Stiri

Orchestra Română de Tineret – concert aniversar Constantin Brâncuşi la 145 de ani de la naşterea marelui sculptor


Concertul extraordinar aniversar “145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi” al Orchestrei Române de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, va fi difuzat vineri, la Radio România Muzical, de la ora 15,30, şi la TVR 3, de la ora 21,00, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Programul muzical va cuprinde două suite folclorice în aranjamentul lui Mihai Gherghelaş, solistă Monica Bejenaru – voce, ce cuprinde prelucrări ale unor piese celebre din folclorul românesc din Oltenia, Banat, Crişana, Transilvania, Moldova, Maramureş, Dobrogea şi Muntenia, patru piese instrumentale în aranjamentul lui Eduard Boboia, solistă Simina Croitoru la vioară – “Ciocârlia” în aranjamentul lui Ioan Dobrinescu şi “Dans maramureşean” de Sabin Păutza, apoi “Hora staccato” şi “Hora mărţişorului” de Grigoraş Dinicu şi în final “Suita folclorică nr. 3” în aranjamentul aceluiaşi Mihai Gherghelaş, solistă Monica Bejenaru – voce, ce va cuprinde din repertoriul Mariei Tănase piesele “Aseară vântul bătea”, “Cine iubeşte şi lasă”, “Până când nu te iubeam”, “Mi-am pus busuioc în păr”, “Bun îi vinul ghiurghiuliu”, “Mărie şi Mărioară”.

“Acest proiect inedit a pornit de la dragostea lui Constantin Brâncuşi pentru muzica folclorică românească. Orchestra Română de Tineret, alături de maestrul Cristian Mandeal şi solistele Monica Bejenaru şi Simina Croitoru, vor interpreta piesele folclorice cele mai apreciate de marele sculptor român, aducându-i un omagiu de suflet cu ocazia împlinirii a 145 ani de la naştere. Această muzică îl emoţiona şi-l inspira atât de mult încât, după un concert, i-a declarat marii artiste Maria Tănase: “când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră”, a declarat Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română”, la repetiţii.

Evenimentul este organizat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României, sub patronajul Ministerului Culturii. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto:  Orchestra Română de Tineret/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *