Dezbateri

Texte şi pretexte – Epidemia de ciumă din veacul al XIV-lea. Consecinţe şi noi evoluţii – Radio România Cultural


 

Citat din spusele invitatului, motto al ediţiei: „În Europa Apuseană, ciuma a fost prezentă până în secolul al XVIII-lea, contenită în cele din urmă prin măsuri de carantină, iar în spațiul românesc până pe la 1814 (Ciuma lui Caragea). Ne vom referi în cele ce urmează la primul episod, cel al Morții Negre de la mijlocul secolului al XIV-lea, care a reprezentat un moment de cotitură în evoluția continentului european, prin consecințe a căror amploare și importanță continuă să fie și astăzi dezbătute…” (Ecaterina Lung)

În ediţia din 20 februarie 2021  a emisiunii Texte şi pretexte ne propunem, prieteni, să vă invităm la un dialog live cu un istoric specializat în fenomenele Evului mediu: Ecaterina Lung. Domnia sa este istoric medievist, absolvent al Universității din București, cu o teză de masterat la Université Libre de Bruxelles și un doctorat la Universitatea din București (2001). Actualmente este profesor la Universitatea din București, Facultatea de Istorie, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei. Deopotrivă, este director al Centrului de Studii Medievale al Universității din București. A fost cercetător invitat la Centre d’Histoire du Christianisme, Université Jean Moulin – Lyon 3 (2001-2002) și a beneficiat de granturi post-doctorale la Université Libre de Bruxelles (2001) și la Université Jean Moulin – Lyon 3 (2004, 2006). Este membru fondator al International Society for Cultural History și actualmente membru al comitetului științific al aceleiași societăți. Interesul său academic cuprinde următoarele direcţii: istoria medievală și premodernă, istoria culturală, studiile de gen, istoria artei. Ecaterina Lung a publicat monografii, articole, capitole, în reviste academice și volume apărute în țară și în străinătate (Franța, Italia, Spania, Ungaria, SUA, Georgia, Maroc). Ecaterina Lung ne va vorbi despre consecinţele şi mutaţiile politice, militare şi socio-culturale provocate de primul mare episod epidemic de ciumă în Europa, cel de la mijlocul veacului al XIV-lea.

Răzvan Dolea, la rubrica Memoria între ghilimele, ne va vorbi despre unele aspecte mai puţin ştiute din viaţa lui Constantin Brâncuşi, aspecte conservate la nivel de anecdote.

Fireşte, Concursul ediţiei face trimitere la un moment semnificativ al istoriei artei universale. Şi pentru că ieri, 19 februarie, s-au împlinit 145 de ani de la naşterea unui imens artist născut în România, unul care a marcat sculptura veacului trecut, întrebarea vizează un moment din biografia acestuia. Constantin Brâncuşi a spus la un moment dat: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic). Întrebarea se referă la acest moment al declaraţiei sale.

La rubrica intitulată Conexiuni, Georgeta Drăghici ne vorbeşte despre unele texte inedite la 150 de ani de la naşterea lui Marcel Proust.

În spaţiul rubricii Respiro sportiv vom dezbate asupra celor mai semnificative evenimente consumate în cadrul ultimului turneu de Grand Slam al sezonului, cel de la Roland Garros, Paris.

În cadrul rubricii Ora veselă vă invităm să ascultaţi un celebru moment umoristic din „Arhiva de Aur” a SRR, sceneta intitulată E mai… şi interpretată de Carmen Stănescu şi Toma Caragiu.

Emisiunea live de cultură urbană, istorie şi divertisment, Texte şi pretexte, realizată de Georgeta Drăghici şi Valentin Protopopescu, o puteți asculta  sâmbătă, 20 februarie 2021, de la ora 12.00, la Radio România Cultural.

Ilustrare vizuală: foto Georgeta Drăghici (mulţumiri Arianei Vulpe pentru îngăduinţa de a publica această fotografie), foto Valentin Protopopescu, Răzvan Dolea, Ecaterina Lung (mulţumim invitatei), foto coperte (mulţumim Editurii Universităţii din Bucureşti), foto (sursa: wikipedia), Carmen Stănescu şi Toma Caragiu (sursa: wikipedia), imagini ilustrînd Moartea Neagră în Evul mediu european (sursa: wikipedia).

 

 

 

 

 

 



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *