Stiri

Spectacolul ”Adio, domnule Haffmann”, în premieră la TNB pe 2 şi 3 iunie; primele reprezentaţii – pe 19, 20, 29 şi 30 mai


Spectacolul “Adio, domnule Haffmann” de Jean-Philippe Daguerre, în regia lui Felix Alexa, va fi prezentat în premieră oficială la Sala Pictură a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti pe 2 şi 3 iunie, informează un comunicat transmis AGERPRES.

O poveste din Parisul aflat sub ocupaţie nazistă, ‘Adio, domnule Haffmann’ prezintă pactul neobişnuit dintre un evreu şi un catolic francez, un contract moral care le va schimba destinele. Amestec de ficţiune şi realitate, spectacolul este un melanj de mici istorii intime derulate pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, o poveste care începe în 1942 şi se termină în zilele noastre, având în centrul său dispariţia unui tablou de Henri Matisse. Confiscat de nazişti şi considerat pierdut pe vecie, tabloul ‘Femeie şezând’ s-a reîntors acasă după mai bine de 70 de ani, se arată în prezentarea spectacolului.

Din distribuţie fac parte actorii Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Alexandra Sălceanu, Emilia Popescu şi Andrei Finţi, scenografia Andrada Chiriac.

“Cu o structură filmică şi un ritm foarte bine dozat al scenelor, pendulând între dramatismul situaţiilor familiale şi al contextului istoric, piesa ‘Adio, domnule Haffmann’ mi s-a părut ocazia perfectă pentru un exerciţiu de stil şi rigoare teatrală. Am realizat, împreună cu o echipă minunată de actori, un spectacol în care mi-am propus să descopăr infinite nuanţe umane exprimate cu intensitate maximă şi fineţe. Observând, totodată, cu tandreţe şi umor, cât de paradoxală poate deveni uneori viaţa, mai ales atunci când ne-o complicăm singuri. Spectacolul nostru este despre fiinţe fragile aruncate în vâltoarea istoriei şi a evenimentelor personale ce o iau razna. O fragilitate ce nu exclude însă forţa şi curajul”, a spus Felix Alexa despre spectacol.

Primele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 19, 20, 29 şi 30 mai. Detalii despre programarea acestor reprezentaţii şi despre bilete se găsesc pe site-ul teatrului: https://www.tnb.ro/ro/adio-domnule-haffmann. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *