Stiri

Sibiu: Muzeul Brukenthal comercializează măşti de protecţie cu imagini din tablouri celebre


Vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal au posibilitatea să achiziţioneze măşti de protecţie imprimate cu imagini din tablouri celebre, informează un comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.

 



Sursa foto:  Muzeul Național Brukenthal/Facebook.com

 

“În această perioadă Muzeul Naţional Brukenthal a lansat o nouă gamă intitulată ‘Brukenthal Magic’ destinată sărbătorilor de iarnă. Sunt diferite modele de măşti care, iată, de astăzi (joi n.r.) au fost puse spre vânzare în magazinul de la Palatul Brukenthal din Piaţa Mare din Sibiu. Aceste produse, alături de celelalte produse de brand, pot constitui cadouri speciale de Crăciun pe care le putem face celor dragi”, a declarat şeful secţiei Marketing de la Muzeul Brukenthal, Alexandru Chituţă.

 



Sursa foto:  Muzeul Național Brukenthal/Facebook.com


Potrivit sursei citate, primele măşti, lansate încă din luna mai 2020, au fost cu Baronul Brukenthal, Sophia, după celebra lucrare “Fata în albastru” din Galeria de Artă Românească sau după diferite lucrări de artă contemporană. Totodată, cu prilejul expoziţiei “Empowered Great artists of the world”, cu bunăvoinţa colecţionarului George Şerban, au fost lansate o serie de măşti cu imprimeuri cu lucrări semnate de mari artişti ai lumii.

În acest an, chiar de la deschiderea muzeelor, Muzeul Naţional Brukenthal a fost prima instituţie de cultură din România care a lansat o gamă variată de măşti de faţă, potrivit comunicatului de presă. AGERPRES/(AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *