Stiri

VIDEO Prima piesă AC/DC de după reuniune. Cum şi-a recăpătat solistul auzul folosind un tratament experimental



Solistul Brian Johnson a dat un interviu pentru revista Rolling Stone cu ocazia lansării primei piese noi AC/DC după 6 ani de pauză. În interviu, el îşi detaliază întoarcerea pe scenă după pierderea auzului şi cum a urmat un tratament experimental pentru recuperare.

Rockerul povesteşte că în timpul turneului ‘Rock Or Bust’ din 2016 şi-a dat seama că nu mai auzea deloc tonul chitărilor. “A fost o surzenie oribilă. Mă descurcam doar cu memoria muşchilor şi citeam pe buze. Mă simţeam foarte prost faţă de colegii din trupă şi faţă de spectatori. E cumplit să stai pe scenă în faţa tuturor şi să n-ai încredere în tine”.

Pentru că risca să-şi piardă auzul definitiv, Johnson a decis atunci să se retragă, iar locul lui în trupă pentru restul turneului a fost luat de Axl Rose, de la Guns N’ Roses. Au fost primele concerte AC/DC fără Brian Johnson la cârmă, după 36 de ani împreună.

Au urmat trei ani de tratamente experimentale, în care un specialist venea lunar să-l consult pe solist. “Stăteam cablat cu tot felul de fire şi înconjurat de ecrane de calculator şi de tot felul de sunete, era plictisitor ca naiba. Dar a meritat cu vârf şi îndesat”, spune Johnson despre tratamentul urmat, în care doctorii s-au folosit de structura osoasă a craniului ca receptor pentru auz.

“Era prin 2018, când Angus a fost contactat de casa de discuri. L-au întrebat dacă nu vrem să facem un album. Angus le-a spus, “hai să-i întrebăm pe băieţi!”
Aşa că m-a întrebat pe mine, şi pe Cliff, pe Phill şi pe Stevie, bineînţeles, şi toţi am zis DA imediat”, povesteşte  Brian Johnson  într-un interviu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *