Stiri

VIDEO Smiley şi Killa Fonic au lansat piesa ”Lasă inima să zbiere!”


Smiley a lansat, vineri, pe YouTube, prima sa piesă din 2021, alături de Killa Fonic, “Lasă inima să zbiere!”, o piesă despre intimitate, eliberare şi tăcerea din relaţii, care se va regăsi pe noul său album, al cincilea din carieră, informează un comunicat Hahaha Production transmis AGERPRES.

 


“Urmează câteva lansări neaşteptate, pregătesc un album nebun, urban, cu sound actual, dance, de stradă. Nu este ceva nou pentru muzica şi istoria mea, însă este cumva surprinzător în acest moment al vieţii mele şi este o completare de atitudine, revoltă şi libertate a zonei romantice în care am aşezat muzica mea în ultima perioadă”, spune Smiley despre noul său proiect muzical.

Colaborarea dintre Smiley şi Killa Fonic a pornit de la compatibilitatea lor artistică.

“Killa mi se pare o voce puternică a generaţiei lui, a noului curent hip-hop din România şi pariam că va ajunge să aibă ceva de spus acum multă vreme, când l-am auzit prima dată pe primul album al lui Doc. Mi se pare talentat, creativ, curajos şi încăpăţânat să facă lucrurile după cum simte, chiar dacă le împinge la extrem. Deşi arătăm şi suntem percepuţi diferit, chiar avem multe în comun şi ne preocupă mereu să găsim what’s next, what’s new”, povesteşte Smiley.

“Lasă inima să zbiere” este o co-producţie HaHaHa Production, Cat Music şi Global Records, cu muzica şi versurile semnate de Smiley şi Killa Fonic, cu producţia făcută de Florin Boka, Lucian Nagy şi Şerban Cazan şi clipul regizat de SAN. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: Killa Fonic / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *