Dezbateri

Rockin’ by myself


Descoperirea trupelor noi este un proces misterios, ale cărui ele­mente sunt mereu imprevizibile. Vorbesc din postura ascul­tăto­rului împătimit, dar nu atât de consecvent pe cât, bănuiesc, s-ar cere. Să fi avut nu consecvență, ci continuitate în pasiunea pentru rock, n-aș fi dibuit abia la cinci ani de la înființare sprintena echipă E-An-Na din Sibiu. Și unde? Tocmai în templul consacrării trupelor de metale grele, foarte grele și extrem de rare, adică la Wacken, Germania!

Ce-i drept, anul acesta festivalul Wacken a fost neobișnuit. Situația s-a datorat, lesne de înțeles, pan­demiei inoculate prin mass-media obediente sau de-a binelea com­plice la colportarea unor „știri“ care se bat adesea cap în cap. Însă in­geniozitatea umană a depășit restricțiile impuse de un sistem parcă mondial gripat. Astfel, organizatorii evenimentului au decis desfășu­rarea lui online, cu transmisiuni din toată lumea, profesional filma­te. La fața locului (care era umflată, vorba unei vorbe celebre din pro­letcultismul românesc!) s-au amenajat o scenă reală și un public imaginar, cu mijloacele compute­rizate care generează realitatea virtuală pentru jocuri, simulatoare, blockbusters. Mulțumită interne-tului, și participarea a fost conformă cu denumirea: Wacken World Wide. Straniu pentru obișnuiții cu înghesuiala și mosh-eala hardcore, dar neașteptat de plăcut pentru comozi ca mine, care stau dina­intea display-ului și se chiorăsc în el precum cioara-n nuca spartă!

Dar pentru că nici online n-am fost conectat de la început, am beneficiat de „facilități“ și-am des­chis play-list-a la mai bine de-o lună după întâmplare, într-o zi când nu mai știu ce naiba căutam. Și ce-mi văzură ochii, ajutați de ochelari? Prima trupă, E-An-Na, se afla pe un podium în umbră și avea în spate, ca fundal, proiecția unui film cu niște dansatori. Siluetele acestora, costumele și mișcările mi se părură foarte cunoscute. Când cadrul s-a luminat și rockerii s-au ivit în prim-plan, figurile lor nu-mi spuseră nimic. Nu fiindcă nu le zărisem vreodată, ci pentru că se­mănau cu ale oricărui tânăr european din zilele noastre. Motivele florale de pe cămăși îmi aprinseră un beculeț pe undeva, prin emis­fera stângă. Oare unde admirasem așa ceva? Răgaz de gândire nu primii. Deși vocea solistului (t)rage din zona de jos (pentru a se încadra genului heavy-folk-metal) și so­licită atenție să pricepi ce cântă, am deslușit din start că versurile sunt în limba română. M-a trecut un fior, neînțeles în pripa receptării. A fost ca o lovitură de suliță în piept și mi-a trebuit un timp nedefinit ca să conștientizez, nu să explic de ce. „Vindecarea“ a survenit prin soloul de vioară electrică, executat de Roxana Amarandi cu gingășia me­dicului specialist în neuro­chirurgia cu laser. Piesa intitulată Floare de fier – absolut bulversantă! – deschide un capitol nou dintr-o carte ce tinde să capete proporții enciclopedice, anume destinată muzicii pop-rock de inspirație folclorică. Nu eu sunt cel pregătit să o scrie; însă lansez aici o idee și o dau gratis celui capabil de ase­menea efort. Mă rezum să fiu un ascultător empatic…

Figura magnetică a grupării E-An-Na („o lume metafizică, în care legile universale obișnuite sunt abolite“, cum sună prezentarea) este Andrei „Solomonar“ Oltean, vocalist și interpret la instrumente populare de suflat (cimpoi, fluiere etc.). Ceilalți componenți: Ovidiu „Cio“ Ban, chitară; Andrei Piper, chitară; Dragoș Geomolean, bas (creierul audio-video); Ioana Pas­cu, claviaturi; Paul Bucătaru, tobe. Filmarea făcută în clubul Rock­stadt din Brașov îi arată într-o armonie care, cu certitudine, trans­cende bucuria participării la im­portantul spectacol. Dincolo de (trecătorul) context, trupa emană o energie colosală, ale cărei izvoare provin din arealul local, fără limitări etno sau geografice. Nu e unicat la noi, nici aiurea. Știind să mențină focul viu, sibienii au (a)prins mapamon­dul. Și, uite, și pe mine!



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *