Dezbateri

Spiru Haret, reformatorul şcolii româneşti – 170 de ani de la naştere – Radio România Cultural


Motto: „Cea dintâiu datorie a şcoalei, care trece înaintea orcărei alteia este de a forma buni cetăţeni şi cea dintâiu condiţie pentru a fi cineva bun cetăţean este de a-şi iubi ţara fără rezervă, de a avea o încredere nemărginită într-însa şi în viitorul ei. Toată activitatea şi toată îngrijirea celor însărcinaţi cu educaţia tinerimii acolo trebuie să tindă”. – Crezul lui Spiru Haret despre rostul şcolii, rezumat într-o Circulară din aprilie 1897, adresată conducătorilor de şcoli

Luni, 15 februarie, se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Spiru Haret, matematician, fizician, astronom, pedagog şi om politic, cel care prin activitatea sa, a marcat o reformă profundă a şcolii româneşti.

 

* * * * *

Spiru Haret s-a născut la 15 februarie 1851, la Hanul Conachi din Iaşi, fiind primul dintre cei patru copii ai familiei unui judecător, părinţii săi fiind Costache – care avea vechi origini armeneşti – şi Smaranda Haret.

Parcurge primele clase acasă, apoi va studia la şcoala din Dorohoi, iar din 28 aprilie 1860, pe când era elev în semestrul al II-lea al clasei a II-a primară, la Şcoala din Sărărie, Iaşi, avându-l ca învăţător pe Toma A. Săvescu.

În anul 1862, în urma unei triste întâmplări familiale, este luat de o rudă-tutore la Bucureşti, unde termină clasele primare la şcoala „Cuibul cu barză”, azi Şcoala generală nr. 152, în condica acesteia fiind înscris ca „fiu de boeriu”.

Între anii 1862-1869, frecventează studiile liceale, ca bursier, la Liceul “Sf. Sava” din Bucureşti, absovind, cu succes, Bacalaureatul.

A realizat, apoi, studii universitare la Facultatea de Știinţe, Secţia Fizico-Matematici, a Universităţii din Bucureşti unde, în anul 1874, obţine licenţa în matematici.

Va pleca la specializare, la Paris, unde îşi ia din nou licenţa în matematici, în anul 1875, şi cea în ştiinţe fizice, un an mai târziu.

În anul 1878, îşi susţine, la Sorbona, teza “Sur l’invariabilite des grands axes des orbites planetaires” (”Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare”), luându-şi doctoratul în matematici şi devenind astfel primul român doctor în matematici la prestigioasa universitate. Teza sa a produs o mare surpriză în lumea ştiinţifică a epocii, deoarece  a adus elemente neaşteptate, de mare noutate, într-o problemă care făcuse  obiectul cercetărilor celor mai mari matematicieni şi mecanicieni europeni, precum francezii Laplace, Lagrange şi Poisson.

Presa franceză a vremii, în frunte cu reviste de specialitate ca „Bulletin des sciences mathématiques” şi „Annalles de l’observatoire de Paris”, i-a adus elogii, iar în ţară, momentul devenise de importanţă naţională – Revista Ştiinţifică a lui P. S. Aurelian şi Gr. Ştefănescu, Românul nr. 8 din februarie 1878, Dorobanţul, întreaga presă românească de pe atunci, l-a primit pe Haret în triumf.

A revenit în ţară, la 1 aprilie 1878, iar între anii 1878-1910, este profesor suplinitor la Gimnaziul “Mihai Bravul”, apoi profesor de mecanică raţională, algebră şi geometrie analitică la Catedra de Mecanică Raţională de la Facultatea de Știinţe din Bucureşti.

Contemporanul, 24 noiembrie 1972

Încă din anul 1879, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii începe să apeleze la experienţa sa, astfel că Haret va inspecta şcoli şi va realiza rapoarte, va prezida sau participa ca membru în diferite comisii de examinare.

La 3 iulie 1879, devine membru corespondent, iar de la 31 martie 1892, este membru titular al Academiei Române, fiindu-i recunoscută astfel, imensa activitate culturală şi contribuţia sa la dezvoltarea învăţământului.

Începând cu anul 1881, va preda, în paralel, matematici la Seminarul “Nifon” şi mecanică raţională la Școala de Artilerie şi Geniu, iar începând cu anul 1885, predă algebră superioară, trigonometrie şi geometrie analitică la Școala de Poduri şi Șosele din Bucureşti.

România liberă, 16 februarie 1976

Tot în această perioadă, se implică şi în viaţa politică a ţării, devine membru al Partidului Naţional Liberal, şi se va dedica învăţământului şi reformelor necesare în acest domeniu.

În anii 1883-1884, Spiru Haret este membru în Consiliul permanent de instrucţiune, inspector general al şcolilor, între anii 1885-1888 este secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice, iar mai apoi devine ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor, în mai multe mandate (31 martie 1897-11 aprilie 1899, 14 februarie 1901-22 decembrie 1904, 12 martie 1907-29 decembrie 1910).

Scânteia, 17 februarie 1976

Între 23 martie 1904-18 aprilie 1907 este vicepreşedinte Academiei Române.

Din poziţia de ministru, Spiru Haret va depune eforturi pentru reorganizarea învăţământului de toate gradele, va regândi organizarea şcolară cu aspecte practice, învăţământul meseriilor şi agriculturii la sate, va pune şcoala primară pe baze ştiinţifice – va introduce, pentru prima dată, obligativitatea învăţământului primar şi aceleaşi programe şcolare la sate şi la oraşe – , va institui principiile dezvoltării educaţiei fizice şi a culturii muzicale în şcoli.

Spiru Haret a reorganizat şcolile normale, care pregăteau învăţători, înfiinţând pentru aceştia şi ”Biblioteca pedagogică”, în anul 1897, a înfiinţat grădiniţele pentru copii, un an mai târziu a conceput, împreună cu Constantin Dumitrescu-Iaşi, “Legea învăţământului secundar şi superior”, înfiinţând cele trei secţiuni ale claselor V-VIII – clasică, modernă şi reală – , iar în anul 1905 a fondat ”Revista Generală a Învăţământului”.

Istoria a consemnat statistici de excepţie în mandatele de ministru ale marelui savant: între anii 1897-1910, în ţara noastră au fost construite nu mai puţin de 2.343 de şcoli, au fost înfiinţate 1.700 de posturi de învăţători, iar numărul elevilor înscrişi în scolile elementare a crecut de la 300.000 la 600.000.

Prin opera sa, dar şi prin felul său de a fi, Spiru Haret a creat un adevarat curent, haretismul, care, în esenţă, a constat în introducerea factorului cultural şi economic în masa poporului român, adică mai ales la sate, servindu-se pentru aceasta, în primul rând, de învăţători.

În anul 1907, marele nostru istoric, Nicolae Iorga, remarca, la congresul învăţătorilor de la Focşani: „Acel care a lucrat, atât de mult şi de bine pentru ridicarea dumneavoastră, a şcoalei şi a ţărănimii şi căruia îi datoraţi în cea mai mare măsură puterea pe care o reprezentaţi în opera de luminare a poporului, este fostul ministru al şcoalelor, Spiru Haret. Şi când vă vorbesc de el, în semn de respect, sculaţi-vă în picioare.”

După încheierea mandatului de ministru, în anul 1910, Spiru Haret s-a retras atât din activitatea politică, cât şi din cea didactică. Totşi, Haret a mai avut vreme să depună o activitate susţinută pentru introducerea noului calendar, pentru realizarea recensământului din anul 1913, după metode ştiinţifice.

El a publicat numeroase lucrări, studii, cursuri privind învăţământul, ştiinţa, astronomia, printre care, dintre acestea fiind de menţionat “Curs de trigonometrie” (1886), “Aritmetică elementară” şi “Aritmetică practică” (1888), “Despre acceleraţiunea seculară a mişcării medii a Lunii” (1888), “Chestiuni de învăţământ” (1897), “Activitatea extraşcolară a învăţătorilor” (1908), “Mecanica socială” (1910) – prin care a pus, pentru prima dată la noi în ţară, problema introducerii unor metode matematice pentru studiul fenomenelor sociale, sau “Pata cea mare roşie de pe planeta Jupiter” (1912).

Pentru realizările sale remarcabile, a fost distins cu ”Coroana Italiei”, în anul 1903, şi cu ”Legiunea de Onoare”, în anul 1908.

Fiind chinuit de o boală incurabilă, simţindu-şi sfârşitul aproape, Spiru Haret a mai găsit răgazul pentru a aşterne pe hârtie câteva cuvinte: „Plec din viaţă cu mulţumirea că nu am pierdut vremea şi că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurările în care am trăit şi în marginea puterilor mele fizice şi intelectuale”. Îndemnul său pentru urmaşi a fost altfel sintetizat: „Fiţi harnici, oneşti, devotaţi binelui public, mai presus de toate iubiţi-vă sfânta patrie. A muri pentru dânsa, a pune o piatră, măcar cât de mică, la edificiul întăririi şi a gloriei ei, a închina binelui ei munca, inteligenţa, trebuie să fie regula vieţii voastre”.

Spiru Haret a murit la 17 decembrie 1912, la Bucureşti, la vârsta de 61 de ani. El îşi găseşte odihna de veci la Cimitirul Bellu din capitală.

În anul 1936, o statuie a sa, realizată de sculptorul Ion Jalea, a fost amplasată în faţa Universităţii din Bucureşti, alături de statuile lui Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr şi Ion Heliade Rădulescu.

Pentru meritele sale excepţionale, în anul 1976, la împlinirea a 125 de ani de la naşterea sa, Uniunea Internaţională Astronomică a atribuit numele lui Spiru Haret unui crater de pe faţa invizibilă de pe Pământ a Lunii.

Cu acelaşi prilej, serviciile poștale ale României au pus în circulație o marcă poștală, pentru sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Spiru Haret.

În anul 2009, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Târgului Internaţional ”Gaudeamus” – Carte de Învăţătură, organizat de Radio România, a fost lansată o ediţie cu Operele lui Spiru Haret (volumele I-VI).

La 29 aprilie 2014, Spiru Haret a fost medaliat, post-mortem, pentru meritele sale deosebite în educaţie, în cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Internaţionale de Educaţie a Adulţilor – ”Educaţia adulţilor în universităţi. Perspective regionale şi locale”. Placheta şi o medalie au fost acordate de “International Adult and Continuing Education Hall of Fame”, prin intermediul vicepreşedintelui Oklahoma University (SUA), prof.dr. James Pappas, în cadrul unui ceremonii organizate în Sala Mare a Primăriei Iaşi.

de Răzvan Moceanu – RADOR



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *