Stiri

“Tango. Radio & Juliet” – spectacol de balet dedicat Zilei Mondiale a Artei transmis online, joi, de ONB


Opera Naţională Bucureşti va transmite, joi, online, spectacolul coupe de dans contemporan “Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug cu ocazia Zilei Mondiale a Artei.

Înregistrarea spectacolului va fi transmisă în regim gratuit, începând cu ora 19,00, pe canalul de Youtube al ONB, potrivit unui comunicat ai instituţiei transmis AGERPRES.

Reprezentaţia uneşte două creaţii coregrafice ale celebrului dansator şi coregraf Edward Clug, artist de origine română, fragmentele muzicale alese fiind extrem de diverse ca gen, de la compozitori ca Astor Piazzolla şi Goran Bregovic până la sonorităţile trupei britanice de rock alternativ Radiohead.

Ziua Mondială a Artei este celebrată în fiecare an, în data de 15 aprilie, ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea spaţiului cultural şi a valorilor universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci, născut la data de 15 aprilie 1452 şi considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: Opera Națională București / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *