Dezbateri

Românii e deștepți


Cred că, din decembrie 1989 încoace, n-am fost niciodată atât de dezinteresat de politică pe cât sunt acum. „Dezinteres“ nici măcar nu e termenul potrivit; mult mai bun ar fi „lehamite“ – sau, mai precis, o dezamăgire repetată transformată în lehamite.

Nu-i vorbă, conștiință civică mi-a rămas îndeajuns de multă ca să votez la fiecare rundă de alegeri locale, naționale sau cum or fi, dar caut mai degrabă persoane, oameni în care să am încredere. Scotocesc pe internet, urmăresc bio­grafii, citesc comentarii, articole de investigație… e complicat. De­mocrația e complicată.

Politica, mai ales cea românească, nu e. Nu e nici măcar diversă. E, din păcate, mai banală decât ar trebui să fie. Doar naivitatea și entuziasmul alegătorului au făcut-o să pară altfel. Zeci de ani am făcut împărțirea simplistă între „buni“ și „răi“, cu „speranțe“ sau „neutri“ pe undeva pe banca rezervelor, ca opțiune de avarie. Pentru cei asemenea mie, FSN/ PDSR/ PSD a jucat permanent rolul răilor din filme, cel al adversarilor atotputernici, care trebuie învinși, fiindcă odată și-odată mai învinge și binele. Cei buni erau defunctul Partid Național-Țără­nesc (CD), liberalii (într-o formă sau alta, că au avut, slavă Domnului, nenumărate aripioare și pi­ciorușe), mai apoi Partidul Democrat, apoi – azi – iarăși liberalii. Și-au mai fost – în rezervă, pentru nehotărâți, după cum ziceam –, încă din 1990, pentru cine mai ține minte, PER-ul, MER-ul și alte „er“-uri, partidele ecologiste, dintre care cred că pe unul l-am votat și eu cu naivitate prin 1992. Habar n-aveam că ele erau doar niște paravane micuțe pentru apropiații mai puțin norocoși ai marelui partid de stânga comunistă. Și, desigur, mai erau și partidele etnice, dintre care UDMR-ul a fost cel mai constant în versatilitatea lui nu prea morală.

Țin minte și acum – cum aș putea uita? – explozia de entuziasm din 1996, din ziua victoriei lui Emil Constantinescu, preșe­din­tele cu un mandat, și a Con­venției Democrate, marea speranță a de­mo­crației românești. Sau prima victorie a lui Traian Băsescu, ce a apărut avându-l alături pe liberalul și eternul june-prim Călin Popescu-Tăriceanu. Ei erau „cei buni“, iar răul fusese învins. Victorieee!

Acum îmi zic cinic că încă mai vreo două victorii ca astea și ne-am dus pe copcă. Dar lucrurile se văd deja altfel. Între bunii și răii care ni se părea nouă că se luptau (sau poate chiar se luptau, ce știu eu, dar pentru alte mize decât credeam noi) nu era mare diferență. În prezent nu mai e nici una. Îm­bătrâniți, sastisiți, plini de sine, cu discursuri la fel de găunoase și concepții la fel de învechite, politicienii din garda veche au ajuns să semene atât de mult unii cu alții, încât pot sări dintr-un partid în altul fără ca nimeni să simtă vreo diferență și cu atât mai puțin vreo revoltă. Doctrine, ideologii, valori sociale și morale, stânga, dreapta, capital, etatism, protecție socială – toate-s o grămadă de vorbe goale, rostogolite de limbi greoaie, al căror creier lâncezește cu o singură idee în minte: puterea, puterea.

Garda veche (în frunte cu actualul guvern liberal, de aceeași extracție și cu aceeași mentalitate) îmi amintește de tombaterele Țărilor Române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, boierii cu tabieturi orientale și concepții asemenea, pe care îi ridiculizau adversarii lor mai tineri, euro­penizații „bonjuriști“. Toată galeria de personaje arhicunoscute de prin anii 1990, chiar 2000 și ceva, are acest iz vetust, de mărginire arogantă, în care băltește politica românească de astăzi. În ce-i pri­vește pe noii bonjuriști, care se coagulează cu greu într-un front comun, fie că-i zic USR, PLUS, n-aș mai face greșeala să văd în ei salvatorii care n-au fost în 1996 membrii Convenției Democrate. Remarc doar atât: pe cât e posibil în lu­mea noastră stătută, încearcă să aducă un suflu nou. Cu bune, cu rele, cu entuziasm naiv uneori, cu orgolii stupide în alte dăți, ei oferă măcar șansa unei schimbări – de gene­rație, de mentalitate, de viziune. Doar de nu s-ar tombateriza și ei. Că semne sunt deja destule – cum ar putea să nu fie?



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *