Dezbateri

Românii e deștepți


Începând din 20 ianuarie, Donald Trump nu mai e președintele Statelor Unite. Cu câteva săptămâni înainte i-a fost blocat contul de pe Twitter, iar Mark Zuckerberg a anunțat că se gândește la posibilitatea de a-i interzice și contul de Facebook.

Cei de la Google i-au suspendat canalul personal de pe YouTube, iar cei de la Snapchat, mai for­maliști, au spus că vor aștepta până în 20 ianuarie, ultima lui zi de președinție, pentru a-i interzice definitiv accesul la platforma lor. Ultimele luni n-au fost foarte bune pentru (de-acum) fostul „cel mai puternic om de pe planetă“.

Unii zic – în strictă legătură cu cele de mai sus – că nici pentru democrație n-au fost zile foarte bu­ne. Dar aici părerile sunt îm­părțite. Pare limpede că interzicerea sau limitarea accesului lui Trump pe platformele social me­dia este un act de cenzură; e greu să vezi lucrurile altfel. Doar că unii o consideră o cenzură justificată, dat fiind pericolul pe care îl reprezenta Donald Trump, iar alții sunt de părere că o asemenea decizie deschide calea unor po­tențiale abuzuri ale deținătorilor acestor companii social media.

Cenzură a fost, nici vorbă. Și nu cred că se îndoiește cineva de forța copleșitoare a platformelor de social media: să-l interzici pe cel mai puternic om de pe planetă nu-i chiar la îndemâna oricui. Poziția dominantă, cvasi-monopolistă, pe care o au platforme ca Facebook sau Twitter pe piață, precum și capacitatea lor de a-și controla utilizatorii, mai mult sau mai puțin subtil, le conferă o ispititor de mare putere și o covâr­șitor de mare responsabilitate. E inevitabil să te întrebi cât de înțelept își folosesc ele această putere – deși o asemenea întrebare, chiar dacă altfel contextualizată, s-a pus permanent și în cazul lui Donald Trump, cu răspunsuri destul de descurajatoare.

Pe de altă parte, cum scria recent și Sorin Ioniță într-un text publicat pe platforma contributors.ro („Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eșec al nostru, al tuturor“), proprietarii și administratorii marilor rețele sociale ar prefera să nu aibă această putere (și responsabilitate) de decizie, „nu doresc deloc să facă pe cenzorii, […] ca firmă, îi interesează să stea departe de scandaluri și să încaseze bănuții maximizând traficul, fără să se preocupe de cine, ce bazaconii spune“. Numai că nici o altă autoritate – în nici un caz cea politică – nu are chef să reglementeze acest teritoriu delicat, unde definirea unui conținut ilegal, imo­ral sau extremist e extrem de problematică. Așa că deținătorii platfor­melor de social media s-au văzut nevoiți să le filtreze con­ți­nutul după criterii foarte aproximative, una dintre principalele reguli nerostite fiind, pare-se, aceea de a nu-și antagoniza ori alunga masele de utilizatori, pentru că asta le-ar reduce veniturile și cota pe piața bursieră.

Prin urmare, din grija de a nu încuraja manifestările xenofobe, rasiste, discriminatorii, etc., sunt filtrate și excluse orice postări cu conținut potențial deranjant, inclusiv glumițele, snoavele, bancurile care, prin definiție, sunt adesea – și savuros – incorecte politic. Din grija de a elimina pornografia din rețelele de socializare, orice formă de nuditate „indecentă“ (du­pă criterii imposibil de stabilit) e exclusă din conținuturi. Paradoxal însă, cum opiniile sunt libere atâta timp cât nu devin agresive, grupurile de antivacci­niști – ca să dau doar un exemplu – își desfășoară liniștite propaganda, cu daune po­tențiale pe termen lung similare cu cele provocate de paradele agresiv-infantile ale lui Trump. Așa că în universul social online lucrurile devin până la urmă mai încurcate decât în cel real, iar cenzura – o necesitate problematică.

Cei responsabili o știu și ei foarte bine, dar nu prea au ce face. Șeful Twitter, Jack Dorsey, a declarat că suspendarea contului lui Trump a fost hotărâtă într-o situație excepțională și într-un context grav (asaltul manifestanților pro-Trump asupra Capitoliului american, încurajat de fostul președinte american). Dorsey a mai spus – pe Twitter, evident – că suspendarea contului, deși a fost o decizie corectă, sta­bi­lește un precedent pe care el însuși îl consideră periculos: arată puterea pe care o persoană sau o corporație o are asupra unei părți din con­versația publică planetară. Și cine ar putea să-l contrazică (pe contul de Twitter)?



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *