Dezbateri

Olga Tudorache – o carieră fascinantă în teatrul şi filmul românesc – Radio România Cultural


Motto: „Teatrul
este oglinda vremurilor (sau tiparul lor) – după cum sună, în diverse
traduceri, celebrul citat shakespearian: actorii sunt cronica vie şi
prescurtată a vremurilor.”
– Olga Tudorache

Duminică, 11
octombrie, se împlinesc 91 de ani de la naşterea actriței de teatru şi
film şi profesorului universitar Olga Tudorache, cea care s-a dedicat
întru totul artei teatrale şi îndrumării paşilor studenţilor săi,
folosindu-se de o tehnică desăvârşită, punând suflet în tot ceea ce
făcea.

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz, în județul Bacău.

În anul 1951, a absolvit Institutul de
Teatru din Bucureşti, în septembrie acelaşi an fiind angajată la Teatrul
Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt
până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara.

A debutat în teatru în 1951 în „Dealul
vrăbiilor” de Simukov, în rolul Valia, iar în anul 1955 a debutat în
film în „Directorul nostru”, regia Jean Georgescu.

A
activat apoi la Teatrul Mic din anul 1966, unde a rămas angajată până
în anul 1978, aceasta fiind perioada de glorie a instituţiei care
propunea publicului numai piese memorabile. Ulterior a jucat pe scena
Naţionalului bucureştean, din anul 1997, la Teatrul Naţional din
Craiova, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

În anul 1976 a devenit conferențiar
universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.
Caragiale, la catedra de actorie, iar din anul 1990 a devenit profesor
universitar.

S-a pensionat în anul 1997, dar retragerea efectivă din învățământ a avut loc în anul 2000.

Mare interpretă de dramă, Olga Tudorache a
întruchipat rolurile „Edith” din David Copperfield de Charles Dickens,
„Maşa” din Cadavrul viu de Lev Tolstoi, „Antigona” de Sofocle, „Ducesa
de Gloucester” din Richard al II-lea de William Shakespeare, „Vitoria
Lipan” din Baltagul de Mihail Sadoveanu, „Lona Hessel” din Stâlpii
societăţii, de Henric Ibsen, „Kitty Warren” din Profesiunea doamnei
Warren de George Bernard Shaw, „Beatrice” din Efectul razelor gamma
asupra anemonelor de Paul Zindel, „Maria Vasilievna” din Unchiul Vanea
de Anton Pavlovici Cehov etc.

A fost distribuită în mai multe filme,
printre care Directorul nostru (1955), Haiducii (1960), Tudor (1962),
Răpirea fecioarelor (1967), Răzbunarea haiducilor (1968), Mihai Viteazul
(1970), Bietul Ioanide (1979), Domnişoara Aurica (1986), Tusea şi
Junghiul (1990), Drumul câinilor (1991)

Actorul
Amza Pellea, interpretand rolul lui Mihai Viteazul, din filmul cu
acelas nume, alaturi de Olga Tudorache, imagine de pe platoul Studioul
Buftea.
11.03.1970

Lista premiilor şi disctincţiilor pe care
marea actriţă le-a primit este absolut impresionantă. Dintre acestea
enumerăm Premiul I pentru interpretare la Festivalul Național de Teatru
din 1969, pentru Baltagul și Maria, Premiul Amfora 1968 pentru cea mai
bună interpretare a unui rol principal feminin din acea stagiune,
Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină de la Colocviul despre
arta comediei, editia a 3-a Galaţi, Nebuna din Chaillot, 1978, Premiul I
la Festivalul dramaturgiei contemporane Brașov, 1986 pentru Elena
Domnișor din Să nu-ți faci prăvălie cu scară, Premiul special al
juriului la Gala dramaturgiei româneşti actuale Timișoara 1987, pentru
rolul Elena Domnișor, în anul 2000 – Ordinul Național Steaua României în
grad de Mare Ofițer acordat de Președintele României, în 2001 Consiliul
General al Municipiului București îi acordă titlul de Cetăţean de
onoare al Municipiului București, în 2004 – Trofeul Festivalului
Național de Teatru I. L. Caragiale, în 2006 – devine Doctor Honoris
Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică,
iar în 2013 primeşte Decorația Regală Nihil Sine Deo.

De asemenea, Olga Tudorache a mai primit
în anul 1996 Diploma Opera Omnia, din partea Uniunii Cineaștilor, în
anul 2001 – Diploma Artistă de onoare a filmului românesc şi în 2002 –
Premiul de excelență din partea Centrului Național al Cinematografiei.

În plan personal, Olga Tudorache a fost
căsătorită cu actorul Cristea Avram (1931-1989) de care s-a despărţit
odată cu plecarea acestuia în străinătate, rodul dragostei lor fiind un
fiu, Alexandru Avram.

Marea
actrita Olga Tudorache si-a aniversat ziua de nastere, ca regizoare si
protagonista, in spectacolul ‘Peste cu mazare’ de Ana-Maria Bamberger.
In imagine: Olga Tudorache (stg.) si Tamara Cretulescu (dr.). 2007-10-11

Doamna Tudorache a interpretat ultimele
sale roluri  în „Portretul doamnei T”, de Ana Maria Bamberger, la
Teatrul Mic şi în „Peşte cu mazăre”, în care a semnat şi regia, la
Teatrul Metropolis.

La 11 octombrie 2009, la împlinirea
vârstei de 80 de ani, Radio România – Teatrul Naţional Radiofonic,
Editura Brumar din Timişoara şi Teatrul Metropolis din Bucureşti au
sărbătorit-o pe doamna Olga Tudorache, cu reverenţă şi recunoştinţă, pe
scena Teatrului Metropolis. În cadru festiv, a fost lansată cartea
„Portretul Doamnei T.” de Ana-Maria Bamberger, proiect coordonat de
Simona Avram, care a inclus şi CD-ul cu spectacolul „Portretul Doamnei
T.”, cu Olga Tudorache şi Marius Bodochi, – producţie a Teatrului
Naţional Radiofonic, distins cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun
spectacol radiofonic realizat în anul 2006. Tot atunci, în semn de
omagiu adus marii actriţe, acest spectacol a fost difuzat la Radio
România Cultural.

Interpretarea de excepţie a Olgăi
Tudorache – căreia îi este dedicată piesa – situată la graniţa
fascinantă dintre personaj şi biografia asumată a actriţei aflate la
apogeul unei cariere unice în teatrul romanesc, a stârnit entuziasmul
publicului şi al criticii. Spectacolul a fost invitat la Festivalul
Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, în 2008, la Festivalul Naţional
de Teatru „Ştefan Bănică”, în 2009, precum şi în diferite turnee. În
februarie 2009, traseul artistic al piesei s-a împlinit prin premiera pe
scena Teatrului Mic din Bucureşti, teatru de care se leagă în mod
esenţial cariera Doamnei Olga Tudorache şi care a reprezentat punctul de
pornire al deosebitei relaţii artistice şi umane dintre autoare –
Ana-Maria Bamberger – şi actriţă.

Luni, 9 octombrie 2017, de la ora 11:00,
Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România a omagiat-o, din nou, pe
marea actriţă Olga Tudorache, la împlinirea vârstei de 88 de ani,
organizând audiţia cu public a spectacolului „Victoria şi Crocodilul” de
Ion Costin Manoliu, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Piesa îi are
în rolurile principale pe Olga Tudorache şi Mihai Bica, alături de
Dorina Lazăr, Mircea Constantinescu şi Mihai Calotă, regia artistică
fiind semnată de Alexandru Dabija.

Zilele
UNATC; acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii
Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC), actritei Olga
Tudorache si prof. univ. Ovidiu Drimba.

De asemenea, la Radio România
Actualităţi, de luni 9 octombrie şi până miercuri 11 octombrie 2017, au
fost difuzate roluri de excepţie interpretate de Olga Tudorache, în
spectacolele: „Cătunul ţânţarilor”, de Ludovic Klimits, „Secretarii
domnului de Voltaire”, „Brezaia, Basmul cu minciunile”, de George
Călinescu şi „Picnic pe câmpul de luptă”, de Fernando Arrabal.

Din nefericire, doamna Olga Tudorache, a
fost internată în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, la 9 octombrie
2017, pentru evaluarea stării de sănătate deteriorată progresiv în
ultima perioadă, unde evaluarea iniţială s-a făcut cu supravegherea
permanentă a parametrilor vitali.

În cursul dimineţii de 12 octombire 2017,
starea generală a pacientei s-a agravat în concordanţă cu evoluţia
imprevizibilă a bolii – accident vascular cerebral, aceasta fiind
internată în secţia de terapie intensivă de la Elias, pentru
supraveghere continuă şi continuarea tratamentului adecvat.

În dimineaţa zilei de 18 octombrie 2017, marea actriţă Olga Tudorache a trecut la cele veşnice, la vârsta de 88 de ani.

Referitor la meseria de actor, Olga Tudorache declara: „În meseria noastră învățăm veșnic. Actorul, chiar dacă nu are la activul său o carieră îndelungată, trebuie să se simtă mereu ca la primul rol, să aibă starea de spirit a unui ucenic. Actoria e o meserie de disciplină. Ca milităria. Trebuie să faci un lucru atunci când ți se cere. Fără talent nu ajungi la meseria de actor, fără disciplină nu poți să o practici.“

RADOR: Razvan Moceanu



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *