Muzee

SLUJITORI AI BISERICII – PROPOVĂDUITORI CLANDESTINI AI CREDINȚEI ÎN DUMNEZEU


Păduraru Gherasim N. (1922-1982)

       În acele vremuri grele, unicul mijloc de a învăța poporul religia erau predicile care puteau fi susținute numai de pe amvonul bisericii. Însă preoții erau preveniți să se refere numai la pericopa Evangheliei care s-a citit la Liturghie, și ca predicile să fie scurte, nu mai mari de 15 minute. Evident că și părintele Gherasim a fost prevenit. Însă duminică, atunci când începea predica, uita de timp. În loc de 15 minute, putea să vorbească mai mult de o oră. Predicile lui adunau foarte multă lume, veneau chiar și din satele apropiate, încât deseori se aduna în curtea bisericii o mulțime de lume, aproape ca la Paști. Lucrul acesta îi înspăimânta pe comuniști, de aceea, deseori, părintele era chemat la organele competente sau chiar aceia îi făceau „vizite” acasă, amintindu-i să nu adune atâta lume. Părintele la început se întrista, încerca să dea ascultare autorităților, dar repede uita și își continua lucrarea. Ba mai mult, a imprimat predicile sale la magnetofon și le propunea tuturor care doreau să le asculte. Astfel că lumea se aduna nu numai la biserică, dar chiar și în casa preotului. Evident că lucrul acesta a fost adus la cunoștință organelor represive care au luat măsurile de rigoare pentru a pune capăt „activității subversive” a preotului Gherasim Păduraru. Printre metodele preferate ale comuniştilor în lupta împotriva clerului era perceperea unor impozite exagerate. A fost şi cazul părintelui Gherasim Păduraru. Povara impozitelor era aşa de mare, încât acesta a fost nevoit să protesteze. Printre altele, acesta a fost unul din motivele ce i-au atras oprirea dreptului de a sluji, pe motive „canonice”.

MNEIN, Nr. 7165/16. Preotul Păduraru(or. Chișinău) a amenajat o capelă în casă. Își înscria slujbele pe bandă de magnetofon

        La 10 decembrie 1951, Consiliul Parohial şi Comisia de Revizie ale bisericii „Sf. Dumitru” examinează cererea preotului Gherasim Păduraru privind stabilirea unui salariu fix pentru acesta, deoarece organele fiscale l-au supus unor impozite exagerate, fără a lua în considerare condica de venituri ale preotului, astfel că el nu mai era în stare să le achite şi dorea să părăsească parohia. Consiliul a hotărât ca, de pe data de 10 decembrie 1951, preotul să fie trecut la un salariu lunar de 1.500 ruble, iar veniturile încasate de la taxa de epitrahil să fie vărsate în casa bisericii. În aceeaşi zi, a fost încheiat chiar şi un contract între preotul Gherasim Păduraru şi Consiliul Parohial. Au fost făcute câteva percheziții la casa părintelui, confiscându-i-se toate predicile scrise pe hârtie sau pe bandă magnetică, cărțile cu caracter religios. Păstorirea părintelui Gherasim la parohia „Sf. Dumitru” a durat până în septembrie 1953, când este suspendat din funcţie, chipurile, pentru încălcări canonice, însă în realitate, pentru că desfăşura o activitate periculoasă, după cum considera noua putere, întrucât aici se aduna prea multă lume, în unele duminici curtea bisericii era plină ca la Învierea Domnului.”

MNEIN, Nr. 7165/15. Instantaneu din timpul unei slujbe religioase în capela din casa preotului Păduraru. Or. Chișinău

        După părintele Gherasim, nimeni dintre preoții care au slujit la parohia „Sf. Dumitru” nu a mai avut îndrăzneala de a face „propagandă” religioasa la parohia „Sf. Dumitru”, până la redeschiderea acesteia în 1990.

        Surse: 1.Nicolae Fuștei. „Școala de pe lângă biserica Sf. Dumitru” la 110 de ani de la înființare. https://curierulortodox.info/arhiva/2003/10/scoala.htm.

        2. Nicolae Fuștei. Biserica Sf. Dumitru din Chişinău. În: Limba Română, nr. 1-3, anul XIV, 2004. https://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2200

Documente

Sursa: DGAN ANA, F. 3046, inv. 2, d. 15, f.18. Copie.

1954 martie 6. – Extras despre acțiunile ilegale ale fostului preot Păduraru G.N. prezentate de P. Romenski, împuternicitul pentru afacerile BORU, lui Z.T. Serdiuk, secretarul CC al PC al Moldovei, și pe G. Ia. Rudi, președintele Consiliului de Miniștri al RSSM, cu privire la activizarea clerului și a susținătorilor bisericii în republică, care prin acțiunile lor încalcă normele legislației cultelor.

„[…] 5. Lipsitul de rangul preoției, fostul preot Păduraru G.N., locuitor al or. Chișinău, oficiază servicii și ritualuri religioase în propriul domiciliu. De asemenea și pe la casele credincioșilor, adună la domiciliul său credincioșii ce vin la el din satele r-nelor Chișinău, Kotovski, Strășeni, Bulboaca, Vadul lui Vodă ș.a. r-ne, iar cu credincioșii cu viziuni religioase-fanatice duce discuții pe teme religioase. Pe lângă toate acestea el se victimizează în fața poporului că este un propovăduitor prigonit și care pătimește pentru credința întru Hristos, după cum el se autoprezintă, și pentru a-și atinge scopul său acesta propovăduiește în rândul credincioșilor viziuni obscure și dăunătoare ale sectei inochentiste. În acest plan este susținut și ajutat de cet. Stihii (Păduraru) N.D., fiica unui chiabur deportat, care actualmente activează ca medic la Spitalul psihiatric Costiujeni din or. Chișinău.

De asemenea, susținut de soția sa, Păduraru G.N., călătorește prin satele r-nelor Chișinău, Kotovski, Strășeni și alte r-ne situate în apropierea or. Chișinău, cât și pe la mănăstiri, unde își desfășoară fără nici un impediment activitatea sa dăunătoare și obscură, îndreptată spre altoirea și consolidarea religiozității.

DGAN ANA, F. 3046, inv. 2, d. 15, f.18. Copie.

Sursa: DGAN ANA., F. 3046, inv.1, d. 3046, f. 163. Copie.

1858 ianuarie 1. – Preotul Gherasim N. Păduraru din Chișinău se adresează ministrului de Externe A. Gromâko, ca să-i fie acordată permisiunea de a părăsi, împreună cu membrii familiei sale, teritoriul URSS, întrucât de 6 ani nu mai are serviciu, iar din cauza indicațiilor autorităților RSSM, episcopul local nu-i acordă nicio parohie.

 Ministerului pentru Afaceri Externe al URSS.

Ministrului tov. Gromâko.

 De la preotul Păduraru Gherasim Nichita, domiciliat în RSSM, or. Chișinău, str. Baltiskaya 26.

Cerere.

Rog permisiunea Dumneavoastră de a părăsi teritoriul URSS cu scopul de a mă așeza cu locul permanent de trai în CANADA.

Cauza ce mă face să părăsesc URSS constă în faptul că din 1952 puterea de aici i-a interzis episcopului RSSM să-mi mai acorde vreo parohie și, până în prezent, această interdicție nu a fost anulată.

De șase ani am rămas fără serviciu și, întrucât această oprire din serviciu nu are un termen prescris, situația dată poate să continue încă 10-15 ani.

După ce voi primi permisiunea Dumneavoastră, mă voi adresa Ambasadei Canadei.

Familia mea este constituită din 3 membri:

1. Subsemnatul, m-am născut în 1922.

2. Soția mea s-a născut în anul 1921.

3. Copil (de sex feminin) s-a născut în anul 1942.

Avere: O casă în or. Chișinău, situată pe str. Baltiskaya 26.

Toată familia mea stăpânește limba română.

Soția mea cunoaște și limba franceză.

Rog să nu-mi refuzați solicitarea de a emigra.

Preot Păduraru Gherasim Nichita m.p.

 Chișinău, str. Baltiskaya 26.

1 ianuarie 1958.

DGAN ANA., F. 3046, inv.1, d. 3046, f. 163. Copie.

Sursa: DGAN ANA., F. 3046, inv.1, d. 3046, f. 102. Concept.

1958 mai 19. – P. Romenski, împuternicitul pentru afacerile BORU pentru RSSM, îl informează pe I.I. Sivenkov, membrul Consiliului pentru afacerile BORU de pe lângă CM al URSS, despre viața și activitatea fostului preot Gherasim N. Păduraru, care a fost oprit din servicii pe motive canonice de episcopul Nectarie (Grigoriev). De asemenea, îl califică drept o persoană cu viziuni fanatico-religioase, care se află în legătură cu secta ilegală a Inochentiștilor

Consiliului pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliului de Miniștri al URSS

Membrului consiliului tov. Sivenkov I.I.

Pe marginea adresei Dumneavoastre, nr. 315 din 11 februarie, anul 1958, cu privire la preotul Păduraru Gherasim Nichita, Vă informez:

Păduraru G.N. s-a născut în anul 1922, de naționalitate moldovean, originar dintr-o familie de țărani mijlocași, în anul 1939 a absolvit gimnaziul în or. Iași (România), nu are studii teologice.

Din anul 1939 până în anul 1942 s-a îndeletnicit cu agricultura în s. Roșietici, r-nul Florești, RSS Moldovenească, din anul 1942 până în august, anul 1944, a fost înrolat în armata română, în august 1944 a fost luat în prizonierat de armata sovietică, și până în anul 1946 s-a aflat în lagărul de prizonieri de război nr. 165, în stația Marașalsk, regiunea Ivanov. Apoi, după eliberare din lagăr, până în luna noiembrie, a anului 1946, s-a aflat în batalionul de muncă nr. 101 din or. Bacu.

În noiembrie 1946, a revenit în RSS Moldovenească și, până în luna februarie, anul 1948, s-a îndeletnicit cu agricultura. În februarie 1948, a fost hirotonit preot, de fostul episcop Venedict Polekov (actualmente arhiepiscop de Jitomir), și până în februarie, anul 1953, a activat în calitate de preot în Eparhia Moldovei, după care a fost oprit din slujbă și a fost îndepărtat din activitatea ecleziastică de arhiepiscopul Nectarie, pentru fapte anticanonice și ca o persoană cu deficiențe mintale (certificatul de boală i-a fost eliberat de Spitalul republican de psihiatrie cu diagnoza „psihonevrastenia”). Se află oprit din slujbă pe motiv canonic-bisericesc până în prezent. Din anul 1953, nu se află la evidență ca cleric.

În afară de cele menționate Păduraru G. N., că este bolnav psihic, mai este și o personalitate cu viziuni fanatico-religioase, care a căzut în misticism extrem. Din informațiile de care dispunem, se află într-o strânsă legătură cu secta ilegală a „Inochentiștilor”.

De aceea, lui Păduraru G.N. nu se recomandă a i se da permisiunea să părăsească țara.

Împuternicitul Consiliului pentru afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS, pentru RSSM.

P. Romenski

Pe aceeași filă: Nr. 133. Din 19/V.58.

DGAN ANA., F. 3046, inv.1, d. 3046, f. 102. Concept.

Selecție materiale și documente: Teodor CANDU, dr., conf. univ.

MNEIN, Nr. 7287/01. Radiou care a fost montat într-o nișă pe coridor, cu ajutorul cărui se translau predicile, slujbele religioase și cântările bisericești pentru credincioși în casa preotului Păduraru G.N.

        Viaţa paşnică a basarabenilor a fost întreruptă de invazia sovietică din 28 iunie 1940. O bună parte din locuitorii acestui teritoriu au fost nevoiţi să se refugieze în România. Printre refugiaţi au fost şi preoţi, care, în speranţa de a scăpa de teroarea roşie, au părăsit parohiile fugind peste Prut. Locurile preoţilor refugiaţi le-au ocupat călugării. Îndată după instalare, regimul comunist a început lupta împotriva religiei. În acest scop, la Chişinău funcţiona „Casa roşie”, un mijloc de propagandă comunistă contra oricărei religii. Sovieticii considerau că orice creştin este un duşman al principiilor comuniste. Ura comuniştilor se răsfrângea chiar şi asupra clădirilor bisericeşti.

MNEIN, Nr. 7287/02NV a,b. Vedere a ungerului unde preotul G.N. Păduraru a montat un magnetofon cu care realiza înregistrările serviciilor religioase

        Păstorirea părintelui Gherasim la parohia Sf. Dumitru a durat până în septembrie 1953, când este suspendat din funcţie, chipurile, pentru încălcări canonice, însă în realitate, pentru că desfăşura o activitate periculoasă, după cum considera noua putere, întrucât aici se aduna prea multă lume.

        Despre copilărie și familie povestește Pavel Păduraru în interviul „Zece basarabeni pentru cultura română” (interviuri cu tinerii dintre milenii) de Mihail Vakulovski.

Pavel, în volumul tău de debut, La braț cu opoziția (poezie), aveai referire la tatăl tău, la trecut. Ce-ți amintești din copilărie și ce rol au, pentru literatura pe care o faci, copilăria și familia ta?

Copilăria mea, despre care evit să vorbesc ca să nu-mi destrăbălez orgoliul, de care, vrem sau ba, suntem atașați (dar fiindcă-s cusut dintr-o ață putredă, care dezminte miracolul autoaprecierii, nu-mi place să expun filmele trecutului meu, care m-ar putea imprima ca o persoană importantă), a fost roșie, ca și faimosul drapel al URSS. Am crescut într-o relație directă cu comunismul sovietic și, dacă m-am împotrivit toată  viața lui, nu e meritul meu, ci al tatălui meu, al familiei mele de dușmanii poporului. Doar că eu eram un dușman mucos care nu înțelegea nicio iotă din ce se petrecea în jurul lui, iar tata a fost victimă a regimului. Să fiu mai explicit. Tatăl meu, preotul Gherasim Păduraru, s-a născut în 1922 și eu am fost ultimul copil al lui, născut la bătrânețe, după două infarcte, după ce se lăsase de narcomanie (la comanda securității sovietice, fiind bolnav de inimă, în loc de medicamente i se administra morfină și opium). Trebuia să mai am o soră, cu doi ani mai mică, dar eu am omorât-o. Mama șofa mașina. Era însărcinată. Eu țipam ca un bleg că vreau să-mi dea și mie volanul. Și m-a luat în brațe, dar eu, căscat, am lovit-o brusc și fără să-mi dau seama în burtă. Astfel soru-mea a murit. Păcat de ea. Deci, copilăria mea a fost o închisoare. Căci gardul casei noastre era foarte înalt și fără spații între brâne, adică lumea de dincolo de el ne era străină. La poarta noastră erau zi și noapte o mașină și niște tipi care se plimbau în jurul ei, aruncând priviri ciudate spre casa noastră. Tata nu ieșea din casă, pentru că vizavi de ea era o școală și pionerii de acolo aveau datoria de a arunca în el cu pietre. Dacă ieșeam, un ins mergea după noi și scria ceva într-un carnet. Eu mă adaptasem și el mă amuza, dar dacă îl vedeam pe tata plângând, mă enerva veșnica noastră iscoadă. Tata se uita la el și-i zâmbea, dar ăla o făcea pe seriosul. Când eram acasă, pionerii aruncau zilnic cu pietre peste gardul nostru și ne spărgeau geamurile. N-am mers la grădiniță. Când aveam șase ani, el a murit – încă un atac de cord. Care era vina lui față de poporul sovietic? Doar aceea că predicile lui din biserică nu erau de cinci minute, ci de peste o oră. El nu vorbea prostii în fața creștinilor, așa cum făceau clericii atașați regimului, dintre care unii acum au devenit mari patrioți, iar mâine se pot metamorfoza din nou, ci le spunea clar: „Oameni buni, Lenin ăsta nu e de la Dumnezeu, el este Satana – omul fărădelegii!” Și oamenii veneau tot mai mulți la Biserica „Sfântul Dumitru” din Chișinău, încât nu mai încăpeau nici în curte. Veneau din sate, de vineri sau sâmbătă, și dormeau pe jos, la podele, doar ca să-și rezerve un loc pentru slujba de duminică. Evident că n-am fost octombrel, nici pionier, din care cauză au vrut să mă excludă din școală. Dar m-au lăsat, pentru că până în clasa a patra am învățat bine. Prima notă de doi am primit-o în clasa a doua, fiindcă am refuzat să învăț pe de rost poezia lui Grigore Vieru “În april, în april s-a născut Ilici”. Pe scurt, ăsta-i tata. Totuși, simt că o parte din mine a rămas la cimitirul Doina, în ziua de 16 ianuarie 1983, când m-am despărțit de tatăl meu.”

        Sursa: Zece basarabeni pentru cultura română (interviuri cu tinerii dintre milenii) de Mihail Vakulovski, s.v. „Pavel Păduraru”.

MNEIN, Nr. 7287/03. Vedere generală a casei preotului G.N. Păduraru din or. Chișinău, de pe str. Baltiskaia 26, în care a fost depistată o capelă de casă
MNEIN, Nr. 7287/04. Mașină de scris, bandă de magnetofon și manuscrisele ce au fost descoperite la pr. G.N. Păduraru la domiciliu





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *