Stiri

Răzvan Theodorescu, despre expoziţia de stampe de la MNLR: Preocuparea pentru Japonia – o parte a modernităţii româneşti


Expoziţia de stampe japoneze “Celebrităţi din Lumea Plutitoare”, deschisă, vineri, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, dovedeşte încă o dată că preocuparea pentru Japonia a fost o parte a modernităţii noastre, a declarat acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei.

“Există acest fenomen prin care se demonstrează că preocuparea pentru Japonia a fost o parte a modernităţii noastre. Sunt mari colecţii, cum a fost aceea a doctorului Cantacuzino, a profesorului meu George Oprescu, a generalului Băgulescu (Gheorghe Băgulescu, scriitor şi colecţionar de artă, ataşat militar al Regatului României în Imperiul Japonez -1935-1939 şi ambasador al României în Japonia, Manchuko şi China – 1941-1945 – n.r.), care au creat un nucleu de artă japoneză extrem de important. Acum, iată, la Muzeul Literaturii, deschidem o expoziţie de acest fel”, a spus Theodorescu, preşedinte al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual a Academiei.

 



Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Răzvan Theodorescu a reamintit că “pentru arta modernă, stampa japoneză a fost un impuls remarcabil, începând cu impresioniştii şi mergând până la simbolişti”.

“A fi conectat la lumea stampei japoneze înseamnă a fi conectat la o formă de modernitate care este foarte importantă în istoria culturii. Stampele din perioada Edo, expuse la Muzeul Literaturii, sunt emblematice pentru această epocă a artei”, a arătat academicianul.

 



Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a apreciat că “Celebrităţi din Lumea Plutitoare” reprezintă un eveniment expoziţional al Capitalei, pentru că “abordează marile teme ale stampei japoneze, de la personalităţi istorice, până la natură şi teatru kabuki.

“Cred că expoziţia va fi pentru toţi cei care o vor vizita o surpriză, care le va revela arta şi măiestria din cultura japoneză”, a spus Cristescu.

 



Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


El a anunţat că, pe perioada deschiderii expoziţiei, până pe 10 aprilie, echipa MNLR va organiza o serie de evenimente în spaţiul expunerii.

“Încercăm să facem nu numai tururi ghidate, ci să organizăm în fiecare săptămână câte un atelier referitor la cultura japoneză în general”, a mai afirmat Ioan Cristescu.

 



Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


La eveniment a fost prezent ambasadorul Japoniei în România, Hiroshi Ueda, care a şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că expoziţia, primul eveniment la care participă în România, la două luni de la sosirea în ţara noastră, este una “variată şi de mare amploare”.

“Îmi face o mare şi deosebită plăcere să constat că arta japoneză are atâţia susţinători şi atâtea persoane interesate în România şi colecţionari precum George Şerban. Tocmai am văzut această expoziţie şi sunt foarte bucuros să constat că este atât de variată şi de mare amploare, pentru că prezintă piese ale atât de multor artişti japonezi şi maeştri ai perioadei Edo, începând de la Hishikawa Moronobu, Okumura Masanobu, Suzuki Harunobu, până la Hokusai, Eizan şi Kunisada şi cu aceasta nici nu i-am numit pe toţi”, a spus diplomatul nipon.

 



Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Hiroshi Ueda a arătat că vizitatorii acestei expoziţii vor descoperi “peisaje foarte pitoreşti, diverse scene ale vieţii de zi cu zi, ca şi portrete impresionante ale actorilor teatrului kabuki”, toate acestea reprezentând “o atmosferă fascinantă” a Japoniei din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea, numită şi perioada Edo, publicul românesc putând constata “care era viaţa într-o perioadă înfloritoare din istoria Japoniei”.

Cu acest prilej a fost lansat catalogul expoziţiei, realizat de George Şerban şi dr. Alexandru Constantin Chituţă, curatorul expoziţiei.

 



Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Stampele expuse în cele trei săli de la parterul sediului instituţiei muzeale din Calea Griviţei 64-66 fac parte din colecţia privată Ukiyo-e George Şerban.

Un record pentru România, prin numărul de lucrări expuse, 200 de stampe japoneze create de cei mai importanţi artişti ukiyo-e, în perioada 1603 – 1868, cunoscută sub numele de epoca Edo, expoziţia prezintă lucrări care acoperă marile teme ale acestei arte: istorie, teatrul kabuki, bijin-ga sau portrete ale unor femei frumoase – gheişe sau curtezane.

 



Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


În expoziţie vor putea fi admirate şi lucrări originale realizate de Hishikawa Moronobu (1618-1694), Okumura Masanobu (1686-1764), Suzuki Harunobu (1724-1770), Isoda Koryusai (1735-1790), artişti din Şcolile Torii, Katsukawa sau Utagawa, Katsushika Hokusai (1760-1849), Keisai Eisen (1790-1848), Kikukawa Eizan (1787-1867), precum şi cărţi Hokusai, Eisen, Harunobu şi Kunisada, realizate în secolul al XIX-lea, care conţin xilogravuri originale.

Organizată de MNLR şi Societatea civilă de avocaţi “Şerban şi Asociaţii”, în parteneriat cu Asociaţia culturală “Pictor Octavian Smigelschi” şi Muzeul Naţional Brukenthal, expoziţia “Celebrităţi din Lumea Plutitoare” va putea fi vizitată până pe 10 aprilie, în intervalul orar 10,00 – 18,00. Vizitarea se face în baza unei programări la numărul de telefon 0762 671 698. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *