Dezbateri

Rockin’ by myself


Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să ascult cu atenție – și să asimilez din prima – albume nou apărute ale unor formații răsfă­țate în urechea mea. La fel și câte unul vechi semnat de vreo trupă de care nu auzisem până atunci.

În fiecare caz, audiția a fost lejeră, fără opinteli, fără încordare exce­sivă, fluxul sonor permițându-mi și activități conexe, de minimă con­centrare. De astă dată s-a petrecut ceva ce m-a uimit, chiar m-a șocat, deși puține din ce sunt eu în stare să fac ar trebui să mă surprindă. Am simțit dorința (sau necesitatea, obligația, porunca imperativă) să stau nemișcat, la fel ca la o litur­ghie. Nimic din jur nu mi-a mai atras privirea, nicio nevoie tru­pească nu și-a manifestat stringența, nici un impuls iconoclast nu și-a bobâlcat impertinența. Nici măcar paharul cu cele 50 de grame de rom cubanez, anume pregătit, nu s-a deșertat în noua realitate. Și această realitate mi s-a năzărit a fi una asemănătoare cu substanța translucidă a chihlimbarului, iar eu m-am pomenit transformat în ceva fără formă, fără viață și fără nume, închis pentru eternitate în boaba aurie cu sclipiri verzui.

Albumul se intitulează Ver­sions of the Truth și a fost lansat pe 4 septembrie 2020, relativ discret, parcă în ton cu muzica, de trupa The Pineapple Thief, sub formă de CD, LP și Blu-Ray, la exclusivista firmă Kscope. Bruce Soord, chitari, voce, versuri; Gavin Harrison, tobe și percuție, Jon Sykes, bas; Steve Kitch, claviaturi – iată cvartetul ale cărui imprimări tind să atingă frumusețea rășinii sus evocate, indiferent de mesajul social-politic încapsulat în lirica polivalentă. Reflecțiile lui Bruce Soord au ambiguitate pretabilă la multiple interpretări, dar mai cu seamă au profunzime poetică.

Trebuie spus clar că textele acestui album nu abundă în tri­miteri vituperante mai mult decât precedentele, editate cu trupa sau solo în peste douăzeci de ani de activitate. Nu intru însă în mean­drele unei discuții aporetice, cu toate că subiectele abordate m-au tentat mereu. Durerea, singură­tatea, indiferența, soarta omenirii, a fiecărui om (minus a mea, în particular) și alte asemenea teme nu duc lipsă de excursuri eseistice inteligente, nici de metafore strălu­citoare. Presupun că Soord nu vrea să rivalizeze cu mari poeți ai dis­perării de a fi om într-o lume în permanentă degradare. Câteva ver­suri ale lui pot figura într-o antologie contemporană, chiar dacă lectura fără muzică nu le conferă amplitudine. Fără să fie explicit content, cum scrie pe eti­cheta dis­curilor de trecător scandal, lirismul pieselor Pineapple Thief lu­crează la nivel subliminal într-un fel na(t)iv. Și asta pentru că muzica taie adânc și lent ca investigația unui detectiv din romanele lui P.D. James. Rezultatul iese elaborat, suculent și dens ca un punch de cea mai autentică tradiție engleză.

Are ceva în comun incizia cu băutura? Sau prog-rockul cu fierbințeala înghețată a chihlim­barului? Probabil nu. Este privilegiul muzicii de calitate să facă legături neobișnuite.

 

P.S. Pentru cine se întreabă ce rost are să folosesc în titlu denu­mirea în limba turcă a chihlimbarului, explicația nu este aceea simplă: cuvântul prezent în ro­mână provine din turcește. Poate că n-ar trebui să-mi dezvălui „se­cretele“, dar țin morțiș să o fac, iar cititorul va pricepe, desigur, de ce. Căutând pe internet câteva date despre disc, înainte să schițez tex­tul de față, am găsit lista concertelor trupei, anunțate pentru anii 2021-2022. Nu mai puțin de trei sunt planificate în Turcia, la Is­tanbul, Ankara și Karşıyaka (un cartier al Izmirului)! Nici un con­cert în România. Să ne mai întrebăm care țară e mai euro­peană ca mentalitate (nu ca religie) dintre cele două? Cât despre modernitate, importanță sau forță economică – nici nu se pune problema com­parației…



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *