Stiri

UNITER demarează înscrierile pentru Concursul de dramaturgie ”Cea mai bună piesă românească a anului 2020”


Uniunea Teatrală din România lansează cea de-a 29-a ediţie a Concursului de dramaturgie “Cea mai bună piesă românească a anului”, dramaturgii putând să trimită textele până pe 12 februarie 2021, informează un comunicat transmis AGERPRES.

În concurs pot fi înscrise numai texte noi, care nu au fost publicate sau reprezentate, precizează organizatorii.

Textul piesei se va trimite redactat în format word sau pdf. prin e-mail, la adresa: unitext@uniter.ro. Numele autorului trebuie să fie secret, el nu va figura pe pagina de titlu a piesei, ci va fi înlocuit cu un motto, înscris lângă titlul piesei.

Pentru identificare, autorii vor trimite prin poştă, la adresa: UNITER, strada George Enescu nr. 2-4, sector 1, Bucureşti, cod poştal 010305, un plic închis în care vor fi înscrise: titlul piesei, motto-ul, numele autorului, adresă, telefon, e-mail.

Pe plic se vor menţiona: motto-ul piesei şi “Pentru concursul Cea mai bună piesă românească a anului 2020”.

Nu se primesc în concurs dramatizări, piese publicate sau reprezentate. Textele pieselor nu se primesc în format tipărit şi nu se înapoiază după finalizarea concursului.

Câştigătorul concursului va fi premiat pe scena Galei Premiilor UNITER 2021, iar piesa câştigătoare va fi publicată într-un volum publicat de Editura UNITEXT a UNITER.

În funcţie de evoluţia evenimentelor sanitare prin care trecem, UNITER va face publice toate informaţiile legate de eventuale schimbări privind organizarea şi desfăşurarea Concursului de dramaturgie, precizează organizatorii. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *