Stiri

Sibiu: Recital inedit de operă, în premieră la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri, în munţii Făgăraşului


Pentru prima dată, cinci artişti vor susţine un recital de operă pe terasa unei cabane la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraşului, cu scopul de a promova acest gen muzical în cele mai inedite locuri, potrivit organizatorilor evenimentului.

“Mâine (miercuri n.r.) dimineaţă vom susţine un mic recital de operă din seria ‘Take an Opera Break’, la Bâlea Lac, la ora 9,30-10,00. Este o premieră”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Filarmonicii Sibiu, Laurenţiu Străuţ.

Potrivit sursei citate, recitalul de operă va fi susţinut de către sopranele Andreea Pîrvulescu, Antonia Beteag şi Sandra Eliza Bărănescu, tenorul Andrei Dumitrescu, baritonul Cătălin Moţei şi pianistul Ovidiu Părjol.

Cei cinci artişti vor putea fi văzuţi de public şi miercuri seara, de la ora 18,00, pe esplanada Filarmonicii din municipiul Sibiu, într-un concert de gală, unde vor interpreta piese celebre din repertoriul de operă şi operetă.

Acest eveniment inedit face parte din Sibiu Opera Festival. AGERPRES / (A, AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: Filarmonica de Stat Sibiu/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *