Interviuri

„Profu’ a fost pentru mine un exemplu despre cum să faci ce îți place fără să te mulezi pe anumite reguli“ – Suplimentul de cultură


Profu’, primul documentar regizat de directorul de imagi­ne Alex Brendea, e portretul unui profesor nonconformist, Dorin V. Ioniță, care predă matematică în apartamentul său din Bistrița după ce, sătul de rigiditatea sistemului, și-a dat demisia din învățământ. Printre pisici și borcane cu zacuscă, elevii înfloresc sub privirea „profului“, care face minuni cu metoda lui ce elimină barierele dintre profesor și elev, încurajând libertatea din cap. Elevii devin discipoli și ce află de la Profu’ nu ține doar de matematică, ci și de viață.

El însuși fost elev al profesorului Ioniță, Alex Brendea reușește un film plin de căldură despre cât de important e să ai un model la început de drum și despre integritatea care se învață de la vârste fragede. Ea presupune nu doar să faci bine ceea ce faci, ci în primul rând să te dedici lucrului care îți place cel mai mult.

Într-o lume în care și nonconformismul ajunge uneori normă, un film ca Profu’ (care ar trebui văzut în școli și licee, dacă asta n-ar fi prea subversiv), arată simplu că drumul spre sine nu trece poate prin nici un sistem de învățământ (bun sau rău), dar că lucrul de care un tânăr are neapărată nevoie e un model.

 

Pentru început, ce ar trebui să știm despre tine?

Am 33 de ani, am terminat liceul în 2006, la secția de Științe ale naturii din Bistrița, apoi a urmat facultatea de Imagine de film din cadrul UNATC „I.L. Caragiale“ până în 2010. În 2009 am avut norocul să fiu cameraman/ director de ima­gine la documentarul ob­serva­țional Pe drumuri neumbla­te/ Off the Beaten Track, al lui Dieter Auner, și de atunci a început să-mi placă acest gen de filmare. Între timp am lucrat ca director de ima­gine și la alte producții de fic­țiune, cum e proiectul-omnibus Love Bus: Cinci povești de dragoste din București, precum și la reclame.

 

De când îl știi pe profesorul Dorin V. Ioniță?

Pe Profu’ îl cunosc din 2004, de când eram în clasa a XI-a și am avut nevoie de ore de matematică pentru bacalaureat. Încă de atunci îmi doream să fac facultatea de film și am avut norocul ca fratele meu să aibă un prieten, Vlad Petri, care terminase ima­gine de film – de la el am avut primele impresii despre ce se întâmplă în lumea filmului. Mi-a plăcut foarte mult tot ce auzeam că se întâmplă pe un platou de filmare. Spun toate astea pentru că încă de atunci mi-a trecut prin minte că s-ar putea face un documentar despre Profu’.

 

„Un om care-și iubește meseria nu face compromisuri. Toate matrapazlâcurile pe care le vedeți la televizor sunt făcute de oameni care nu găsesc satisfacție în meseria lor“, spune eroul filmului. Te-a ajutat în găsirea vocației faptul că l-ai cunoscut pe profesorul Ioniță?

Pot spune că matematica m-a ajutat în alegerea vocației, dar faptul că la Profu’ deprinzi un fel de a privi lucrurile sau o metodă de a lua o carte tehnică de la un cap la altul mi-au oferit o structură de gândire. Profu’ a fost pentru mine mai mult un exemplu despre cum să faci ceea ce îți place chiar dacă nu te mulezi pe anumite reguli impuse.

Spun asta pentru că și în facultate, chiar dacă e una vocațio­nală, care te pregătește pentru o profesie pe care o poți crede mai liberă, m-am lovit de tot felul de lucruri impuse ori de reguli care uneori nu își aveau sensul. Faptul că am cunoscut un om care nu s-a lăsat descurajat ușor mi-a fost un bun exemplu.

 

Ți-ai propus să faci un documentar despre un mentor sau unul în care să arăți că se poate face școală și altfel?

Ambele. Am considerat că Profu’ poate fi exemplu și pentru alți dascăli care poate ar vrea să facă lucrurile altfel, în afara sau în completarea sistemului, dar care nu știu cum ori poate nu au curaj. Am considerat că el poate fi un exemplu de curaj. Poate că metoda lui nu e cea mai bună, dar nici nu contează asta atâta timp cât e una decentă și dă rezultate.

Apoi m-am gândit că Profu’ poate fi și un mentor, deoarece se implică în viața elevilor și la nivel emoțional. Îi place să-i ajute oricând poate și să-i sfătuiască atunci când nu se știu descurca. E important să mai existe asemenea profesori care se detașează puțin de profesorat și care se implică și la alt nivel, deoarece la noi orientarea profesională din școli nu cred că funcționează cum trebuie și mulți elevi pleacă la facultate fără să știe exact ce își doresc.

Îmi amintesc că Profu’ mă mai întreba de ce vreau să fac facultatea de film și ce o să fac după, întrebări care atunci mi se păreau puțin incomode, dar de fapt ele mă făceau să mă gândesc la asta și să îmi creionez un plan, chiar dacă incipient.

 

Cum ai găsit structura filmului?

Ideea de a filma un an școlar de la începutul lui și până la final și de a vedea ce se întâmplă cu elevii care urmează să susțină bacalaureatul am avut-o de la bun început. Am dezvoltat-o pe urmă în workshopuri de documentar și în discuțiile cu Irina Malcea (producătoarea filmului) și cu monteuza Letiția Ștefănescu. După fiecare workshop procesam informațiile primite acolo, vedeam ce avem de filmat și cu ce am mai putea completa – așa a apărut secvența în care un părinte îi face o vizită profesorului sau secvențele din afara cabinetului, cu Profu’ în satul unde s-a născut.

 

Filmul a fost sold-out în proiecțiile de la Bistrița. Cum a fost? Au venit și colegii profesorului Ioniță?

La Bistrița a fost foarte fain. E ca și când joci pe teren propriu, te simți acasă. Lumea era dornică să vadă filmul, deoarece Profu’ are foarte mulți cunoscuți și foști elevi, iar aceștia au reacționat pozitiv la film. La proiecția la care am participat eu au fost doar doi profesori din oraș, care s-au bucurat să vadă că există și un alt fel de exemplu. Mi-au spus că ar vrea și ei ca lucrurile să fie un pic mai interactive pentru elevi, dar că se lovesc de un sistem care nu le dă voie să introducă metode alternative de predare în școli.

Asta în contextul în care școala se face acum online, iar în județ sunt sate care nu au semnal la telefonul mobil sau internet. Unul dintre profesori mi-a spus că ar vrea să aibă posibilitatea să ajungă cumva la elevii respectivi, poate cu o mașină pusă la dis­poziție de școală ori de inspectorat – doar să nu fie neglijați elevii care nu au acces la internet. Cred că dorință de schimbare există, doar că trebuie mai mult curaj.

 

Filmul a fost premiat la Jihlava, la Astra Film Fest, dar la Premiile Gopo n-a fost nici măcar nominalizat. Cât de mult te ajută sau te afectează recunoașterile, mai ales că ești la început de drum?

Când încep orice proiect nu mă gândesc la premii sau la recu­noaștere, ci la cât de bine îl pot duce până la capăt din punct de vedere profesional. Mai mult, aces­ta fiind primul meu proiect ca regizor, pariul meu cu mine a fost să văd dacă îl pot duce până la capăt și cum fac astfel încât ideea lui să fie cât mai plauzibilă. Premiile care au venit m-au surprins plăcut, dar cred că realizarea cea mai mare e că am reușit să ajungem cu el în cinema. Suntem recunoscători pentru fiecare premiu și pentru fiecare selecție în festival (fără ele nu ajungeam la public), dar pentru mine cea mai mare recu­noaștere vine din partea publicului.

Despre Premiile Gopo nu știu ce să zic. M-am obișnuit ca proiectul acesta să aibă suișurile și coborâșurile lui, pentru că HBO ne-a refuzat de trei ori, iar după premiul de la Astra Film Fest, când am încercat din nou la ei pentru o eventuală distribuție, HBO Europe ne-a spus că e prea nișat și că se pretează mai mult pentru festivaluri și cinema. Probabil o să mai încercăm la Netflix.

La concursul de la CNC am participat de vreo patru ori și nu am câștigat, ultima dată chiar după ce am obținut finanțare de la Programul MEDIA. Dar nu ne-am descurajat și am continuat chiar și când a fost nevoie să venim cu bani de acasă.

 

Vrei să arăți filmul și în licee sau în cadrul unor proiecții mai neconvenționale?

Am vrea să facem asta, dar trebuie să vedem în ce condiții și cum o să ne putem organiza în situația de față, plus că depinde mult de distribuitor (n.red.: Transilvania Film). Noi vrem, să sperăm că o să fie și cerere.

 

Te interesează să faci și ficțiune sau imagine de film? Ce planuri ai pentru următorii ani?

Momentan cred că trebuie să aștept să se mai sedimenteze lucrurile cu documentarul acesta, dar încet-încet mă gândesc și la altele. Ceva se schițează, dar e la nivel de idee.

Îmi doresc foarte mult să fac ficțiune, mai mult pentru asta m-am pregătit și sper să se întâmple cât de curând. Am mai fost cameraman la filme de ficțiune, dar ca director de imagine încă n-am făcut ceva notabil. Nu aș vrea să fac regie la ficțiune și, deși aș vrea să fiu director de imagine la cât mai multe filme de ficțiune, sper ca asta să nu mă îndepărteze de documentar.

 

Profu’, care e produs de Luna Film și RawmaniaCollective, s-a lansat în 2 octombrie 2020 în mai multe săli din București (care s-au închis pe 7 octombrie si s-au redeschis pe 15 octombrie), dar și în orașele Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Jiu și Târgu Mureș.

Filmul a obținut Premiul pentru Cel mai bun documentar din Europa Centrală și de Est în secțiunea Between the Seas a Festivalului Internațional de Film Documentar de la Jihlava (Cehia) 2019 și Premiul pentru cel mai bun film din competiția România de la Astra Film Fest 2019.

 

FOTO 2: © Luna Film

 






Galerie foto

Domnului profesor, cu dragoste. Alex Brendea: „Profu’ a fost pentru mine un exemplu despre cum să faci ce îți place fără să te mulezi pe anumite reguli“
Domnului profesor, cu dragoste. Alex Brendea: „Profu’ a fost pentru mine un exemplu despre cum să faci ce îți place fără să te mulezi pe anumite reguli“




Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *