Stiri

ONRI a încheiat un parteneriat de colaborare cu Ateneul Naţional din Iaşi


Managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi (ONRI), Daniel Şandru a semnat, joi, un parteneriat cu Ateneul Naţional din Iaşi, aceasta fiind a doua colaborare încheiată cu o instituţie de cultură.

 



Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


Acordul încheiat cu Ateneul Naţional din Iaşi prevede o colaborare în vederea realizării activităţilor de creaţie artistică în domeniul artelor spectacolelor, implementarea, în parteneriat, a unor proiecte culturale, precum şi atragerea de fonduri pentru promovarea şi dezvoltarea interinstituţională.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


“În primul rând protocolul vizează proiectele culturale, proiectele educaţionale, fie că vorbim de Corul de Copii, de soliştii Operei, fie că vorbim din ce în ce mai mult şi de proiectele pe care noi dorim să le implementăm în cartierele oraşului, fie că vor fi recitaluri cu piese de teatru, fie vom vorbi de corpul de balet, cu siguranţă că se găsesc foarte multe paliere pe care putem lucra. Pas cu pas vom încerca să facem toate aceste lucruri. Totodată cred că putem colabora şi pe plan administrativ întrucât sunt foarte multe lucruri ce ţin de infrastructura spectacolelor sau scenotehnică pe care Ateneul le are şi Opera nu sau invers. Decât să închiriem şi să plătim în alte părţi putem să încheiem un parteneriat”, a declarat managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.

Opera Naţională Română din Iaşi îşi propune o bună colaborare artistică şi interinstituţională cu Ateneul din Iaşi, aşa cum este câteva săptămâni cu Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” din Iaşi.

 

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


“Este un parteneriat onorant, un parteneriat de care m-am bucurat încă de la învestirea în funcţia de manager interimar al ONRI dar pe care acum l-am formalizat. Un pas concret a fost revenirea la Operă a Corului de Copii, care acum sunt sub umbrela Ateneului. Vom avea în continuare proiecte individualizate. Ne-am dori să jucăm spectacole de operetă pe scena Ateneului din Iaşi, ne-am dori ca pe scena Operei artiştii Ateneului să fie la rândul lor prezenţi. De asemenea, vom încerca să găsim modalităţi de a avea proiecte prin intermediul cărora să obţinem finanţări pe proiecte comune”, a declarat managerul interimar al ONRI. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *