Dezbateri

Românii e deștepți


Zilele trecute stăteam de vorbă cu un amic. Online, desigur, deși tare mi-ar fi plăcut să stăm ca odinioară, la o masă, la o bere ori măcar la o cafea. Poate de-aia nici discuția n-a curs ca odini­oară, ci așa, ca de la om la ecran. Stăteam în casă, ascunși de teama coronavirusului, și vorbeam despre coronavirus – despre ce altceva? Mai exact, despre vaccin și campania de vaccinare.

— Măi, tu ce zici, are rost să ne vaccinăm? întreb eu, dornic de un impuls într-o direcție sau alta, de un sfat ori măcar o părere.

Oricum deocamdată nu ne vaccinăm nici unul: până să ajun­gă vaccinul la noi, mai dă coronavirusul roată planetei de vreo două ori.

— Păi… vezi, ce să zic… nu prea știu. Pe de-o parte da, pe de alta… nu știu.

— Așa și eu, scap eu într-un suflu, ușurat că ne înțelegem și nu începem să ne luăm la harță – lumea e foarte războinică în ultima vreme, mai ales pe internet. Dar cum, adică de ce? Că m-am tot gândit și eu.

— Crezi că eu nu? Păi uite, pe de-o parte nu poți să nu te vaccinezi, că asta-i boală parșivă, te prinde imediat și nu știi dacă n-ajungi la spital, cu tubul în nas. Că nu mai suntem nici noi așa tineri.

— Atunci ne vaccinăm, zic eu.

— Sigur, da’ ce faci dacă ai reacții de-alea, dacă ți se face rău – adică rău-rău? Dacă pățești ca doctorul ăla din Florida, care a făcut nu știu ce pe piele și dup-aia l-au dus la urgențe și-a murit? Că și dacă nu mori, numa’ că rămâi paralizat – ori impotent… râde amicul. Ce te faci?

— Atunci nu ne vaccinăm.

— Da, dar când s-au făcut testele prima dată pe bolnavi, ții minte c-au murit șase oameni?

— Țin, zic eu, deși habar n-aveam. Atunci nu ne vaccinăm, întăresc iar.

— Stai, stai, că tocmai asta-i șmecheria: din ăia șase, numai doi au fost vaccinați. Pe ăialalți patru i-a înțepat cu acul, erau în grupul de control. Le-a dat placebo.

— Clar, atunci ne vaccinăm!

— Bun, continuă meditativ amicul, nu știi ce efecte o să aibă pe termen lung. Nu știi ce-au băgat ăia în el. Au umblat la celulă, la ARN, lucruri fine, cine știe ce s-o fi deranjat acolo? Scapi de covid și dai în altele, îți crește pie­le de broască ori mai rău…

— Atunci nu ne vaccinăm.

— Sigur! ia amicul un ton ironic. Adică ai chef să umbli cu masca pe gură și cu ochelarii aburiți încă zece ani? Că fără vaccin clar nu scăpăm. Și când o fi să vrei să mai ieși într-o excursie, să mergi pe undeva la mare, și-o să-ți ceară la vamă certificatul de vaccinat, ce faci? Te-ntorci acasă?

— Păi, atunci ne vaccinăm, mormăi cu jumătate de gură.

— Să fi fost în Germania, alta era treaba, își continuă amicul meditația. Știi, eu n-am încredere, da’ deloc, în cum o să țină ai noștri vaccinul la rece. La minus nu știu cât, am uitat câte grade, dar scrie pe net. Parcă văd că o să le buli­bășească… ai auzit că le-au împachetat pe unele în cutii de pizza? Cutii de pizza, pricepi!

— Am auzit. Atunci nuuu… ne vaccinăm… adică nu aici – dar unde?

— Asta zic și eu, mă aprobă amicul. Unde? Nici n-aș vrea să umblu pe stradă, să-mi tușească unu’ și altu’ în nas, că degeaba porți masca, tot o pățești odată și-odată. Și mă trezesc bolnav. Și hai să zic că-mi trece și iar ies pe stradă ori stau la o terasă la restaurant și-mi tușește unul și iar mă-m­bol­năvesc și tot așa… Cică trebuie să fie vac­cinați vreo trei sferturi din oameni ca să se facă imunitate de grup, ai văzut?

— Am citit, zic eu. Atunci ne vaccinăm.

— Bine, da’ unde? Da’ cum? Ai încredere…?

— Auzi, mă străfulgeră o idee, ce-ar fi să ne vaccinăm, da’ așa, nu de tot. Adică, explic repede, când or zice să ne bage acul în bucă sau în mână sau unde-o fi, zicem că da, dar stăm numa’ un pic și dup-aia tragem repede buca ori mâna ori ce-o fi și zicem că ne-am vaccinat, dar nu de tot.

Amicul mă privește din ecranul computerului.

— Tu vorbești serios?

Înalț din umeri.

— Of, ce chef am să bem o bere împreună, zic.

— Și eu, zice el.

— Atunci ne vaccinăm?



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *