Muzee

„SCOARȚA DE CAMENCA – RAI DE POMI ȘI FLORI”


Covoarele nu sunt doar țesături groase de lână, bumbac sau alte fibre, cu figuri și desene de diferite culori, folosite pentru ornamentarea și confortul încăperilor. Covoarele reprezintă gustul estetic al femeii care țese, măiestria mâinilor sale, gândul ei tainic despre cei dragi, cu care împarte casa și masa. Aceste țesături poartă amprenta timpului, precum inelele copacilor, marcând ani rodnici și perioade de restriște. Covorul de zestre sau de comând, lăicerul, scoarța, cerga, kilimul, rumba,  a unit membrii familiei și membrii comunității, la șezători și clăci, a unit destine, a salvat de foame, de frig, de rătăcire identitară pe meleaguri străine.

Patrimoniul muzeal, încă din primii ani de activitate a Muzeului Zemstvei, a fost  completat cu un număr impunător de covoare moldovenești – piese originale, unice, excepționale – adevărate capodopere, cele mai vechi fiind datate cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. În prezent, Muzeul gestionează o colecție de peste 1700 de covoare, iar interesul pentru aceste piese crește odată cu valorificarea lor în cadrul expozițiilor, târgurilor meșterilor populari, atelierelor de creație, a festivalului Covorul dorului, a elaborării materialelor științifice și de popularizare (cărți poștale, buclete și calendare). Concomitent cu păstrarea celor mai frumoase exemplare de tapiserie, la Muzeu se efectuează lucrări de restaurare a pieselor vechi și de reproducere a lor, cu fibre textile noi, păstrând tehnologia veche.

Expoziția „Scoarța de Camenca – Rai de pomi și flori”, etalată în contextul sărbătoririi Târgul Național al Covorului „Covorul Dorului”, ediția a VII-a, pune în evidență tezaurul de covoare din localitățile raionului Camenca, Republica Moldova, prin piese reprezentative selectate din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală și a Muzeului Național de Istorie a Moldovei. În Expoziție sunt incluse mai multe categorii de țesături: scoarțekilimuri și păretare. Ornamentele preferate de țesătoarele din Camenca sunt: pomulfloarea în glastrălaleaua, bradulgreblițapieptenele de țesut, crucea etc. Multe piese reprezintă tradiția țesutului din satele Podoima, Podoimița, Hrușca, Hrustovaia, Valea-Adâncă, de unde provin cele mai spectaculoase covoare, datând din a II-a jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului XX.

Patrimoniul covoarelor de Camenca este remarcabil prin faptul că a completat tezaurul plasticii decorative al Republicii Moldova cu o tradiție locală, expresivă din punct de vedere artistic. În prezent, oamenii locului păstrează acest tip de covoare caracteristice prin flori și pomi supradimensionați, deosebiți ca mesaj și culoare și de o naturalețe a realizării artistice aproape de frumusețea plaiului în culorile verii și toamnei bogate. Scopul expoziției este valorificarea covorului tradițional, cunoașterea motivelor și simbolurilor țesute pe covoare. Amintim că Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova au fost înscrise în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității la 1 decembrie 2016.

Expoziția poate fi admirată de public până în data de 9 mai 2021, din care considerent vrem să Vă facem cunoștință cu cele mai reprezentative piese și să Vă invităm să le vedeți personal, până se vor ascunde de ochii soarelui, pentru a fi păstrate intacte cât mai mult timp, să le poată admira și generațiile viitoare.

SCOARȚA DE CAMENCA – RAI DE POMI ȘI FLORI (muzeu.md)





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *