Dezbateri

Virginia Zeani – una dintre cele mai mari soprane din secolul al XX-lea – Radio România Cultural


Miercuri, 21
octombrie, soprana Virginia Zeani împlineşte 95 de ani. A fost una din
cele mai prestigioase soprane din anii ’50, ’60 și ’70 ai secolului al
XX-lea, a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a teatrului de
Operă din Roma, şi a cântat alături de cei mai renumiți tenori ai lumii,
de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti
și Plácido Domingo.

Virginia Zehan, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 21 octombrie 1925, în satul Solovăstru, județul Mureș.

La vârsta de 7 ani a venit la Bucureşti,
iar când avea 9 ani, un văr care studia conservatorul a dus-o să vadă
„Madama Butterfly”. După spectacol, micuţa Virginia a plâns toată seara,
iar când a ajuns acasă i-a spus mamei: „Uite, eu am să devin cântăreaţă
de operă!”. „Fii serioasă!”, i-a răspuns părintele său.

A început studiul muzicii încă de la
vârsta de 12 ani, apoi, în paralel cu literatura şi filosofia, studiate
la Universitatea din Bucureşti, a dezlegat tainele cântului, mai întâi
cu Lucia Anghel şi, mai apoi, cu celebra Lydia Lipkowska.

La 19 ani obţine o bursă în Italia şi se perfecţionează la Milano, cu Aureliano Pertile.

Grație acestei educații muzicale de
excepţie și tehnicii vocale impecabile, Virginia Zeani a reușit să
mențină un standard foarte înalt de-a lungul celor 30 de ani de carieră
internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite.

În anul 1948, are loc debutul, la Teatrul
Comunal de Operă din Bologna, cu „La Traviata”, avându-l ca partener pe
Arrigo Pola, cel care va deveni profesorul tenorului Luciano Pavarotti.
Îşi va schimba numele din Zehan în Zeani, acesta fiind mai uşor de
pronunţat în Italia şi în lume.

Era
momentul lansării „Violettei supreme”, cum a fost supranumită frumoasa
primadonă, cea care a triumfat în dificilul rol verdian în 648 de
spectacole, susţinute în întreaga lume, de la Moscova la New York, de la
Londra şi Paris, la Philadelphia şi Roma.

În anul 1950, cântă la Cairo, „Elixirul dragostei”, cu Beniamino Gigli.

În anul 1952, este chemată la Covent Garden din Londra, să o înlocuiască pe Maria Callas în „Puritanii” de Bellini.

A început să îmbine rolurile de soprană
lirico-lejeră cu cele dramatice, cunoscând succese deosebite la
Florenţa, Barcelona, Viena, Sankt Petersburg, Paris, în roluri precum
Gilda din Rigoletto, Manon, Linda di Chamounix,  Mimi din Boema, Adina
din Elixirul dragostei, Margareta din Faust, Somnambula, Aida, Madama
Butterfly, Tatiana din Evgheni Oneghin, Manon Lescaut, Tosca, Adriana
Lecouvreur, Fedora, Lina din Stiffelio, Elisabetta din Don Carlo,
Desdemona din Otello, Charlotte din Werther, chiar Senta din Olandezul
zburător şi Elsa din Lohengrin. Toate aceste roluri i-au stabilit o
reputație de necontestat în repertoriul de „Bel Canto”.

În anul 1955, Opera din Roma montează,
special pentru Virginia Zeani, două producţii noi: „Alzira” de Verdi şi
„Otello” de Rossini, opere care nu fuseseră încă reluate în secolul al
XX-lea.

A urmat unul din marile sale triumfuri,
interpretarea rolului Desdemonei, succes repetat când, împreună cu
ansamblul Operei din Roma, apare pe scena Operei din Berlin și la
Metropolitan Opera House din New York.

În anul 1956, cântă în premiera „Giulio
Cesare” de Handel, la Scala din Milano, avându-l ca partener pe basul
Nicola Rossi-Lemeni – cu care se va căsători, un an mai târziu şi,
alături de care, va forma unul dintre cele mai frumoase şi statornice
cupluri din lumea lirică – şi de mezzosoprana Giulietta Simionato și
tenorul Franco Corelli.

Special pentru Virginia Zeani,
compozitorul Francis Poulenc a conceput, în 1957, rolul Blanche din
opera „Dialogul Carmelitelor”, lucrare a cărei premieră mondială a avut
loc la Scala din Milano. Acelaşi compozitor avea să scrie şi partitura
solistei din „Vocea umană”.

În 1966 a debutat la Metropolitan Opera,
cu Violetta din Traviata şi a fost prima interpretă care a cântat la
Scala toate cele trei roluri din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach:
Olympia, Giulietta şi Antonia.

În anul 1972, Virginia Zeani interpretează rolul Magda din opera „Consulul” de Gian Carlo Menotti.

S-a stabilit, apoi, alături de soţul său,
în Statele Unite ale Americii, unde Virgina Zeani a fost, din anul
1991, profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana
University, School of Music, din Bloomington, Indiana. Una din cele mai
bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care, în anul 2004, a
debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York în
rolul titular din opera „Aida” de Verdi.

Retragerea sopranei de pe scena lirică s-a produs în anul 1982.

Virginia Zeani a înregistrat pe discuri
mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor „La
Traviata” de Verdi și „Tosca” de Puccini, iar multe din performanțele
sale au rămas gravate pe „Legendary Recordings”.

Maria Calles însăşi spunea, cândva, că Virginia Zeani este singura artistă lirică din lume care-i poate da emoţii.

Doamna Zeani i-a susţinut, încă de la
începutul carierei lor, pe Luciano Pavarotti şi pe Plácido Domingo,
acesta din urmă fiind, în opinia Virginiei Zeani, cel mai complex tenor
pe care l-a întâlnit vreodată. De altfel, i-a fost alături pe scenă
pentru prima dată în 1972, în „Manon Lescaut”, de Puccini, la Barcelona.

Virginia Zeani a fost recompensată cu
numeroase premii şi distincţii, printre acestea aflându-se titlul de
Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică București și
al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la propunerea Facultății de
Teologie Greco-Catolică.

A fost decorată de Regele Farouk al
Egiptului pentru merite culturale şi a cântat la logodna acestuia, fiind
aplaudată, printre alţii, şi de prinţul Ali Khan şi de legendara lui
soră, prinţesă Fawzia, prima soţie a şahului Persiei.

Are meritul de a fi contribuit la
începuturile Şcolii de Operă din Noua Zeelandă, alături de regizorul
Raymond Hawthorne şi de dirijorul şi profesorul Eliano Matteozzi
Petralia.

Virginia Zeani a susţinut un turneu în
Anglia în anul încoronării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi a
păstrat, pe toată durata carierei sale artistice, relaţii apropiate cu
Principatul Monte Carlo şi cu Casa Regală a Egiptului.

În anul 2010, Virginia Zeani a fost
declarată Profesoara anului, de către Revista „Cântăreţi clasici”, iar
la 11 mai 2011, regele Mihai I i-a acordat Decorația Regală „Nihil Sine
Deo”.

Ajunsă acum la vârsta de 95 de ani, soprana Virginia Zeani locuieşte în Florida, Statele Unite ale Americii.

Şi-a păstrat reputaţia în epoca marilor dive în arta lirică mondială – Callas, Tebaldi, Caballé, Birgit Nilsson -, impresionând prin vocea sa flexibilă, care îmbina fericit notele calde de piept cu supraacute pline de strălucire, cu o impecabilă frazare şi un joc actoricesc comparabil cu cel al unei artiste de teatru.

RADOR: Razvan Moceanu



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *