Dezbateri

Vagonul cu vorbe


AMoțiunea de cenzură depusă de PSD se va dezbate luni. Dar ce sens are un asemenea demers taman în campania de la locale și cu trei luni înainte de alegerile generale? Curios moment, nu?

De ce nu e lăsat liberalul Orban să administreze țara până în decembrie, apoi să fie instalat guvernul rezultat din alegeri? Chiar e PSD atât de nerăbdător, iar țara are nevoie acum de un alt guvern? Asta o fi problema numărul unu a românilor? Și dacă tot vorbim de un nou cabinet, cine să formeze guvernul dacă Orban pică luni în Parlament? Sunt PSD, Pro România și ALDE pregătite să guverneze mai eficient decât au făcut-o până acum?

Pentru că, oricât s-ar chinui să arate Ponta și Tăriceanu că reprezintă fețe noi în politică, n-au cum să mai păcălească pe nimeni. Și unul, și celălalt au fost în diverse moduri la putere, fie împreună, fie separat, în diverse conjuncturi.

Și totuși ce l-o fi apucat pe șeful PSD Marcel Ciolacu să depună moțiunea de cenzură? Și de ce acum, în august, când încă sunt concediile, iar Covidul bate record după record?

Social-democrații și-au instalat o nouă conducere la partid, după congresul de săptămâna trecută, iar echipa cea proaspătă are de livrat rezultate. Căci se anunță vremuri complicate în caz de eșec. După alegerile parlamentare se va trage linia, iar liderii PSD din teritoriu vor cere expli­cații. Posibil să nu fie luat nimeni de urechi la partid dacă noii șefi vor avea rezultate remarcabile. Rezultate care deocamdată nu arată grozav în sondajele de opinie.

E o bătălie teribilă în aceste zile, ba chiar ore, pe fiecare parlamentar în parte. Dacă moțiunea PSD eșuează, atunci PNL va repurta în alegeri o victorie chiar mai confortabilă decât o arată acum sondajele lui Pieleanu, Dân­cu sau cele ale IMAS. Dacă însă moțiunea trece, atunci PSD se menține în joc și poate spera ceva voturi în plus la locale, iar mai apoi la parlamentare.

Pentru PSD, trecerea moțiu­nii este așadar vitală. PNL încă nu s-a erodat suficient chiar dacă suntem în plină pandemie, ba chiar campania liberalilor pare să indice un partid decis să nu mai lase lucrurile la întâmplare ca în 2016. La vremea respectivă PNL n-a avut chef de luptă, n-a avut program, cum n-a avut nici conducere eficientă.

Revenind la PSD, pentru Ciolacu și echipa sa alegerile care urmează sunt mai importante decât congresul care s-a tocmai s-a încheiat. Filialele pot oricând convoca un nou congres dacă rezultatul din 27 septembrie va fi nesatisfăcător.

Bătălia pentru moțiune e primul episod de urmărit al campaniei electorale. Nu va schimba semnificativ scorul partidelor, dar va influența moralul trupelor. De fapt asta e și miza moțiunii. PSD vrea să arate propriilor suporteri că e un partid viu, gata să preia puterea, care își revine după epoca Dragnea. Rănile încă nu s-au vindecat, în unele județe candidații dau jos sigla PSD de pe bannere, partidul nu are încredere, nu e atmosfera de altădată.

PSD a pierdut primari, alții au rămas pe baricadele stângii, dar la prima adiere de vânt vor juca la două capete, dacă nu cumva vor schimba tabăra cu totul.

Și pentru PNL e un moment important, chiar dacă dincolo de epilogul moțiunii, liberalii știu că se pot baza pe locomotiva nem­țească. Iohannis a spus că nu va mai da celor din PSD guvernul, astfel că PNL poate sta liniștit.

Însă trecerea moțiunii de cenzură poate încurca socotelile în tabăra PNL. PSD poate spune în acest caz că, dacă șeful statului nu le acceptă premierul, atunci va bloca ținerea parlamentarelor pe 6 decembrie.

O poate face, mai ales că e în interesul PSD împingerea scrutinului pentru Parlament undeva către primăvara anului 2021.

De aici probabil și forfota declanșată la liberali, care au trecut la cumpărături de aleși social-democrați pe final de vară.

Dacă moțiunea eșuează, PNL va avea asigurată liniștea la guvernare și poate pregăti mi­nuțios cele două confruntări electorale de la finalul acestui an. Ar fi semnalul că PSD a pierdut definitiv majoritatea pe fi­nal de mandat.

Cât privește restul scenei politice, doar USR-PLUS mai poate câștiga ceva puncte. Asta dacă va avea forța să arate publicului că e o bătălie teribilă pe resurse și că nici PSD, nici PNL nu-s preocupate cu adevărat de gestionarea treburilor țării.

Dar USR-PLUS este dator și propriului electorat cu niște explicații. Alianța, transformată recent într-un singur partid, n-a fost în stare să pună candidați în destule localități în țară, dovedind în multe județe amatorism politic.

Localele rămân o bătălie în­tre coloși, PNL fiind deocamdată într-un avantaj liniștitor în fața social-democraților.



Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *