Stiri

Recital extraordinar de poezie şi muzică, duminică, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”


Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită la Casa Artelor “Dinu Lipatti” cu recitalul extraordinar de poezie şi muzică din creaţia feminină românească – “Anotimpul feminităţii” – susţinut de actriţa Irina Movilă, violoncelistul Dan Cavassi şi pianista Eliza Puchianu, producţie realizată în premieră absolută.

Potrivit unui comunicat al Casei Artelor “Dinu Lipatti” transmis AGERPRES, evenimentul, realizat de regizoarea Alice Barb, pe un scenariu creat de actriţa Irina Movilă şi de violoncelistul Dan Cavassi, reuneşte o selecţie de poezii şi compoziţii ale unor minunate artiste din toate generaţiile.

Programul conţine poezii de Maria Banuş, Nora Iuga, Ana Blandiana, Magda Isanos, Constanţa Buzea, Veronica Porumbacu, Otilia Cazimir, Nina Cassian, Saviana Stănescu, acompaniate de compoziţiile semnate de Carmen Petra Basacopol, Felicia Donceanu, Laura Ana Manzat, Irina Hasnaş, Carmen Cârneci şi Laura Manolache, trei dintre aceste compoziţii fiind interpretate în premieră mondială absolută.

Recitalul extraordinar va avea loc duminică, de la ora 19,00, în Salonul de muzică al Casei Lipatti. Salonul va putea fi ocupat în proporţie de 30 la sută din capacitate, intrarea la spectacol fiind liberă, numai cu rezervare la numărul de telefon 031.425.25.63, până vineri, la orele 16,00, precizează organizatorii.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *