Dezbateri

SECRET IN THEIR EYES, un remake ce jonglează abrupt cu emoțiile – de Michaela Platon – Radio România Cultural


De mult n-am mai văzut un policier atât de bine “organizat”, care să mă tensioneze şi să mă menţină în stare până la final! O face cu măiestrie Billy Ray, acum la primul film de regizor după ce a scris scenariile pentru The Hunger Games, Suspect Zero, Captain Phillips şi, evident, acest elaborat Secret In Their Eyes, care reuşeşte să ne captiveze. Nu doar povestea este cea care intrigă şi motivează atenţia spectatorului, ci mai ales substratul ei, atât de migălos manufacturat scriitoricește încât abia la o discuţie post vizionare sau la o revenire asupra filmului se revelează din starea lui contrasă şi îţi pune noi probleme. Şi sunt cu duiumul: de la cele de morală la cele deontologice, de la cele de politică la acelea de protocol operaţional, totul într-o întreţesere de planuri subsidiare ce ne azvârl în zona trăirilor umane. Şi atunci vorbim despre prietenie, iubire, furie, neputinţă, durere, groază, disperare, nevoia de a împărtăşi sau vinovăţie. Este aşadar un demers artistic al sentimentelor profund umane care câştigă în valoare prin faptul de a fi fost gândit global şi scris cu talent de acest nou apărut regizor, Billy Ray.

Subiectul filmului se coagulează imediat, nu există sincope, totul curge natural şi te trezeşti captivat din primele minute de peliculă. La început eşti curios să îi urmăreşti pe actori- şi filmul are câţiva de mare talent! Personajul cel mai credibil este Ray,agentul FBI interpretat matur şi implicat de Chiwetel Ejiofor care ne-a fermecat în Solomon Northup din oscarizatul 12 Years a Slave. Dar sub nici o formă nu o putem scăpa din ochi pe Nicole Kidman, din ce în ce mai rasată şi mai seducătoare, sau pe Frumuşica de altă dată, Julia Roberts, acum o mamă lovită crunt care trebuie să facă alegeri dificile. Într-un rol minor pentru imensele lui disponibilităţi apare Alfred Molina, aici doar un şef setat pe terorism, dar îl mai vedem şi pe Dean Norris pe care admiratorii şi-l reamintesc cu siguranţă pentru rolul din Breaking Bad sau pentru acela din Under The Dome. 

JULIA ROBERTS stars in SECRET IN THEIR EYES.

Tensionat, interesant şi alert filmul jonglează cu sentimentele noastre şi ne introduce în acest spaţiu dubitativ în care experimentăm la greu şi suntem părtaşi rezonând. Avem o iubire ţinută în frâu, şi totuşi superlativ transparentă, avem o răzbunare ocultată care dă finalul surprinzător şi avem o grămadă de regrete şi frustrări şi mai ales o “vină” (deopotrivă individuală şi globală) care guvernează pelicula până la capăt. 

Permanenta pendulare în timp, cu flashback-uri bulversante la un moment dat, cu amestecarea continuuă a planurilor temporale, a reprezentat unul dintre punctele forte ale producţiei şi o “găselniţă” regizorală notabilă contextual.

Şi după cum am ascultat multe coveruri care s-au dovedit mai presus decât originalul, şi aceasta peliculă pare să fi depăşit sursa argentiniană – Il secreto de sus ojos- fiind un pic mai mult, mă rog, în stil hollywoodian.

Aşa că vă sfătuiesc, nu doar vă recomand, să bifaţi filmul şi în agendă, dar mai ales online, unde veţi experimenta 111 minute de peliculă captivantă.

sursa foto:  Cinemagia



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *