Stiri

POVEŞTI CU IE/ INTERVIU Radu Ille: Românul are ia în ADN; ia a fost, este şi va fi ie


Românul are ia în ADN; ea nu o să dispară niciodată, cum nu o să dispară niciodată românul. Ia a fost, este şi va fi ie, afirmă cântăreţul Radu Ille.

De Ziua Universală a Iei, artistul a vorbit, pentru AGERPRES, despre relaţia lui specială cu ia românească.

AGERPRES: Ce înseamnă pentru tine ia?

Radu Ille: Ia românească înseamnă mai mult decât multe altele. Eu am crescut cu ia pe mine. (…) Trebuie să fiţi în pielea mea ca să simţiţi ce simt eu când îmbrac ia. Aş purta-o non-stop pe mine. În momentul în care iau ia, gândesc că intru într-o gaură a timpului, mă simt foarte bine, totul devine colorat în jurul meu, parcă sângele îmi pompează mai bine în vene, mă simt foarte – foarte fericit. E ceva ce parcă a crescut pe mine, ia parcă e din mine. Eu am o ie de peste 100 de ani, dar nu e ok, pentru că de-a lungul timpului nu pot să ies cu ea pe scenă, nici chiar afară, fiindcă aia trebuie păstrată într-un anume fel, pentru că oricât ar fi de bine făcută din materiale corespunzătoare tot se degradează şi atunci eu o păstrez foarte bine. În acelaşi timp, bineînţeles, că m-aţi văzut purtând ii colorate, cu anumite culori, ba pe roşu, ba pe albastru – care sunt şi culorile mele preferate -, ba alb curat, care e culoarea mea preferată, să fie cât mai frumoase, cât mai atractive pentru ochi, pentru ochiul privitorului, şi pentru ca eu să mă simt bine în ea. (…) Acest simbol al românilor, ia românească, suferă anumite schimbări. Eu am stilizat-o după chipul şi asemănarea mea, după cum am simţit eu în suflet. Sunt oameni care îşi iau case de vacanţă şi le fac ca să se simtă bine în ele, să fie trainice, să fie după cum simt ei, să se simtă confortabil. Asta fac şi eu cu ia mea. Muzica mea este inspirată din viaţa mea, are ritmuri diferite, ritmuri care se regăsesc în muzica moldovenească, în ritmuri din Bucovina, ritmuri din Banat, din geamparale am pus ritmuri, ritmuri din toată ţara în muzica mea, pentru că aşa am simţit eu, aşa am pus tobele, vioara, acordeonul, în ia mea se regăsesc culori, motive tradiţionale din toate zonele, aşa îmi place mie să gândesc şi aşa simt eu în sufletul meu că nu există graniţe. Şi atunci ia mea trebuie să mă reprezinte pe mine, liber, un român sincer, cinstit, care debordează de energie şi ia mea trebuie să transmită treaba asta. Când mă învârt eu din ia mea trebuie să sară scântei de fericire, de bucurie, pentru că atunci când eu mă învârt trebuie să se vadă un curcubeu. Eu aşa simt.

 


AGERPRES: Din câte am văzut le-ai cumpărat chiar şi copiilor tăi ie, clop, brâu, costum popular. Poartă ei aşa ceva, sunt la fel de pasionaţi ca tine?

Radu Ille: Exact, se transmite. Aşchia nu sare departe de trunchi. Au în sânge treaba asta, avem în ADN. La fel şi clopul. Mulţi se uită la mine şi mă întreabă “cum, Dumnezeu, stă pe cap şi nu pică?”. Păi, de acolo e, acolo e locul lui. (…) Mulţi îşi doresc. La fel şi cu iile, mulţi întreabă cum am făcut-o, unde am făcut-o. În Maramureş m-am dus unde se fac ii şi le-am zis cum s-o facă, de la zero până la produsul finit. Clopul este făcut de mânuţa mea, cu mărgeluţe, cu toate culorile. M-au întrebat dacă îmi plac culorile pe care le aveau dar ar mai merge şi altă culoare. Le-am spus să pună şi puţin verde că sunt atâtea naţii conlocuitoare care iubesc culoarea verde, alţii iubesc culoarea galbenă, alţii iubesc culoarea albastră. Vreau să le am pe astea, să le cuprind pe toate. Brâul – la noi în Maramureş se zice curea, vorba cântecului “Puşca şi cureaua lată”. M-am dus în Maramureş şi ne-am plimbat pe la pieţe cu produse tradiţionale şi hopa îmi sare în ochi o curea lată. Şi am spus “Ninuţa (soţia lui Radu Ille – n.r.), mie îmi trebuie cureaua asta”. Mă duc, o probez, gândeşti că era făcută pentru mine, numărul meu. Mă uit, mă gândesc şi Ninuţa zice “care-i baiul, ce nu îţi place?” şi atunci zic “Ninuţa, mai vreau o curea!”. (…) Şi aşa m-am făcut din Maramureş cu două curele pe care le port cu toată dragostea pe scenă.

Vreau să vă mai spun că odată am cântat la un eveniment, iar după ce am cântat am fost chemat de organizatori la ei acasă şi le-am spus că trebuie să mă schimb fiindcă eram transpirat. Am fost invitat să mă duc într-o cameră alăturată. Intru acolo, mă schimb, după care mă duc la masă, mă aşez cu ei. Ei se uită la mine, eram foarte serios, foarte tăcut şi nu ştiau de ce. Se uită la mine şi doamna organizatoare zice “l-ai văzut, aşa-i?”. Mă uit la ea şi zic “îhî”. “Dacă promiţi că nu-l dai, că nu-l vinzi, că nu-l înstrăinezi niciodată, e al tău”. Am văzut, pur şi simplu mi-a sărit în ochi, un brâu pe care scria 1930. Dar nu scria cu pixul, era încrustat în piele când a fost făcut. Şi ea a zis “brâul ăsta a aparţinut unui strănepot al lui Octavian Goga. Ni se aruncă nouă în neam, dar acum e al tău, în momentul ăsta e al tău”. L-am luat atunci şi l-am pus pe mine şi nu l-am mai dat jos. Dar nu pot să îl port în spectacole pentru că e foarte vechi, pielea nu mai e ce era şi l-am dus la recondiţionat, la o familie care se ocupă de aşa ceva. L-au văzut, s-au uitat şi au spus că sigur pot să îl recondiţioneze. Când s-au uitat mai bine, au văzut 1930 şi m-au întrebat de unde îl am. Le-am spus istorioara şi atunci mi-au spus că nu se pot atinge de el – “Îmi pare rău, nu ne atingem de el, ca nu cumva, Doamne fereşte, să îl degradăm”. Şi de atunci aşa îl păstrez. Brâul ăsta, cureaua asta lată, o să îl păstrez neam de neamul meu, la fel ca şi o ie care are în jur de 100 de ani, din Maramureş. Nu o pot purta, dar o păstrez foarte cu grijă.

Cămăşile tradiţionale, aşa cum ştiţi, sunt confecţionate din pânză de in, ori de cânepă, după aceea a apărut mătasea, bumbacul, borangicul. Iile mele vreau să cuprindă, pe lângă motivele pe care noi le alegem, vreau să îmi spună cine le face din ce sunt făcute, să ştiu eu şi să mă simt cât mai comod, pentru că oamenii mai demult mergeau la coasă şi le păstrau ani, zeci de ani, chiar sute de ani, aşa şi eu pe scenă.

După cum aţi văzut, ia noastră este deja cunoscută şi recunoscută în întreaga lume. Aţi văzut, poate, că sunt festivaluri ale iei şi iile noastre nu doar că sunt cunoscute dar sunt şi foarte apreciate în întreaga lume. Există o sărbătoare a iei care a fost prezentată chiar şi la New York, festival care s-a numit Romanian Days Festival. Pentru mine vreau să spun că este ceva minunat, chiar o minune, şi mă simt român adevărat, mă simt onorat, foarte onorat, să port ia oriunde în lumea asta. (…) Pentru mine bucuria de a purta ia este extraordinară, incomensurabilă, n-am cuvinte.

 


AGERPRES: Ce îţi place să mai porţi în afară de ie?

Radu Ille: Ia este acel ceva ce mă ajută să intru în elementul meu, are o aură şi mă gândesc să nu îşi piardă acea aură, acea energie, şi mă gândesc că nu trebuie să o pierd. Eu trebuie să o simt în momentul în care cânt. Omul trece prin momente şi momente. Eu, în momentul în care o îmbrac, aia e, am eu o vorbă pe care o spun pe scenă din toată inima “Ille, ie, Românie!”. Am mai multe ii, mai multe feluri, mai multe materiale, care se pot purta oricând, dar eu le port, în primul rând, pe scenă.

AGERPRES: În opinia ta, ia reprezintă o întoarcere în timp sau un nou trend, o modă?

Radu Ille: Ia a fost, este şi o să fie în veci. Dacă aţi observat toate neamurile au straiele lor. Indienii, musulmanii, americanii, maghiarii, toţi au o ţinută populară a lor. Apoi eu, ca român, tulai Doamne – ia românul o are în ADN. Nu are cum să dispară. (…) Niciodată ia nu o să dispară, cum nu o să dispară niciodată românul. Deci, ia a fost, este şi va fi ie. Pe pruncii mei îi învăt despre ie, pe unde mă duc vorbesc despre ie. Oriunde am mers şi am cântat a fost musai să vină oamenii – şi aşa m-a bucurat – cu clop pe cap bărbaţii, cu ie îmbrăcate femeile.

 


AGERPRES: Muzica ta se difuzează peste tot, este ascultată şi de tineri şi de adulţi. Ce te inspiră?

Radu Ille: Eu am cântat de când mă ştiu, dar abia la 30 de ani am urcat pe scenă. Eu, trebuie să vă spun, am o mare credinţă. Nu reuşeam în muzică dacă nu aş fi crezut. Dacă nu credeam în mine în primul rând. În momentul când am urcat pe scenă, la 30 de ani, am început să cânt ce îmi place mie, ce simţeam, dar până atunci am cântat populară sau uşoară, am cântat mai multe.

Şi eu am trecut, adică a trecut prin mine COVID-ul, nu eu prin el, şi din nefericire am făcut o stare destul de urâtă, o tulpină destul de agresivă, dar uite că mulţam Domnului astăzi sunt bine, compun în continuare piese, telefoanele sună, sunt invitat în toată ţara – Bucovina, Maramureş, Bihor, Banat – şi abia aştept să ajung la toţi, în Franţa voi cânta, în Spania, abia aştept să ajung peste tot.

Mă gândesc că de acum înainte oamenii au învăţat ceva din coşmarul ce zic eu că a fost şi vom fi mai buni, mai toleranţi, mai cu empatie pentru necazurile celorlalţi, pentru că acest coşmar a fost foarte mult. Eu vreau prin muzica mea să transmit sănătate oamenilor, să transmit dragoste de viaţă. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)

 

* Sursa fotografiilor: Radu Ille / Facebook.com

 

** Citeşte şi:

 

POVEŞTI CU IE/ INTERVIU Actriţa Ileana Olteanu: Ia este mândrie, istorie, tradiţie, dragoste, rugăciune 

 

POVEŞTI CU IE/Victor Yila: Ia românească e o stare de spirit, un suflet; cât va exista această ţară, ia va rămâne pe veci 

 

POVEŞTI CU IE/Ionuţ Voicu (Ion din Romania): Ia înseamnă rădăcini; să nu uităm cine suntem şi unde ne îndreptăm 





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *