Dezbateri

Rubato. Rubrica de clasică – Suplimentul de cultură


Pe 22 septembrie s-au decernat premiile Gramophone pentru înregistrările de muzică clasică ale lui 2020. Deși câteva dintre discurile despre care am scris în această rubrică pe parcursul anului se regăsesc pe lista laureaților celei mai prestigioase reviste britanice de specialitate, nu voi comenta nimic despre „înregistrările anului“, pentru că și industria muzicală, asemenea celei cinematografice, și-a pus ochelarii de cal ai corectitudinii politice, încălecând capra artei cu verzele egalității de gen și alterității, mai importante decât actul artistic în sine, acum în uvertura secolului 21.

Fără ierarhii cal-călăreț, favoritele mele pentru prima lună de toamnă pandemică sunt pur subiective: trei albume cu interpreți români, la care se adaugă încă cel puțin două în octombrie. Paradoxal, toți pianiste și pianiști (!) născuți în România, dar care au ales să-și trăiască zilele și arta sub zări mai senine. Am detaliat deja în două interviuri, sub genericul „Toamnă pianistică românească“, aici, în rubato-ul din SdeC. Urmează și celelalte.

Până atunci, cele șase discuri tradiționale ale lunii trecute. Fiecare, mai mult sau mai puțin, fructe ale vremurilor pandemice: un Johannes Passion sub semnul dureros al închiderii sălilor de concerte, un „shuting down“ pianistic cu lumea exterioară, un Vivaldi ireal contemporaneizat, un rar breviar sufletesc al frumuseții vocale, un suculent instantaneu simfonic al începuturilor lui Kiril Petrenko la Berlin și o felie dintr-o misterioasă serie de înregistrări clandestine cu marea pianistă Annie Fischer. Tot atâtea motive de ascultat cele șase discuri ale lunii septembrie.

 

Bach Collegium Japan, Masaaki Suzuki – J.S. Bach – St. John Passion BWV 245, BIS Records, 4 septembrie 2020

 

 

Când turneul european din primăvară al Bach Collegium Japan e anulat de primul val pandemic COVID-19, Masaaki Suzuki are inspirația de a folosi sala și resursele Filarmonicii din Köln pentru a înregistra aici, între 14 și 17 martie, monumentalele Patimi după Sfântul Evanghelist Ioan. Copleșitoarea narațiune hristică bachiană are în această versiune contrapunctul durerii la timpul prezent: admirabilii muzicieni japonezi, care de mai bine de 30 de ani au făcut din muzica lui Bach un adevărat cod de onoare, își trăiesc propria dramă, una experimentată de toți muzicienii ce și-au văzut în 2020 rațiunea de a fi sub semnul întrebării, prin anularea concertelor și închiderea sălilor pentru public.

Sensul dramei vine din tempoul urgent, inevitabil, ca un nor peste întreaga muzică, de la introductivul Herr, unser Herrscher până la Ruht wohl, ihr heiligen Gebeine, care aici nu mai e doar aducător de liniște. Impresionantă incandescența recitativelor lui James Gilchrist, probabil cel mai bun „Evaghelist“ în viață, dulceața calmă a timbrului Hanei Blažíková – sfâșietoare în Zerfließe, mein Herze –, aparatul coral compact ca o orgă și acompaniamentul orchestral minimalist și eficient. În ciuda senzației presante a întregului, coralul final Ach Herr, lass dein lieb Engelein e orice altceva decât un anticlimax: luminos, plin de speranța Învierii – dar nu Învierea lui Iisus Hristos, ci consecința Învierii: învierea celui care crede.

 

https://www.youtube.com/watch?v=ZKYscw-nN8U

 

Bach Collegium in Köln

BIS-2551

James Gilchrist – Evanghelistul

Hana Blažíková soprano

Damien Guillon alto

Zachary Wilder tenor

Christian Immler bass — Iisus

Bach Collegium Japan cor & orchestra

Masaaki Suzuki dirijor

Johann Sebastian Bach (1685-1750)

Înregistrări 14-17 martie 2020, Kölner Philharmonie, Germania

 

https://open.spotify.com/album/5nAn3GRbfgv2MQh2Q21VIQ

 

Igor Levit – Encounter, Sony, 11 septembrie 2020

 

 

Pianistul Igor Levit a traversat o incredibilă călătorie interioară în anotimpul COVID, atunci când a ales să ofere gratis 50 de recitaluri online pe Twitter, acolo unde se autodefinește „cetățean, pianist, activist, om și povestitor full-time de bancuri evreiești“ – Alex Ross a scris în luna mai un eseu despre asta, în „The New Yorker“, dincolo de prietenia și rezonanța activistă a celor doi, recitalurile The House Concerts ale virtuozului ruso-german atingând audiențe impresionante.

Acest dublu CD e o selecție a recitalurilor dictate aparent de impulsul momentului: „Să poți face muzică fără nici o constrângere exterioară și să alegi în mod spontan partituri care tratează întrebările de bază despre iubire și moarte, despre singurătate și posibilitatea de a-ți iubi cu adevărat aproapele – toate acestea mi-au adus sentimentul unei relaxări în cântat pe care nu am cunoscut-o până acum. Tot ce îmi doream cu adevărat nu era muzica cu un anumit mesaj, ci muzica în sine. Doar actul de a face muzică, de a auzi în mod fundamental sunete împrejurul meu îmi oferea stabilitate: emoțională, mentală, fizică“, spune Levit. Albumul e un lung diminuendo, de la Bach/Busoni la Feldman, ca o ieșire treptată din lumea exterioară spre interior, de la bogăția sonoră a transcripțiilor bachiene la texturile suspendate, inumane din Palais de Mari. „Ceea ce aduce împreună aceste lucrări“, spune Levit, „este sentimentul întâlnirii cu ceva sau cu cineva – cu Dumnezeu, cu tine însuți, cu frica, cu dragostea“.

.

https://www.youtube.com/watch?v=vpe0PMdFRto

 

Igor Levit

 

Sony 19439786572

Igor Levit, pian

Johann Sebastian Bach (1685-1750)

Feruccio Busoni (1866-1924)

Johannes Brahms (1833-1897)

Max Reger (1873-1916)

Morton Feldman (1926-1987)

Înregistrări martie 2020, Sony Classical

https://open.spotify.com/album/1Deu0jSVqpCLj6QtUn5f6a

 

Patricia Kopatchinskaja, Giovanni Antonini, Il Giardino Armonico – What’s Next Vivaldi, Alpha, 11 septembrie 2020

 

 

Cel mai recent album Kopatchinskaja nu are legătură cu pandemia covidică și nenorocirile ei, dar ridică din nou problema receptării muzicii contemporane: Vivaldi? Minunat! Dar ce s-ar întâmpla cu el dacă ar ateriza în 2020?

Conceptul e simplu: cinci concerte Vivaldi intercalate de scurte lucrări scrise la cerere de cinci italieni contemporani, plus un Bartók per flauto dolce. Nu e avangardă, ci recontextualizare, accentul e pe Vivaldi, nu pe cei cinci, a căror muzică e punte suplimentară și temă pentru acasă, într-un spectru larg, de la world music în lucrarea lui Giovanni Solima, postmodernism de virtuozitate barocă la Luca Francesconi și intensitate de peisaj à la Pierrot Lunaire la Simone Movio.

Venețianul e așa cum nu l-ați mai auzit niciodată: viteză amețitoare, forță atletică și cadențe care depășesc cu mult stilul baroc – eu aud Ciocârlia în Tempesta di mare și găsesc absolut delicioase pasajele de pură lăutărie moldovenească în a doua mișcare a concertului Il grosso mogul, într-o pură ornamentație Pat Kop, dar care nu schimbă o notă din recitativul vivaldian. Mulți vor fi șocați – albumul a primit și recenzii negative, primite cu mult umor de violonistă pe rețele de socializare –, sfatul meu e să urmăriți mai întâi un fragment filmat din chiar acest RV 208 înainte de a asculta albumul. Unul radical și proaspăt, cântat cu bucurie de un copil genial care urcă desculț pe scenă și nu se plictisește niciodată de-a jucatul pe marginea prăpastiei.

https://www.youtube.com/watch?v=Xa0XeX8cK7c

 

Patrici Kopatchinskaj © Eric Melzer

 

Alpha624

Patricia Kopatchinskaja, vioară

Giovanni Antonini, Il Giardino Armonico

Antonio Vivaldi (1678-1741)

Béla Bartók (1881-1945)

Luca Francesconi *1956

Marco Stroppa *1959

Giovanni Sollima *1962

Aureliano Cattaneo *1974

Simone Movio *1978

Înregistrări noiembrie 2018, Stadttheater Greif, Wels, Austria

https://open.spotify.com/album/369qh3MlDjO5f4lDmlIwXC

 

Ermonela Jaho, Orquestra de la Comunitat Valenciana, Andrea Battistoni – Anima Rara, Opera Rara, 25 septembrie 2020

 

 

Pe Ermonela Jaho am văzut-o într-o producție Butterfly, la Covent Garden, cu Antonio Pappano, apărută pe DVD în 2018. Chiar dacă nu e o voce mare, soprana albaneză cucerește cu un timbru special, între fragilitate și putere, și prin onestitatea emoției: fiecare notă, fiecare gest sunt autentice. E una dintre solistele iubite ale momentului, mai ales în Cio-Cio san din capodopera lui Puccini – în care a revenit la Atena pe 23 octombrie –, dar și în Violetta Valéry.

E iubită pentru trăirea intensă a fiecărei apariții scenice, calitate imediat recognoscibilă și pe Anima Rara, unde soprana (mai degrabă o lirică lejeră pentru mine decât o spinto) intră cu ușurință în pielea personajelor, fără a fi niciodată artificială. Destul de dificil într-un parcurs atât de compozit, de la Puccini la Massenet, la Boito, Verdi și Mascagni, dar cuceritor cu fiecare arie, prin emoție, frazare inteligentă și un remarcabil sens dramaturgic.

Discul e un omagiu adus sopranei italiene Rosina Storchio (1872-1945), prima divă a verismului, care a cântat multe premiere ale curentului, mai ales Madama Butterfly – soprana albaneză a susținut și un recital in honorem Storchio, în februarie, la Wigmore Hall.

Între cele 14 arii ale caleidoscopului verist acompaniate de Orquestra de la Comunitat Valenciana și Andrea Battistoni, favorita mea e Ah! Il suo nome din Lodoletta – „cheia inimii mele – adevărul meu emoțional – este cheia spre inima publicului“, spune Ermonela Jaho în booklet. Cu adevărat, Bravi!

 

https://www.youtube.com/watch?v=f5vWUm-87hM

 

Opera Rara 9293802532

Ermonela Jaho, soprano

Orquestra de la Comunitat Valenciana, Andrea Battistoni

Puccini – Un bel dì vedremo (Madama Butterfly)

Leoncavallo – Musette svaria sulla bocca viva (La bohème)

Mascagni – Un di, ero piccina (Iris)

Massenet – Pendant un an je fus ta femme (Sapho)

Boito – L’altra notte in fondo al mare (Mefistofele)

Mascagni – Ah! Il suo nome!… Flammen perdonami (Lodoletta)

Massenet – Allons! Il le faut … Adieu, notre petite table (Manon)

Giordano – Nel suo amore rianimata (Siberia)

Verdi – Teneste la promessa… Addio del passato (La Traviata)

Mascagni – Son pochi fiori (L’amico Fritz)

Catalani – Ebben? Ne andro lontana (La Wally)

Leoncavallo – Mimi Pinson, la biondinetta (La bohème)

Massenet – Prelude Act V and Demain je partirai (Sapho)

Puccini – Con onor muore… Tu? Tu? Piccolo Iddio (Madama Butterfly)

Înregistrări noiembrie 2019, Palau de les Arts Reina Sofia, Valencia, Spania

 

https://open.spotify.com/album/1u5liuIIXcCMuusZc5WQ46

 

Berliner Philharmoniker, Kirill Petrenko – Beethoven • Tchaikovsky • Schmidt • Stephan, Berliner Philarmoniker , 26 septembrie 2020

 

 

Îmi amintesc începuturile lui Petrenko la Berlin: mirarea cu care jurnaliștii se întrebau încă din 2015 de ce Berliner, această limuzină de lux a orchestrelor europene, are nevoie de micuțul siberian cu barbă neagră și alură mistică, apoi cei 35.000 de oameni veniți la Poarta Brandenburg, în 2019, să asculte primul concert al Filarmonicii din Berlin sub bagheta lui cu Simfonia a 9-a de Beethoven, o lucrare cu care orchestra berlineză are multe amintiri din epoca de aur Furtwängler – von Karajan.

Aceeași simfonie, cu exact aceeași distribuție, a deschis apoi balul la festivalul Enescu în 2019, când Kirill Petrenko, dirijorul timid care nu dă interviuri, a desfăcut chirurgical orchestrația, totul clar și perfect reliefat.

Colecția inaugurală a primelor sale înregistrări cu Filarmonica din Berlin conține, pentru mine, emoția pe care am trăit-o atunci, la repetiții și concert, în Simfonia cu Odă Bucuriei, dar și a cincea de Ceaikovski din al doilea concert la Enescu, plus a șaptea de Beethoven, a patra de Schmidt și Music for Orchestra de Rudi Stephan. Bonus, în ediția Blu-ray o „conversație“ cu dirijorul principal al Berliner, despre filosofie, muzică și viață. O colecție de păstrat, pentru mai multe vieți.

 

https://www.youtube.com/watch?v=Z3z8xREpO-g

 

Stephan Rabold

 

BPHR200351

Berliner Philharmoniker

Kirill Petrenko, dirijor

Marlis Petersen, soprano

Elisabeth Kulman, mezzo-soprano

Benjamin Bruns, tenor

Kwangchul Youn, bass

Rundfunkchor Berlin, Gijs Leenaars

Beethoven (n.1980)

Ceaikovski

Franz Schmidt

Rudi Stephan

Înregistrări 2012 – 2019 Berlin Philarmonie, Germania

 

https://open.spotify.com/album/2rDGSx0x32946XliHrB9EU

 

Annie Fischer – Secrets, Hungaroton, 11 septembrie 2020

 

 

Marile iubiri sunt mereu secrete, chiar clandestine: acesta este un dublu CD de colecție, pentru pasionații de „conserve“ istorice sau pentru îndrăgostiții de marea pianistă Annie Fischer, și o poveste fascinantă despre pasiunea cu care oamenii iubesc muzica.

Foarte pe scurt, este vorba de înregistrări realizate de fizioterapeuta și antrenoarea de gimnastică ritmică Anna Dévény (1935-2017), o melomană care a urmărit toate aparițiile pianistei în Ungaria, de la începutul anilor ’70 până la moartea pianistei, înregistrându-i clandestin toate recitalurile și concertele pe un magnetofon. Acest dublu Hungaroton conține o selecție dintre ele, din 1978 și 1981, Kreisleriana și Fantasiestücke, op. 12 de Schumann și două sonate de Schubert (la minor D. 845 și La major D.959) despre care nu se credea că nu au fost înregistrate vreodată, de Annie Fischer, cu emoționanta Nocturna op. 27 nr.1 în do# minor de Chopin bonus, pe care marea interpretă obișnuia să o cânte deseori ca bis.

https://www.youtube.com/watch?v=lFyu1FO0-c4

HCD32845-46

Annie Fischer, pian

Franz Schubert (1797-1828)

Robert Schumann (1810-1856)

Frédéric Chopin (1810-1849)

Înregistrări live 17 &24 februarie 1978 și 4 martie 1981 Grand Hall Liszt Academy

 

 

https://open.spotify.com/album/0LvR3KdEmbYAup7QAJkFac

Audiție plăcută!









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *