Dezbateri

Românii e deștepți


La ora când scriu acest text, toată lumea știe că, dacă nu se întâmplă vreo nefăcută, noul președinte al Statelor Unite va fi candidatul Partidului Democrat, Joe Biden.

Și toată lumea știe și numele învinsului său, (probabil) fostul președinte, Donald Trump. Mai puțini știu că Trump n-a fost singurul candidat învins la alegerile prezidențiale – sau nici nu și-au bătut capul cu asta. E drept că democratul și republicanul au fost singurii candidați cu șanse de victorie, dar nu și singurii care s-au aflat pe buletinul de vot. Aici Statele Unite nu se deosebesc foarte mult de România: deși în realitate alegerile au părut să fie doar o cursă în doi, pentru slujba de președinte al Americii s-au întrecut oficial, conform listei validate, douăzeci de candidați.

Cei mai mulți sunt cunoscuți doar în SUA (și cred că în mare măsură nici acolo), dar nu toți sunt anonimi sau nesemnificativi. Cel mai faimos este Kanye West, pe care îl știe cam toată planeta, dacă nu ca rapper cu zeci de milioane de albume vândute în lume, atunci ca soț al pempantei vedete Kim Kardashian. La alegerile prezidențiale de anul acesta n-a obținut decât vreo 60.000 de voturi în toată America, ceea ce sugerează că fanii lui îi știu limitele și-i preferă muzica, dar, cum ziceam, e cel mai cunoscut din grupul „Ceilalți 18“.

Printre ceilalți șaptesprezece găsim câțiva socialiști, un membru al Partidului Prohibiției, mai mulți ecologiști. Însă cel mai interesant candidat fără șanse, unul care mi s-a părut reprezentativ pentru diversitatea și toleranța culturală ce caracterizează America, este Dario Hunter. Născut dintr-un tată iranian musulman și o mamă afroamericană, a fost educat ca musulman, după care s-a convertit la iudaism și a fost hirotonit ca rabin, devenind primul rabin de proveniență religioasă musulmană. În plan per­sonal, Hunter și-a declarat public orientarea homosexuală. În ce privește politica internațio­nală, este un partizan al cauzei palestiniene și a acuzat Israelul că îi tratează cu cruzime pe palestinieni, motiv pentru care a fost dat afară de la sinagoga unde slujea. Un personaj interesant, după cum se vede. În alegerile prezidențiale de anul acesta a obținut în jur de 5.000 de voturi.

Sigur că nici unul dintre „Cei­lalți 18“ nu avea șanse să câștige postul de președinte al Statelor Unite și sigur că o știau și ei. Dar la aceste alegeri, cu rezultate atât de strânse, e foarte posibil ca pre­zența lor – sau a unora dintre ei – să fi influențat decisiv rezultatul. Mă gândesc în primul rând la Jo Jorgensen, candidata Partidului Libertarian, care a fost votată (totuși!) de vreo două milioane de americani. Prezența ei printre can­didați s-ar putea să fi contat decisiv în rezultatul final. Căci, de exemplu, în Pennsylvania, stat cu douăzeci de mari electori, unde Biden l-a întrecut pe Trump cu aproximativ 30.000 de voturi, libertariana Jo Jorgensen a fost votată de aproape 80.000 de penn­sylvanieni, adică destul de mult în condițiile în care rezultatul final al votului a fost unul pe muchie de cuțit. E greu de spus unde s-ar fi dus voturile libertarienilor dacă doamna Jorgensen n-ar fi candidat, dar e foarte posibil ca Trump să fi cules destule dintre ele ca să răstoarne rezultatul (foarte-foarte strâns) din Pennsylvania și să obțină voturile celor douăzeci de mari electori.

Același lucru este valabil și în Wisconsin, stat cu zece mari electori, unde diferența dintre Biden și Trump a fost de vreo 20.000 de voturi, iar Jo Jorgensen a obținut 40.000. Sau, și mai clar, în Georgia (stat cu șaisprezece mari electori), unde diferența dintre cei doi a fost de aproximativ 10.000 de voturi, în vreme ce Jo Jorgensen a obținut peste 60.000. Așadar, în lipsa acestei candidate, varianta cea mai optimistă pentru Donald Trump i-ar fi adus acestuia 46 de mari electori în plus, iar lui Joe Biden, 46 în minus. Altfel s-ar fi văzut atunci lucrurile. Mai ales că libertarienii doamnei Jorgensen, prin valorile promovate, sunt mai apropiați ideologic de republicani decât de democrați. Și ar mai fi și alte state unde, de dragul jocului, am putea lua în calcul o astfel de situație ipotetică. Din fericire, sper, e doar ipotetică.

Mi s-a părut însă o ilustrare bună a proverbului cu buturuga mică și carul mare. Și o dovadă clară, ilustrată în cea mai puternică democrație a planetei, că fiecare vot contează. Numai să fie numărat.



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *