Interviuri

„Sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui Kazuo Ishiguro“ – Suplimentul de cultură






Vali Florescu a tradus în română nume mari ale literaturii universale, printre care se numără Kazuo Ishiguro, George Orwell, Kiran Desai, John Fante, Kurt Vonnegut sau Saul Bellow. Tot ea a tradus și cea mai recentă carte a lui Ishiguro, Klara și Soarele, volum în curs de apariție la Editura Polirom. Într-un interviu pentru „Suplimentul de cultură“, Vali Florescu a vorbit despre procesul traducerii, pandemie și despre cea mai căutată ciocolată artizanală.

 

Să începem cu ce e mai important: ciocolata! În CV-ul dumneavoastră scrie că sunteți marketing manager la magazinul tatălui dumneavoastră, „Delicatese Florescu“. Ce presupune asta?

„Marketing manager“, pentru că activitatea mea trebuia să se regăsească în nomenclatorul Ministerului Muncii. În realitate, fiind o firmă de familie, fac tot ce e nevoie să fac și pot. Comand cafea verde, dau în producție ambalaje personalizate, degust și aleg cele mai delicioase sortimente de ciocolată artizanală și, la sugestia clienților, unii dintre ei preșco­lari, rog ciocolatierii să inventeze noi modele de tablete (cele mai recente sunt cu iepurași și cu pisicuțe), aleg cărți și CD-uri muzicale care să devină cadouri apreciate, netezesc asperități în­tre diferite temperamente care trebuie să conlucreze, apreciez ce e de apreciat, comentez când e de comentat și, eventual, de corectat.

 

Care sunt cele mai neobișnuite sugestii primite de la acești clienți preșcolari pe care i-ați amintit?

Chiar tabletele cu pisicuțe. Până acum, am pus mânere de lemn la ibricele artizanale, pentru că mulți uitau că metalul se încăl­zește și se frigeau cu mânerele de cupru, am făcut șerbet de cacao, de cafea, de lime (dar între timp făbricuța care le făcea a sistat producția, odată cu apariția sortimentelor concurente foarte ieftine, produse industrial), am adus multe delicatese la dorința clienților noștri, dar într-o zi a venit un băiețel cu bunica lui și, văzând tableta artizanală personalizată cu sigla Delicatese Florescu, a întrebat-o pe Magda: „De ce nu faceți și tablete cu cafeneaua pisicuțelor?“. Magda mi-a spus mie, eu am vorbit cu producătorul, acesta s-a pus la mintea noastră și ne-a făcut tablete cu pisicuțe și cu căței. Cele cu pisi­cuțe au avut cel mai mare succes, așa că de acum nu ne vor lipsi.

 

Bun! Acum că am discutat despre ciocolată, să trecem și la traduceri. Știu că printre cei pe care i-ați tradus se numără și Kazuo Ishiguro, George Orwell, Kiran Desai, John Fante, Kurt Vonnegut sau Saul Bellow. Ar mai fi și alte nume de scriitori pe care ați vrea să-i amintiți? 

Da, nu pot să nu amintesc de Dashiel Hammett, Sophie Kinsella, Jeanette Winterson, Sam Savage, Peter Carey, Tracy Chevalier, Richard Ford.

 

O carte tradusă și care v-a pus mari probleme?

Multe cărți îți pun probleme la traducere, întrebarea e: sunt probleme și chinuri care merită sau mai degrabă nu? Și aici nu mă refer în primul rând la aspectul pecuniar, care nu poate fi nici el ignorat. Mi-au dat mult de furcă Jurnalele lui Orwell, prin numărul mare de domenii pe care el le aborda și voia să le priceapă din interiorul lor (printre ele, agricultura, mineritul, viața culegătorilor de hamei). În cazul acestei cărți, a fost greu de luptat cu tristețea sfârșitului prematur și nedrept al unui scriitor de asemenea calibru. Cu cât descopereai mai mult vastitatea interesului său pentru tot ceea ce ținea de ființa umană, cu atât devenea mai copleșitor finalul deja cunoscut. Nici Jeanette Winterson nu este ușor de tradus și îndrăznesc să spun că faptul că ea este astăzi un nume cunoscut multor cititori români are legătură și cu eforturile mele de-a o face accesibilă, în ciuda unui ton naratorial uneori excesiv de pă­timaș și de încordat, marcat de istoria ei personală, ca voce a co­munității LGBT. O expe­riență ciudată a fost pentru mine să traduc Apă pentru elefanți de Sara Gruen, nu din cauza difi­cultății textului (de altfel, destul de simplu), ci a descrierilor legate de cruzimea față de animale. Cu această ocazie, mi-am descoperit niște limite ca traducător.

 

Spuneți: „Multe cărți îți pun probleme la traducere, întrebarea e: sunt probleme și chinuri care merită sau mai degrabă nu?“. Ați găsit și un răspuns la întrebarea asta? Merită sau mai degrabă nu?

Pentru mine, da. Trebuie doar să am grijă când îmi aleg cartea de tradus. În cea mai recentă traducere din Ishiguro mi-am bătut mult capul cu doi termeni care apăreau mereu în text și nu reu­șeam deloc să găsesc un echivalent convenabil în română. La unul dintre ei mi-a fost de ajutor o soluție dată de Teo, soțul meu (n.r.: scriitorul T.O. Bobe), dar la celălalt m-am gândit fără încetare ziua, noaptea, pe stradă, la cumpărături și abia târziu mi-a apărut, simplu și firesc, și răspunsul.

 

Spuneați acum câțiva ani, într-un interviu pentru blogul Editurii Vellant, că v-ar plăcea să-l traduceți pe Salinger: „Cred că nu există nimeni care să îl poată traduce mai bine decât mine“. Mai e de actualitate acest răspuns?

Sigur, cine îl iubește pe Salinger îl iubește până la moarte. Dacă o fi să fie, o să mă bucur.

 

Ați citit noua traducere a cărții De veghe în lanul de secară, de la Editura Polirom, traducere care îi aparține lui Cristian Ionescu?

Nu, recunosc că nu am citit noua traducere, nu neapărat fiindcă nu îmi aparține, ci pentru că eu nu cred că poate exista vreuna mai reușită decât cea făcută de Catinca Ralea, care este absolut perfectă. Sau cel puțin așa mi-o amintesc, pentru că nu am mai recitit-o.

 

Editura Polirom pregătește publicarea unei traduceri pentru un nou volum semnat de Kazuo Ishiguro. Spuneți mai multe despre asta!

Da, este vorba de cea mai recentă carte a lui Ishiguro, cea pe care o așteaptă toată lumea după ce a luat Premiul Nobel: Klara și Soarele. Recent am primit de la redactorul cărții, Radu Pavel Gheo, prima parte a redactării, care va fi probabil finalizată în curând. Sper ca traducerea să apară în luna mai. A fost o mare plăcere să traduc acest roman, din mai multe motive. Primul, pentru că eu sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui Kazuo Ishiguro. Apoi, pentru că am recunoscut aici tot ce îndrăgesc la stilul lui de a crea suspans din cele mai simple lucruri și de a ajunge apoi de la acestea la unele dintre cele mai profunde analize despre umanitatea de azi și de mâine. Mai sunt și alte motive personale, pe care nu am să vi le dezvălui, dar care m-au ținut cu sufletul la gură până la sfârșit.

 

Ce a fost, pentru dumneavoastră, cel mai provocator în materie de traducere în ceea ce-l privește pe Ishiguro?

Pentru mine la Ishiguro e esențial întotdeauna să-i reproduc muzicalitatea stilului și tonul melancolic și să găsesc cuvântul cel mai simplu, dar cel mai adecvat inten­ției sale. Informațiile sunt extrem de bine dozate și sunt dezvăluite treptat, într-o gradație de o finețe pe care eu nu am mai întâlnit-o niciodată.

 

Care e cartea dumneavoastră preferată scrisă de Kazuo Ishiguro?

În această clipă, celor două preferate absolute, Să nu mă părăsești și Rămășițele zilei, li se adaugă și Klara și Soarele.

 

Ați întâlnit vreun scriitor pe care l-ați tradus? Cum a fost experiența?

Lucru destul de ciudat, până acum nu m-am întâlnit decât cu doi scriitori dintre cei traduși, și asta doar pe Skype: Jeanette Winterson și Richard Ford.

 

Într-un interviu pentru site-ul carticusuflet.ro spuneți că de obicei nu citiți o carte cap-coadă înainte de a o traduce. Cum funcționează acest proces pentru dumneavoastră?

Cum să funcționeze? Cu bune, adică rămâi conectat la carte și nu te plictisești, pentru că nu știi ce urmează, dar și cu rele, adică uneori cartea se poate dovedi cu totul altfel decât credeai sau sperai. Dar nu ai ce face, ai contract și o termini.

 

Și totuși, dacă se întâmplă ca volumul să vă placă foarte tare și să vă stimuleze curiozitatea de cititor, nu e dificil să o citiți într-un alt ritm, mai lent, pentru că trebuie să o și traduceți?

Ba da, e greu, dar cel puțin până acum am reușit. E și un mod de a-mi testa voința. E posibil ca, pe măsură ce voi înainta în vârstă, să-mi dau seama că nu am timp de pierdut cu cărți care nu merită investiția de timp și de efort și să încep să citesc textul înainte.

 

La ce lucrați în prezent?

La o carte care sper din tot sufletul să se dovedească atât de frumoasă pe cum se anunță, Un teatru pentru visători, de Polly Samson, despre Leonard Cohen și viața pe care acesta a petrecut-o alături de alți viitori muzicieni celebri și iconuri ale discografiei lui, ca Marianne Ihlen, în insula grecească Hydra. Va apărea la Editura Humanitas Fiction.

 

Care este rutina dumneavoastră de tradus? Citisem că vă place să traduceți pe muzică.

Rutina mea constă în faptul că am tabieturi și obiceiuri pe care mi le schimb din când în când radical. Am avut perioade când am tradus zilnic câte 30 de pagini, pentru că aveam timp după facultate. Altele, în care am tradus pentru supra­viețuire și mi-a fost mai greu, pentru că nu mă trăgea deloc ața să mă apuc și-mi terminam norma de pagini autoimpuse după ora 2 noaptea. Atunci traduceam aproape mereu pe muzică: Joe Dassin, Frank Sinatra (de tinerețe), Nat King Cole, în general muzică foarte melodioasă, în alte limbi decât limba română. De mai mulți ani, poate pentru că laptopul actual nu mai are CD player și nici nu am în memoria lui muzică salvată, am renunțat. În ultimii ani traduc mai mult seara și în week­end ori în scurte concedii pe care le dedic câte unei cărți. Anul trecut, ca să termin Frankisstein de Jeanette Winterson, mi-am luat o săptămână de concediu în februarie, după care au venit pandemia și carantina și, după ce am găsit câteva sitcomuri cu care să mă bine-dispun, am tradus și un roman de Sophie Kinsella (Ră­mân datoare), ca să simt că am și altă activitate în afară de cea de a pândi apariția spirtului și a măș­tilor pe diverse site-uri și a dezinfecta la greu toate produsele cumpărate.

 

Cum ați trecut prin începutul pandemiei, când cred că ne-a fost cel mai greu tuturor? Ce v-a ajutat cel mai mult să faceți față provocărilor?

Eu am lucrat mai mulți ani acasă, așa că pentru mine nu a fost o problemă atât de mare. Nu sunt nici mare excursionistă, să plâng în hohote că nu pot pleca nu știu unde. A fost mai greu cu dezinfectarea și crearea unor scheme fezabile, pe care să le putem face și suporta, atât eu, cât și Teo. Categoric, cel mai mult m-au ajutat serialele de pe Prime Video (Dădaca, Monk, Minunata Mrs. Meisel) și apoi Rake și altele, de pe Netflix.

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este raiul traducătorului?

Cred că raiul traducătoarei Vali Florescu ar cuprinde o căsuță pe malul unei mări turcoaz, o piscină cu saună, o pisică, o canapea comodă și un program TV cu pro­ducții cu IQ ridicat și cu cât mai mult umor, o bibliotecă în care să nu se așeze niciodată praful (dar nu una de e-book-uri), o carte ca 4321 de Paul Auster, un deadline îndepărtat, însă totuși trasat ferm, lipsă de griji materiale și culinare, conversații agreabile.

 

Dar iadul traducătorului?

Sunt atâtea feluri de iaduri câte cărți cu care nu rezonezi sută la sută există. Există iadul scriiturii prea scenariu de film american de Hollywood, în care te trezești că ești un simplu retroversist și nu poți nici interveni, pentru că nu e treaba ta. Există iadul alcătuit din conflicte puternice emoționale între tine și autor, căruia nu-i împărtă­șești întreaga viziune asupra vieții (pe scurt, îți vine să-l bați). Mai e iadul creat din dorința evidentă a scriitorului de a atinge niște culmi stilistice pe care totuși nu reușește să le atingă, situație în care teoretic și etic nu ai dreptul să intervii, nici dacă găsești în română soluții care ar îmbunătăți originalul. Iadul lipsei de timp este cel mai firesc dintre iaduri, ca și veșnica întrebare: cine m-a pus să fac asta? De ce am acceptat?

 

Cele mai frumoase momentele din timpul unei traduceri?

Cele mai frumoase momente sunt pentru mine cele în care găsesc soluții la probleme aproape de nerezolvat, uneori abia la sfâr­șitul cărții, cele în care reușesc să echivalez un joc de cuvinte care mi se păruse intraductibil. Și, mai ales, atunci când recitesc traducerea și o corectez, unificând solu­țiile găsite de-a lungul textului dacă e cazul și cizelându-l. De multe ori, efectiv nu îmi aduc aminte când am scris o frază sau alta și mă trezesc minunându-mă de cât de bine sună.

 

Trei lucruri care pot să facă o zi mai bună pentru Vali Florescu?

O cafea bună, o discuție la care să râzi în hohote, un semn că pre­zența ta pe Pământ contează.

 

O întrebare la care ați vrut mereu să răspundeți, dar nu v-a fost adresată până acum într-un interviu?

Cum e posibil ca marii scriitori pe care i-am tradus, încă în viață, să nu fie curioși să își cunoască traducătorii? Dacă aș fi scriitoare, mi-ar fi imposibil să nu știu cine mă traduce în indoneziană, cum arată omul, să schimb câteva replici cu el, să aflu despre el, ca să știu dacă sunt șanse ca textul meu să ajungă la cititor așa cum am dorit. Pentru că în mâna și talentul traducătorului se află calitatea și exactitatea textului pe care m-am chinuit atât de mult să-l concep și să-l scriu.









Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *