Stiri

Peste 300 de chitarişti din ţară, aşteptaţi la tradiţionala întâlnire de la Sibiu, între 18 – 20 septembrie


Peste 300 de chitarişti din ţară sunt aşteptaţi la Sibiu, în perioada 18 – 20 septembrie, să cânte alături de Adrian Despot, Mircea Vintilă, Emeric Imres şi Alincă de la Trooper, în cadrul “Sibiu Guitar Meeting”, informează un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

“Spiritul rock, dus mai departe la Sibiu Guitar Meeting. Chitarişti din toată ţara se reunesc la Sibiu, pentru a cânta împreună piese folk şi rock care au făcut istorie, alături de Adrian Despot, Mircea Vintilă, Emeric Imre şi Alin Dincă de la Trooper. Săptămâna viitoare, în perioada 18-20 septembrie 2020, va avea loc cea de-a şasea întâlnire a chitariştilor din România – Sibiu Guitar Meeting, în Piaţa Habermann. Festivalul cuprinde Concertul Manifest, în care sute de chitarişti cântă piesele ediţiei, dar şi alte proiecte integrate, ce cultivă spiritul folk-rock. La fel ca în fiecare an, ziua de sâmbătă este dedicată concertului colectiv al chitariştilor, cel mai spectaculos şi emoţionant moment al întregului eveniment. Noua ediţie va fi una mai restrânsă ca număr de participanţi, din motive de siguranţă, astfel că totalul chitariştilor care vor lua parte la concert a fost limitat la 300”, se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit organizatorilor, pentru ediţia 2020, Sibiu Guitar Meeting propune tema “Legacy”, ce invită la o celebrare a moştenirii lăsată de mai marii artişti ai muzicii rock, români şi internaţionali; Moştenirea – un cadou al trecutului, care ajută la crearea unui viitor mai bun.

“Playlist-ul din acest an este adaptat temei şi reuneşte o serie de 20 de cântece folk-rock etalon, care au format generaţii la rând. Printre acestea, regăsim unele dintre cele mai cunoscute melodii The Beatles, Pink Floyd, Guns n’ Roses sau Queen, dar şi Pasărea Colibri, Mircea Vintilă, Viţa de Vie, Compact, Cargo, Antract sau Trooper. În cadrul Concertului Manifest vor fi invitaţi o parte dintre autorii pieselor, care vor cânta pe scenă în duet cu participanţii adunaţi în Piaţa Habermann. Adrian Despot de la Viţa de Vie ne onorează din nou cu prezenţa, fiind un apropiat al evenimentului, pe care îl numeşte ‘Revoluţia chitariştilor de la Sibiu’. Alături de el, vor mai veni în faţa noastră Mircea Vintilă, care face parte din prima generaţie de artişti folk din România, Alin ‘Coiotu’ Dincă de la cunoscuta formaţie rock Trooper, Emeric Imre şi o serie de artişti-prieteni ai Festivalului, ce se alătură demersului în fiecare an”, se mai arată în comunicatul de presă.

Pentru cele aproximativ două ore de spectacol, chitariştii încep să repete cu luni bune înainte. Aceştia participă cu interes în toate activităţile programului “Pune Mâna pe Chitară”, care îi pregătesc gradual pentru maratonul muzical de la Sibiu.

Fiecare piesă din playlist-ul evenimentului este însoţită de câte un tutorial video dedicat, în care Ilie “Manole” Vlad, chitarist al trupei Antract şi mentor al programului, prezintă o lecţie deschisă pentru ca învăţarea să fie mai uşoară. Toate aceste tutoriale sunt publicate pe canalul de YouTube “Pune Mâna pe Chitară” şi pot fi urmărite gratuit. De asemenea, chitariştilor le este pus la dispoziţie un Kit de chitară, ce include tabulaturile cântecelor şi alte informaţii relevante.

În plus, începând din acest an, toate noutăţile şi resursele necesare participanţilor pot fi găsite pe site-ul www.punemanapechitara.ro şi pe aplicaţia mobilă “Pune Mâna pe Chitară”, care se poate descărca gratuit de pe Google Play sau App Store, accesând de pe telefon link-ul punemanapechitara.app.link/instaleaza.

Sibiu Guitar Meeting este un proiect complex, care reuşeşte an de an să contureze un program de interes pentru comunitatea de chitarişti şi nu numai. Prin urmare, o serie de proiecte unice se vor desfăşura şi la această ediţie, unele organizate în locaţii fizice, iar altele desfăşurate în mediul online.

“Sibiu Acoustic Nights aduce publicului consumator de muzică bună o serie de 3 concerte acustice desfăşurate în aer liber, duminică, în Piaţa Habermann, care vor fi susţinute de Mircea Vintilă, Emeric Imre şi membrii formaţiei Trooper. Un alt concert acustic va fi susţinut de Adrian Despot şi Cezar Popescu de la Viţa de Vie, care au pregătit o selecţie de piese cunoscute din cariera lor de aproape 25 de ani, pe care le vor interpreta la rece, la chitară şi voce, vineri, 18 septembrie, pe terasa Joyme, de la ora 21,00. Biletele pentru toate concertele se pot achiziţiona de pe platforma IaBilet.ro“, informează comunicatul de presă.

Pentru al treilea an consecutiv, Cezar Popescu şi Cosmin Lupu vor reveni la Sibiu pentru a susţine workshop-ul de creaţie şi producţie muzicală “Chitarist 2.0.”. Atelierul se desfăşoară duminică, 20 septembrie şi implică nu doar explicaţii teoretice, cât mai ales exerciţii practice. Finalitatea masterclass-ului este o piesă la care toţi participanţii îşi vor aduce aportul muzical. Biletele la atelier sunt disponibile pe bit.ly/Masterclass-Chitarist-SGM2020, iar înscrierile se fac exclusiv în aplicaţia mobilă “Pune Mâna pe Chitară”.

Proiectul Young Revolution este o continuare a activităţilor organizate sub acelaşi nume în cadrul ultimelor ediţii ale festivalului. În timp ce anii trecuţi trupele tinere din toată ţara erau invitate la Sibiu, unde cântau în prima seară de eveniment, anul acesta tinerii artişti vor fi promovaţi intens, prin diferite canale de comunicare. Festivalul pregăteşte CD-ul Young Revolution, o compilaţie muzicală ce reuneşte piese originale ale unor trupe tinere din toată ţara. Fiind un produs cultural unic, acesta va fi distribuit în diferite locaţii partenere din toată ţara. În plus, formaţiile vor avea o zonă dedicată de promovare pe site-ul www.punemanapechitara.ro, unde îşi vor prezenta membrii şi cântecele compuse.

Guitar After Life Expo este finalitatea unui proiect de colectare a chitarelor vechi şi de recondiţionare a acestora. O parte dintre instrumente vor ajunge la elevii Liceului de Artă din Sibiu, care le vor picta în timpul Sibiu Guitar Meeting pe baza sunetelor ascultate, transformându-le în lucrări de artă. Restul instrumentelor vor fi recondiţionate în cadrul proiectului Guitar Art Craft, astfel fiind transformate în noi obiecte decorative, pe principiul do-it-yourself: veioze, cuiere, noptiere, rafturi etc. În final, toate creaţiile vor fi expuse în Piaţa Habermann pe tot parcursul festivalului, când pot admirate de către public. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

 

Sursa foto: (c) Pune mana pe chitara / Facebook 





Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *