Stiri

Vlad Zamfirescu (Teatrul Bulandra): Avem obligaţia morală să jucăm şi pentru 30% din spectatori


Teatrul nu înseamnă profit, este cultură şi cultura nu trebuie confundată cu divertismentul, aşa că este o obligaţie morală ca artiştii să joace şi pentru 30% din spectatori, a afirmat Vlad Zamfirescu, managerul Teatrului Bulandra.

“La Teatrul Bulandra deocamdată se repetă şi se susţin audiţii pentru un nou spectacol. Avem programată o premieră la sfârşitul lunii şi sperăm să poată avea loc. În general, teatrul nu se poate deschide la public de pe o zi pe alta. Avem nevoie de un timp pentru a pregăti spectacolul şi pentru a-l anunţa publicului. Dacă biletele sunt puse azi în vânzare e nevoie de cel puţin câteva zile pentru a se mediatiza evenimentul. Pe de altă parte, este firesc să apară şi o reticenţă a publicului, atât în raport cu spaţiile închise, cât şi faţă de o anumită instabilitate. Însă am convingerea că majoritatea dintre noi putem înţelege că traversăm o criză fără precedent şi este firesc să încercăm să ne adaptăm din mers. Nu e comod, dar e foarte necesar”, a declarat pentru AGERPRES Vlad Zamfirescu.

El a precizat că într-o sală de teatru riscul de infectare a spectatorilor este mai mic în raport cu cel de la metrou, magazine sau transportul aerian.

“Da, avem curaj să-i chemăm în săli (n.r. – pe spectatori), pentru că respectăm strict toate regulile şi normele în vigoare. Totodată, cred că dacă asumăm onest să ne protejăm pe noi şi pe ceilalţi, într-o sală de teatru ocupată în proporţie de 30-50%, eventualul risc este acelaşi sau mai mic în raport cu cel de la metrou, din magazinele alimentare sau din transportul aerian”, a mai spus managerul teatrului.

Vlad Zamfirescu a anunţat că următoarea premieră a Teatrului Bulandra, programată pentru sfârşitul lunii octombrie, este spectacolul “Antigona” şi a precizat că este un proiect ce a fost gândit în pandemie. ”Sperăm să-l putem juca”, a adăugat el.

Zamfirescu a afirmat că nu se gândeşte să scoată vreun profit de pe urma spectacolelor prezentate în această perioadă, precizând că “teatrul este cultură”, iar “cultura nu trebuie confundată cu divertismentul”.

“Teatrul nu înseamnă profit. Teatrul este cultură. Şi cultura nu trebuie confundată cu divertismentul. Aşa că da, dacă putem, avem obligaţia morală să jucăm şi pentru 30% din spectatori. Statul are responsabilitatea de a asigura societăţii accesul la cultura. De aceea, de exemplu, un bilet la un teatru de stat are, de regulă, un preţ semnificativ mai mic decât la companiile independente/private. Orice societate civilizată are nevoie de manifestări culturale care dezvoltă curiozitatea, respectul pentru opinii diferite, sentimentul comunitar”, a mai spus Vlad Zamfirescu. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *