadrul noului exerciţiu financiar european, prin Programul Operaţional Regional 2021-2027, există posibilitatea de accesare a fondurilor pentru reabilitarea viitoarei case memoriale Duiliu Zamfirescu, care se află situată într-o pitorească zonă viticolă.

CJ Vrancea a aprobat, în cadrul şedinţei ordinare din 16 aprilie, acceptarea ofertei de donaţie a terenului şi casei ce au aparţinut scriitorului Duiliu Zamfirescu, declararea ca bun de uz şi de interes public judeţean şi includerea în domeniul public al judeţului Vrancea, în vederea consolidării, restaurării şi transformării în Casa Memorială Duiliu Zamfirescu. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *