Stiri

VIDEO ”După 40 de zile”, regia Andrei Gruzsniczki, în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Moscova


Al patrulea lungmetraj al regizorului Andrei Gruzsniczki, “După 40 de zile / No Rest For The Old Lady”, va fi prezentat în selecţia oficială a celei de-a 43-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova, care se desfăşoară începând de joi până pe 29 aprilie, informează un comunicat transmis AGERPRES.

 


Filmul va rula în afara competiţiei, în programul “Third Age”. Selecţia pentru această secţiune a fost realizată de Kirill Razlogov, director de program.

Lungmetrajul are în centru prietenia dintre Emil Daravăţ, un bătrân care nu crede în spirite, şi Titi. În egală măsură o poveste de iubire, dar şi drama unei prietenii. Acţiunea se petrece într-o comună din zona Olteniei. Locul pare un colţ de rai locuit de oameni dintr-o bucată. Asta, la o primă vedere. Povestea începe la parastasul de 40 de zile al soţiei lui Emil, Smaranda. Titi, prietenul de o viaţă al lui Emil, pare profund mişcat de moartea ei. Timpul trece, iar Emil realizează că zilele lui Titi par a fi numărate. Se simte responsabil pentru viaţa lui Titi şi vrea să-l resusciteze, parcă împotriva voinţei acestuia. Dar niciun efort nu ajută. La 40 de zile după moartea ei, Smaranda pare să-l bântuie pe Titi. Este o poveste care vorbeşte, cu nuanţe de umor negru şi mister, despre lupta pe care fiecare trebuie s-o ducă pentru a-l înţelege şi accepta pe celălalt, într-o prietenie sau într-o poveste de iubire, se arată în prezentarea peliculei.

“Cei doi protagonişti reflectă cele două tipuri de cunoaştere – cunoaşterea pozitivă, analitică, şi cunoaşterea intuitivă, cea care sporeşte misterul. În acest film am căutat să alcătuiesc un tip de cinema care observă şi înregistrează fapte, acţiuni, experienţe de viaţă cotidiană, din perspectiva ‘luptei’ care sfidează trecerea timpului. O luptă pentru supravieţuire de care suntem mai mult sau mai puţin conştienţi. Spre deosebire de orice altă luptă, aceasta nu va fi vreodată câştigată. Dar, ca în orice luptă, se poate capitula sau continua până în pânzele albe, chiar dacă ştim finalul. Şi mesajul acestei poveşti este că, indiferent de greutăţi, lupta merită dusă”, explică Andrei Gruzsniczki, care semnează şi scenariul.

“După 40 de zile” a fost filmat în primăvara anului 2019 şi finalizat la sfârşitul anului 2020.

Din distribuţia peliculei fac parte Mircea Andreescu, Valer Dellakeza, Gabriel Spahiu, Marian Negrescu, Simona Urs, Ştefan Mirea, Valeriu Bâzu şi Eugen Titu. Montajul este realizat de Ioachim Stroe, muzica – de Cristian Lolea, imaginea – de Laurenţiu Răducanu, designul de sunet – de Ioan Filip, sunet priză directă – de Vlad Voinescu, scenografia – de Andreea Popa, Anastasia Ionescu şi Bogdan Bostănaru, machiajul şi coafura – de Sandra Pătrăuceanu, iar costumele – de Mia Conea. Producători sunt Andreea Dumitrescu, Oana Bujgoi Giurgiu (co-producător) şi Anamaria Antoci (co-producător).

“După 40 de zile” este o producţie AVVA MMIX Studio, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment şi Tangaj Production. Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *