Stiri

Singurul muzeu dedicat pictorului Ştefan Luchian a fost redeschis publicului, în judeţul Botoşani



Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Botoşani, la Ştefăneşti a fost inaugurat, vineri după-amiază, singurul muzeu dedicat „pictorului florilor”, Ştefan Luchian.

Manifestarea a fost deschisă de o scurtă slujbă de sfinţire oficiată de ÎPS Teofan. „Citind puţin biografia pictorului, am reţinut trei lucruri. A iubit nespus creaţia lui Dumnezeu, natura, pe care a văzut-o frumoasă, senină şi măreaţă şi a aşezat-o pe pânză, bucurând, de-a lungul vremii, multe suflete obosite. Primul element. Cel de al doilea, spun cunoscătorii, a fost influenţat în demersul său artistic de frescele mănăstirilor moldave, pe care şi le-a însuşit şi a reuşit să le prelungească în trei biserici pe care le-a pictat: Sfântul Alexandru din Alexandria Teleormanului, Catedrală Episcopală; Sfântul Nicolae din Tulcea şi Biserica Brezoianu din Bucureşti, care, din păcate, prin anii ’80, a căzut pradă loviturilor îndreptate spre biserică. Cel de al treilea element, care l-a sprijinit şi i-a oferit adâncime, a fost lumina lăuntrică a contemporanilor săi, în mod special a celor săraci şi obidiţi… Încercând să-şi însuşească durerea lor, să şi-o asume, a considerat de cuviinţă să le aducă o anumită alinare aşezându-i pe pânză”, a subliniat ÎPS Teofan.

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a catalogat redeschiderea Muzeului „Ştefan Luchian” drept evenimentul anului pentru cultura locală.

La Ştefăneşti, la sfârşitul secolului trecut, a funcţionat o Expoziţie permanentă dedicată pictorului, dar după ce aceasta şi-a închis porţile, clădirea s-a degradat constant. Consiliul Judeţean a investit aproximativ un milion de lei în renovarea şi modernizarea ei, iar, ulterior, specialiştii Muzeului Judeţean au amenajat partea expoziţională, care presupune două camere.

Prima valorifică piese de artă plastică şi de sculptură din colecţiile instituţiei şi conturează expoziţia intitulată „Artişti pentru Luchian”, iar a doua reconstituie „Camera – atelier a lui Ştefan Luchian”, în care a lucrat marele pictor în ultimii săi ani din viaţă.

Obiectele care au apariţinut familiei pictorului au fost donate muzeului de Fundaţia „Ştefan Luchian”.

Ştefan Luchian s-a născut pe 1 februarie 1868 la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, şi s-a stins din viaţă pe 28 iunie 1916 la Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *