Stiri

Turneul Classic Unlimited 2021: Pianistul Bogdan Vaida va concerta în 9 spaţii neconvenţionale


Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti şi alte opt locuri speciale din ţară se vor transforma, în perioada 25 august – 26 septembrie, în săli de concerte pentru a găzdui cea de-a cincea ediţie a turneului naţional Classic Unlimited, susţinut de pianistul Bogdan Vaida.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, dacă în anii trecuţi turneul a avut loc în librării, tipografii, fabrici de mobilă, mine de cărbuni, ateliere de reparaţii auto, magazine de biciclete, sedii de firmă sau galerii de artă, anul acesta Classic Unlimited se va desfăşura în următoarele spaţii culturale atipice:

* 25 august – Magazia de pulbere by EC Garden – Cluj-Napoca

* 28 august – Grădina Botanică “Vasile Fati” – Jibou

* 29 august – Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie – Târgu Mureş

* 10 septembrie – Bastionul Artiştilor – Braşov

* 11 septembrie – Sanctuarul de urşi Libearty – Zărneşti

* 16 septembrie – Uzina de Apă / Centru de arhitectură, cultură urbană şi peisaj – Suceava

* 17 septembrie – Muzeul Poezie(i) / Casa Muzeelor – Iaşi

* 25 septembrie – Muzeul Astra – Sibiu

* 26 septembrie – Faber – Timişoara

”Turneul din acest an este un moment de bucurie pentru echipă şi, sperăm noi, şi pentru spectatori, şi-un mic pas spre revenirea la normalitate. Ne-am propus să ajungem în nouă comunităţi, dintre cele mai diverse, de la spaţii de concerte reinventate în pandemie la spaţii propuse chiar de comunitatea Classic Unlimited, locuri unde muzica clasică s-a auzit mai rar. Am păstrat de anul trecut ideea de spaţiu în aer liber, deschis şi primitor, şi i-am adăugat o notă contemporană printr-un nou repertoriu. Suntem siguri că o să placă şi abia aşteptăm să prezentăm publicului muzica şi compozitorii din spatele ei”, a declarat Meda Corovei, project manager Classic Unlimited.

În timpul seriei de concerte Classic Unlimited, intitulată anul acesta ”A contemporary view”, publicul va putea asculta atât piese consacrate ale muzicii clasice, cât şi trei piese contemporane, create special pentru turneu de compozitorii clujeni Ciprian Gabriel Pop, Şerban Marcu şi Cristian Bence-Muk, precizează sursa citată.

Ca în fiecare an, accesul la concertele Classic Unlimited este gratuit şi se va face exclusiv pe bază de rezervare a locului pe site-ul evenimentului: www.classicunlimited.ro. Odată cu rezervarea locurilor la concert, iubitorii de muzică clasică vor avea posibilitatea, pe site, să susţină financiar turneul cu suma pe care o doresc.

Classic Unlimited este inspirat de turneul Klassik Mittendrin, care a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorinţa de a o face mai accesibilă publicului larg. În cele patru turnee de până acum, peste 4.000 de persoane au luat parte la concertele Classic Unlimited care au avut loc în locuri neconvenţionale din Cluj-Napoca, Bucureşti, Oradea, Iaşi, Braşov, Alba Iulia, Baia Mare, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Petrila, Turda. AGERPRES/(AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: Classic Unlimited / Facebook





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *