Dezbateri

Românii e deștepți


Ca în fiecare an, acum, în prag de toamnă, începe un nou an școlar. Eleve și elevi îmbrăcați în haine frumoase și cu ghiozdanele în spate merg veseli spre școală după o vacanță de vară binemeritată, ducând în mâini buchete de flori pentru doamnele învă­țătoa­re și profesoare. Clopoțelul cu­rățat de praful adunat peste vară clinchețește zglobiu, chemând copiii să intre în sălile de clasă.

Iată o compunere despre prima zi de școală, care anul ăsta n-o să fie scrisă – adică nu așa. S-a zis cu idilismul naiv. Și la sate, și la ora­șe. Acum, în vremuri de pandemie, un astfel de scenariu ecranizat al primei zile de școală ar putea fi mai degrabă o scenă de deschidere a unui thriller despre o apocalipsă epidemică. În realitate prima zi de școală va fi obligatoriu altfel, doar că acum, când scriu rândurile astea, nimeni nu înțelege prea clar cum altfel. Varianta cea mai vehiculată a fost o vremea cea a școlii online sau parțial online – sau majoritar online. E o soluție improvizată, o știe toată lumea, o cârpeală necesară, dar una proastă – cum iarăși știe toată lumea. Școala online func­ționează cât de cât la nivel universitar, unde se presupune că stu­denții au nevoie în primul rând de îndrumări, li se spune în principal cum să învețe singuri și unde să găsească resursele necesare. Dacă stau să mă gândesc, în anii mei de facultate mulți făceam un soi de școală online înainte de a exista conceptul de online. Pe atunci îi ziceam chiul sau studiu individual, în funcție de perspectivă: lipseam de la cursurile neinteresante sau predate tern, iar materia pentru examen o învățam din bibliografie sau din cursurile litografiate – căci dacă un profesor se mulțumea ca la curs să își predea cursul tipărit deja, fără nici un fel de adăugire sau deschidere spre altceva, cursul acela, citit acasă, îl înlocuia destul de bine.

În licee și școli – mai ales în școlile generale – tehnica asta nu are cum să dea rezultate. Nici online, cu tablete ori PC-uri, nici off­line, cu studiu individual, „citiți de-aici până aici și rezolvați…“. Mă gândesc, de exemplu, cum ai putea învăța elevii din primele clase scrisul și cititul online, cum să le îndrumi mâna, cum să le corectezi greșelile de poziție, cum să îi ajuți de la distanță, prin intermediul unui ecran. Deși poate că scrisul de mână e deja ceva învechit și pandemia actuală e semnul că a venit momentul să renunțăm la el, de vreme ce toată lumea poate tasta pe un smartphone cu corector ortografic (din care câteodată ies cele mai reușite mostre de umor absurd). Chiar și așa, nu toți elevii din România au laptop și smartphone și destule școli sau gospodării din țară nici măcar nu sunt cuplate la internet, așa că nici vorbă de online.

O altă variantă, mai eficientă, dar și mai riscantă, este cea a unui an școlar tradițional, dar cu „dis­tanțare socială“. Distanțarea cu siguranță n-o să existe, oricât s-ar strădui profesorii, supraveghetorii, ba chiar și femeile de serviciu. Nu cred că adolescenții vor fi tentați să respecte regulile de distanțare fiindcă li se spune că sunt obligatorii. Ba chiar dimpotrivă. Iar elevii de primară și gimnaziu… parcă îi văd schimbându-și măștile între ei, jucând variante restrânse de „cu mască, fără mască“, smulgându-și măștile așa cum altădată își trăgeau unii altora pantalonii de trening. Ar fi tot o cârpeală, dar parcă una mai solidă. Și mult mai riscantă, cum să nu, dar ce altceva s-ar putea face? Oricum, de dis­tanțarea socială pu­tem uita din start: în școlile din marile orașe, dar și în alte părți, clasele au fost dintotdeauna aglomerate, cu câte 30-35 de elevi. Ca să faci o dis­tanțare socială eficientă, ar trebui să muți orele pe un stadion.

Am citit undeva o propunere la nivel local (și adevărul e că soluțiile nu pot fi decât locale, adaptate la situația dintr-un sat/ oraș sau al­tul): în ziua deschiderii anului șco­lar ar urma să vină la cursuri doar jumătate din elevii fiecărei clase, ca să poată păstra distanța de sigu­ranță, a doua zi ar veni a doua jumătate, iar apoi s-ar trece la cursuri on­line vreme de două săptămâni. Și între timp vedem ce se mai întâmplă. Vedem ce se mai întâmplă: iată măcar un lucru cert.

Da, o să avem un an școlar tare interesant. Încă nu știu ce-o să învățăm din el.



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *