Dezbateri

“Sunt un spirit critic. Nici soțul meu nu scapă prea ușor de observațiile mele” – Radio România Cultural


 

Artist plastic și critic de artă, Roxana Păsculescu realizează, la Radio România Cultural, emisiunea IClasă, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 14:00. În liceu, a cochetat cu pictura, însă când și-a dat seama că este cu adevărat bună la scris despre artă și nu la creat artă, a renunțat. Despre radio și oamenii formidabili pe care i-a întâlnit aici, despre artă și lucrurile frumoase care se pot întâmpla chiar și în pandemie, dar și despre dorințele pentru 2021 vorbește, în cele ce urmează, Roxana Păsculescu.

 

Sunteți realizator al emisiunii IClasă, la Radio România Cultural, alături de Lidia Laic, Mirela Stana și Mirela Nicolae. Cât de complicat este să faci o asemenea emisiune, în pandemie?

Pentru mine, întâi de toate a fost provocarea interesantă de a face parte din acest colectiv restrâns, care realizează emisiunea IClasă, provocare pe care mi-a lansat-o Adina Dragomir, în urmă cu circa un an. Cele trei colege deja menționate de dvs. au fost tot timpul, și vorbim de ani de zile, dedicate trup și suflet, educației. Eu m-am ocupat jurnalistic, la Radio România Cultural, mai bine de 20 de ani, cu predilecție de arta plastică, în spiritul căreia m-am format la Universitatea Națională de Arte București, urmând cursurile Facultății de Istoria și Teoria Artei.

În ceea ce privește dificultatea realizării unei astfel de emisiuni, de educație, în pandemie – nu pot spune că dificultățile ar fi de altă factură față de cele cu care se confruntă și ceilalți colegi ai mei, la modul general. Contactul direct cu arta și cu mediul artistic este cel care îmi lipsește cel mai mult. Dar situația mea nu este una singulară. Profesional, ceea ce totuși m-a pus întotdeauna într-o altfel de lumină la radio a fost activitatea mea care se răsfrângea asupra vizualului. Cum să faci arta plastică, în principiu vizualul, să fie cât mai bine percepută pe unde hertziene a fost la începutul carierei mele în radio, o problemă. Sper eu, depășită cu succes. Dezvoltarea site-ului a fost, însă, un plus formidabil pentru domeniul meu de activitate. O emisiune istorică precum ”Amintiri cu și despre artiști plastici”, emisiune dragă mie – a primit o altă ”viață” pe site.

Revenind la emisiunea IClasă, nu pot spune decât că „trădarea” artei plastice am făcut-o doar parțial și asta datorită respectului pe care îl port colegelor mele specializate pe educație. Mă ocup cu bucurie și interes justificat de educația artistică.

Care sunt subiectele despre care vă face plăcere să vorbiți, în perioada aceasta, la IClasă?

Cel mai mult îmi place, găsind că este și foarte interesant pentru ascultătorii postului nostru, să urmăresc felul în care în acest univers atât de special al educației vizuale, profesorii, dar și elevii încearcă împreună să reformeze în pandemie educația.

Cândva, am cochetat cu pictura, dar asta a fost demult și am renunțat

Sunteți artist plastic și critic de artă. Cum ajunge un critic de artă să se îndrăgostească de radio?

Totul s-a petrecut pentru mine extrem de repede și de firesc. Colaboram încă din timpul facultății la emisiunea ”Jurnalul galeriilor”. La început am scris cronici plastice, apoi am realizat interviuri și, în scurt timp, am ajuns să fac reportaje. Când s-a scos la concurs un post de redactor pentru arta plastică, eu eram deja în curs de formare jurnalistică.

Lucrați la radio de peste 20 de ani. Care a fost prima emisiune pe care ați realizat-o aici?

Desigur, tot ”Jurnalul galeriilor” a fost prima emisiune de care m-am ocupat. Avea 15 minute săptămânal și încercam ca în fiecare ediție să existe o cronică plastică, un reportaj la un eveniment artistic și, desigur, un interviu cu un plastician.

Dacă ar fi să alegeți una dintre cele mai frumoase amintiri de când lucrați aici, care ar fi aceea?

Am multe amintiri frumoase, din vremuri mai puțin stresante, parcă. Petreceam mult timp în compania colegilor, și nu doar la radio.

Care sunt cei mai interesanți oameni pe care i-ați cunoscut datorită emisiunilor pe care le-ați făcut la radio?

Într-adevăr, acesta a fost și este un privilegiu al lucrului în radio. Am întâlnit oameni formidabili pe care i-am admirat și care mi-au adus, prin convorbirile avute, bucurii extraordinare. Am purtat dialoguri care m-au încărcat pozitiv, energizându-mă fenomenal. Am și avut foarte mult de învățat, în tot acest timp. Din păcate, având deja propria mea ”istorie” personală în radio, am și pierdut colaboratori deosebiți care ne făceau (deopotrivă ascultătorilor ca și mie) viața mai frumoasă. Probabil vă doriți să menționez câteva nume. Mă voi opri doar asupra unora dintre cei care ne-au părăsit: academicianul Dan Grigorescu, istoricul de artă Octavian Barbosa, arhitectul și graficianul Dragoș Morărescu, pictorii Ervant Nicogosian, Doina Moisescu Herivan, Vasile Celmare.

Toți cei care ajung să fie invitații mei și ai colegilor, la Radio România Cultural, sunt oameni interesanți deopotrivă prin reușitele profesionale, ca și prin calitățile lor umane.

Aveți timp să vă dedicați și artei plastice pe care o iubiți atât de mult?

Întotdeauna! Să scriu cronică de artă a rămas o activitate constantă în viața mea. Cândva, am cochetat chiar cu pictura (la vârsta adolescenței, la Liceul de arte plastice ”Nicolae Tonitza”), dar asta a fost demult și am renunțat. Eram cu adevărat bună la scris despre artă și nu la creat artă.

În pandemie, am ales să văd enorm de multe filme

Ce altă formă de artă vă place în mod special?

Sunt un spirit obiectiv și critic! Nu suport impostura la ceilalți, deci nu aș suporta să fac ceva sub propriile mele așteptări, care sunt mari. Deci, nu fac decât ceea ce știu că reușesc bine. Îmi plac teatrul și filmul, însă doar în calitate de privitoare și câteodată de comentatoare.

Când și cum v-ați dat seama că vreți să vă îndreptați spre artă? Cine v-a descoperit talentul?

Undeva prin clasa a șaptea sau a opta, vorbind cu mama (care era profesoară și avea, deci, abilități în a îndruma copiii pe direcția celei mai potrivite educații) s-a conturat limpede ideea că, plăcându-mi desenul și pictura, ar trebui să merg la Liceul de arte plastice ”Nicolae Tonitza”. Ceea ce am și făcut. Pe măsură însă ce anii de liceu treceau, plăcerea observației și a scrisului au căpătat putere în viața mea și teoria asupra artei a căpătat sens. Am ales, deci, să fac istoria și teoria artei.

Soțul dvs este un pictor apreciat. Vă sfătuiți în privința artei sale?

Vă spuneam că sunt un spirit critic. Nici soțul meu nu scapă prea ușor de observațiile mele. N-am avut niciodată pretenția ”să-și corecteze” picturile, în funcție de „specificațiile” mele. Comunicăm, cum este și firesc, ca doi profesioniști, fiind însă pe baricade diferite. Oricum, amândoi, la momentul întâlnirii noastre eram deja formați profesional. Împreună poate, am mai lucrat la ”detalii”.

Cum sunteți dvs. în viața de toate zilele? Ce alte pasiuni aveți?

Viața mea se împletește cu profesia, până la a se suprapune cele două, aproape în totalitate. Vă mărturiseam că îmi place să urmăresc filme și am ales acum, în pandemie, să văd enorm de multe filme, cu mare bucurie.

Ceea ce poate mă definește și altfel, însă, este interesul pentru educația fetiței mele, Marina. Acum, în clasa a III-a, Marina este bine familiarizată cu jurnalismul, respectiv cu evenimentele de artă. Când realizez emisiunea IClasă mă gândesc și la ascultătorii de vârsta ei. Ce i-ar putea interesa? Ce idee aș mai putea să dau părinților referitor la deschiderile pe care le pot oferi copiilor?

Pentru 2021, îmi doresc sănătate și echilibru

Ce hobby-uri v-ați descoperit în perioada aceasta ciudată pe care o traversăm cu toții?

Cu adevărat ciudată! Nu mi-am descoperit hobby-uri. Le aveam deja. Joaca cu Marina a căpătat, însă, alte și alte forme. Timpul mai lung calitativ petrecut împreună, aceasta ar fi marea mea realizare a perioadei pe care o traversăm.

Pentru cei mai multi dintre noi, 2020 a fost un an dificil. Totusi, care este cel mai frumos lucru care vi s-a intâmplat anul ăsta?

Categoric, anul 2020 a fost un an greu. Mi s-a confirmat însă, în această perioadă, cum îi spuneți dvs. dificilă, că avem prieteni buni. Nu mulți, dar foarte buni, speciali, oameni de nădejde care îți sunt aproape când ai nevoie de ei, care îți sar în ajutor. Sentimentele plăcute te întăresc în momentele de criză.

Dacă ar fi posibil, despre ce anume v-ati dori să vorbiți mai des, de la anul, de pildă, la IClasă?

Mi-ar plăcea să vorbim despre educația care se face din nou, față în față. Dar, deși este de dorit această revenire în clasă a elevilor și a profesorilor, nu aș vrea să se piardă ceea ce s-a câștigat cu educația pe platforme online.

Ce vă doriți pentru Noul An?

Sănătate și echilibru.

Ce le urați ascultătorilor Radio România Cultural, pentru 2021?

Să fie sănătoși și să-și găsească bucurii cu noi! În pandemie, dar și depășind această perioadă nefastă, eu și colegii mei rămânem informați, obiectivi și talentați în ceea ce facem.

 

Interviu realizat de Anca Nicoleanu



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *