Stiri

Stelian Tănase: Televiziunea publică trebuie desfiinţată



Stelian Tănase, fost preşedinte-director general al Televiziunii Române în perioada decembrie 2013 – septembrie 2015, susţine că actualul post public de televiziune ar trebui desfiinţat şi de înfiinţat o altă televiziune în loc: ”Televiziunea aceea trebuie desfiinţată, pur şi simplu, dată o lege nouă a televiziunii, după ce precizează clasa politică, parlamentarii, ce fel de televiziune publică se doreşte în 2021 şi creată din nou de la zero. Şi va fi foarte bună. S-a întâmplat asta şi în alte ţări. În Polonia, în Cehia, nu este nici o problemă”. 

 

 

Preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, a organizat o dezbatere privind rolul şi viitorul televiziunii naţionale, la finalul căreia a reieşit că e nevoie de o nouă lege de funcţionare a acesteia şi de despărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general. Stelian Tănase este sceptic în ceea ce priveşte reuşita unei transformări profunde a postului naţional de televiziune: ”Nu se va reuşi nimic, pentru că partidele sunt înţelese să ţină Televiziunea Română sub control şi oricine vine la putere vrea să o aibă sub talpa proprie”. 

 

Tănase spune că pe vremea când era preşedinte-director general a vrut să facă transformări profunde, însă nu a putut din cauza cumetriilor şi a politicului: ”Eu vroiam să fac o altă televiziune pe profesionalism, nu pe cumetrii. Mă întâlneam mereu de problema că X era rudă cu Y şi veneau mereu cu intervenţii, fie din interiorul televiziunii, fie de la partid, fie de la guvern. Toată ziua nu făceam decât să răspund la telefoane şi să refuz presiunile care se făceau pentru unul şi altul din televiziune sau să angajez, să aduc în televiziune pe unul şi pe altul. Ceea ce nu am făcut”. 

 

Stelian Tănase susţine că Liviu Dragnea şi Victor Ponta au făcut mult rău TVR, dar că şi liberalii au făcut presiuni asupra sa: ”Dragnea şi Ponta au făcut mult rău televiziunii. Şi liberalii sunt la fel de breji, şi de la ei primeam telefoane să ajut pe unul sau pe altul să îi dau un job, să îi dau o emisiune, să îl angajez, etc. 

Sunau degeaba. Am spus la un moment dat public că dacă mai sună unul îi spun public cine sunt şi ce cer. Şi au încetat. Ameninţarea a ţinut. Ceea ce aveam de gând să fac dacă mă mai sunau. Mai ales unul mă suna că era mare şmecher la liberali. Acuma e ieşit din politică pentru că are o mare afacere în spate şi are procese cu pământuri şi retrocedări, şi mă suna tot timpul, domnule. El considera că e şeful meu dacă e la PNL. Pentru că eu eram numit şi de Antonescu, şi de Ponta. Adică cele două partide s-au înţeles. Mă rog, după trei luni s-au certat, s-a rupt alianţa şi a ieşit un fâs. Dar vreau să zic că aceste presiuni erau principalul meu obiect de activitate. Aceste lucruri trebuie să înceteze. Televiziunea nu va funcţiona atâta timp cât va fi pe cumetrii, pe intervenţii, pe angajări, pe ochi frumoşi”. 

 

 

Stelian Tănase consideră că ceea ce se întâmplă în televiziunea publică se întâmplă şi în alte instituţii de stat: ”Credeţi că prin alte ministere e altfel? Este plin de rude, de cumetrii, cu prieteni, cu parteneri de afaceri, cu nevestele lor, cu amantele. Nu are cum să funcţioneze o instituţie când ea se formează cu asemenea personaje. Unii s-ar putea să fie cu talent. Nu trebuie să fim mai catolici decât papa. Nu înseamnă că dacă eşti nepotul cuiva eşti tâmpit. Dar concursul trebuie să fie corect, poate sunt şi alţii buni, nu?”. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *