Dezbateri

The WATER DIVINER regizat de Russell Crowe , dramă zguduitoare despre o pagină de istorie reală – de Michaela Platon – Radio România Cultural


Ca
să înțelegem The Water Diviner e nevoie mai întai de o restituire a istoriei
scrise în Peninsula Gallipoli, începute în aprilie și încheiate în decembrie
1915, în timpul Primului Război Mondial.

Anul trecut s-au celebrat 105 de ani de la izbucnirea primei conflagrații mondiale și de la încercarea cuceririi Istanbulului și obținerea controlului asupra strâmtorii Dardanele de către Aliați. Istoria consemnează hotărârea și spiritul de sacrificiu al turcilor, căliți în războaiele balcanice, în timp ce Aliații  erau neexperimentați și neobișnuiți cu mediul ostil din Gallipoli. Și deși cei dintâi au repurtat o victorie zdrobitoare în peninsulă, paradoxal, au pierdut războiul. Asta nu fără a se opune cu îndârjire trupelor ANZAC- “Corpul de armate al Australiei şi Noii Zeelande”, ceea ce a condus la pierderi imense de ambele parți beligerante, iar din cei 46.000 de soldați ai aliaților căzuți în această campanie,  11.000 au fost australieni şi neozeelandezi. În amintirea celor căzuți, ei sărbătoresc şi azi “Ziua Anzac”, pe 25 aprilie, pentru a-i cinsti pe cei care au luptat în nefericita campanie de la Dardanele, iar în 1985, guvernul turc a schimbat oficial numele locului debarcării trupelor Aliatilor- în “Golful Anzac”. Închei această amară lecție de istorie cu gândul la modul stupid în care s-au curmat atâtea vieți- aici -ca în fiecare război ce a îndoliat planeta.

The
Water Diviner,  regizat de Russell Crowe are la bază o idee a scriitorului
şi scenaristului Andrew Anastasios, care descoperă o scrisoare a unui
locotenent-colonel, trimis să facă ordine pe fostul câmp de luptă, după
terminarea primului război mondial. Din această scrisoare i-au atras atenția
următoarele cuvinte: “Un bărbat din Australia a reuşit să ajungă până aici, în
căutarea mormântului fiului său.” Acesta este și punctul de plecare al
filmului, care pe lângă această tragedie, amintește prin căteva scene  și
de începutul războiului greco-turc, când grecii au declanșat conflictul,
deoarece premierul britanic David Lloyd George promisese Atenei importante
câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman.

Filmul nu glorifică în nici un caz războiul, deși începe cu imaginea liniilor turce, într-o scenă care amintește de cuvintele spuse de către colonelul Mustafa Kemal Atatürk pe cand își conducea regimentul în luptă și a devenit legendă: ”Nu vă ordon să atacați – vă ordon să muriți”, acest spirit incredibil de sacrifiu fiind cel care a animat armata otomană spre victorie. Este un film pe care nu numai australienii ar trebui să-l vadă, acum când sunt avertizați în legătură cu planuri ale militanților islamiști de a ataca obiective australiene- dar și turcii, ținând cont că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat ţările europene să lupte împotriva islamofobiei şi să prevină intensificarea manifestaţiilor antiislam.

În
cele 111 minute există câteva scene sfâșietoare, una dintre ele fiind cea în
care soldații australieni urlau , agonizând: Vreau la mama! (exact acestea au
fost și cuvintele pe care mi-a spus bunicul meu că le strigau românii căzuți la
Cotul Donului). O alta care lasă un gust amar este cea în care se vede o căruță
plină cu oseminte umane, cu o etichetă pe care scria laconic : oase turcești, o
dovadă că dușmănia mocnea și după armistițiu… Dar cea mai tulburatoare scenă
este fără îndoială aceea în care Arthur este nevoit să își împuște fratele mai
mic, grav rănit- asumându-și din iubire această vină capitală de a-i curma
suferința celui pe care –la plecare- tatal i-l dăduse în grijă. Este , după
părerea mea, dovada supremă de iubire si asumare, să îl eliberezi pe cel drag,
păstrând doar pentru tine durerea. Rememorarea acestei scene zguduitoare este
atat de intensă, încât te copleșește,și abia acum, într-o dramă personală,
infinitezimală parte a marelui război,  se coagulează toată
durerea,tragismul și trauma celor implicați.

Actorii
au fost aleși cu înțelepciune: Olga Kurylenko (Ayshe) pentru frumusețe și
grație; Jai Courtney (Lt. Col. Cyril Hughes) pentru că e australian (a jucat și
în Spartacus și era bun prieten cu Andy Whitfield, tânărul actor care s-a stins
la 39 de ani); Yilmaz Erdoğan- pentru că a reușit să-l convingă pe Russel să îl
distribuie în rolul maiorului Hasan, spunându-i că nu va regreta; Cem Yilmaz
(Sgt. Jemal) pentru că a fost dorit de Russell, impresionat de talentul său
actoricesc; încă 3 actori australieni talentați: Ryan Corr, James Fraser și Ben
O’toole, debutant pe marele ecran au avut șansa de a împărți această poveste
tristă despre nebunia războiului, durere, determinare, dar și despre demnitate
și onoare.

Imaginea
filmului este de exceptie  și  e suficient să vă spun că Andrew
Lesnie, cel care este creatorul ei, e deţinătorul unui Premiu Oscar pentru cea
mai bună imagine pentru The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring,
precum şi a Premiului BAFTA la aceeaşi categorie pentru The Lord of the Rings:
The Return of the King. Sunt scene de exterior care îți taie respirația, dar și
interioare fabuloase din palatul Topkapi, Moscheea Albastră, intregite de
travelinguri și cadre ce ne fac să „zburăm”pe deasupra Cartierului Evreiesc din
vechiul Istanbul.

Mi-au
rămas două replici în cap; una dată la întrebarea adresată ofițerului turc: „De
ce îl ajuți pe australian?”cu un răspuns de o logică dezarmantă: „Pentru că
este singurul tată care a venit până aici să își caute copiii”, și cealaltă a
soției îndurerate de pierderea celor trei fii care îi spune tatălui: „Ești în
stare să descoperi apa în pământ sterp, dar nu poți să-ți găsești copiii!.”

Iar
la capitolul replici amuzante e următoarea: Connor: Mai există și alte dovezi
în legătură cu băiatul meu? Iar Jemal (interpretat cu atât umor cât poate să
încapă într-o dramă  de actorul Cem Yilmaz) răspunde: Sigur că nu! Suntem
otomani, nu nemti!

Debutul
regizoral al lui Russel Crowe- cu The Water Diviner pe un subiect sensibil-
este, dincolo de restituirea unui moment al istoriei,  o invitație la
toleranță și sentimente de înțelegere și de compătimire față de suferințele și
nenorocirile prin care au trecut nu numai australienii, ci oricine a fost
implicat într-un conflict, fie el civil sau militar. Este o pledoarie frustă și
aproape echidistantă pentru toleranță, respect (chiar și al adversarului) și
demnitate, un film care este departe de perfecțiune, dar care nici nu poate
trece neobservat.

Regizor:
Russell Crowe

Scenariu:
Andrew Knight, Andrew Anastasios

Producători
executivi: James Packer, Brett Ratner, Kerry Stokes, Tim Worner, Angus Ross,
John Collee, Andrew Knight, Andrew Anastasios

Muzica:
David Hirschfelder

Cu: Russell Crowe, Olga Kurylenko, Yilmaz Erdogan, Cem Yilmaz, Jai Courtney, Ryan Corr, James Fraser, Ben O’Toole

Credit foto Cinemagia



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *