Publicatii

O satiră kafkiană și nu prea – Suplimentul de cultură


Prin Gândacul, Ian McEwan punctează decisiv. Brexitul este un moment istoric care constituie nu doar pretextul, ci chiar miza textului. Nu factualismul intere­sează aici, ci mai degrabă men­talitățile, acumulările à la longue durée, chiar dacă nu sunt evi­dențiate explicit: „Acest microroman este o operă de ficțiune. Numele și personajele sunt rodul ima­ginației autorului, iar orice asemănare cu gândaci reali, în viață sau decedați, este cu totul întâmplătoare“.

Ian McEwan este unul dintre acei autori de succes traduși în mod consecvent la noi, spre deosebire de Martin Amis, ale cărui volume s-ar părea că „nu prind“ la publicul român, după cum se exprima un cunoscut editor, al cărui nume îl voi trece sub tăcere de această dată. În schimb numele celui căruia îi este dedicat (micro)romanul trebuie menționat: Timothy Garton Ash. Dincolo de faptul că afinitățile personale mă fac mereu să fiu atent la scrierile și confe­rințele acestui rafinat istoric al vremurilor contemporane (Lanterna magică, Foloasele prigoanei, Istoria prezentului sunt doar câteva dintre titlurile apărute în limba română), mă simt dator să fac înțeleasă alegerea lui McEwan.

Profesor de studii europene la Universitatea din Oxford, Timothy Garton Ash este un observator mai mult decât atent la evoluțiile politice, fiind implicat activ în dezbaterile din jurul Brexit: a susținut fervent rămânerea Marii Britanii în UE, demonstrând consecințele nefaste ale acestei rupturi. „For years, universities have offered classes on European integration; now, we host lectures on European disintegration“ anunța, nu lipsit de umor,

într-un articol din „Prospect“ în 2018, posibila dezintegrare nu doar a Uniunii Europene, ci și a păcii europene.

 

Satiră și antimetaforă à la Kafka

 

Satiră politică, scurtă și percutan­tă, Gândacul a apărut în toamna anului 2019 (al treilea roman în trei ani) și, în pofida dimensiunilor modeste, s-a bucurat de o receptare elogioasă – surprinzător, mai puțin în „The New York Times“, unde este deplâns ca fiind „tooth­less“ și lipsit de umorul negru de altădată. Pe de altă parte, i s-a reproșat lui „Ian Macabrul” că putea și trebuia să fie mai macabru în contextul acestui moment social și politic negru – Brexit.

Doar că, așa cum mărturisea într-un interviu din 2018 în „Esquire“, Ian McEwan nu mai este interesat de cronici de carte – adevărat ghinion pe capul cronicarului! –, le admite doar pe cele de film, căci atunci când semnează scenariul împarte responsabilitatea cu toți cei implicați în pro­ducție: „I can get by without reading reviews [of my novels] any more. Don’t need to do that. It’s easier to read reviews of your films. With a film, so many people are involved that if the film is being pissed on, all the pee is being spread around 200 people“.

Gândacul este o ficțiune originală, dar care își revendică puternica antimetaforă a metamorfozei în gândac de la Franz Kafka, influență subliniată pregnant și convențional de toți comentatorii. Ca și la Kafka, metamorfoza nu reprezintă destinația finală, ci borna de pornire, cel puțin a narațiunii: „Într‐o bună dimineață Jim Sams, inteligent, dar în nici un caz profund, se trezi din niște vise zbuciumate pentru a se pomeni transformat într‐o creatură gigantică. Pen­tru o bună bucată de vreme rămase întins pe spate (aceasta nefiind poziția lui preferată) și își contemplă cu consternare picioarele aflate la distanță, precum și pu­ținătatea membrelor. Patru cu toatele, evident, și aproape imposibil de mișcat. Picioarele lui maronii, după care deja începea să simtă o oarecare nostalgie, s‐ar fi agitat voioase în aer, fie și zadarnic“.

Jim Sams se adaptează, învață repede, având cea mai specială motivație: „Ce‐l tulbura era imperativul de a se apuca de lucru. Trebuiau luate decizii importan­te“. Ceea ce face orice prim-mi­nistru, desigur. Este vorba despre transformarea unui gândac în prim-ministru. Nimic mai provocator, dar și previzibil: „Să fie primo uomo în spectacolul de operetă săptămânal ar echivala cu un vis devenit realitate. Dar era el pregătit corespunzător? Nu mai puțin decât ceilalți, fără îndoială“.

Nu doar premierul este gândac, dar și membrii cabinetului se dovedesc încarnări miriapode. Satira este neiertătoare: „Ce știa cu certitudine era că într‐un târziu îi ieșise în cale un obstacol care îl domina cu înălțimea lui, un mic munte de balegă, caldă încă și ușor aburindă. În orice altă ocazie ar fi jubilat“. Într-un mod cât se poate de firesc și ușor de anticipat, James Sams este un premier pe gustul președintelui SUA, Archie Tupper, încarnare parodică a roșcatului fost președinte la Casa Albă.

 

Brexit, inversionism și mers de rac

 

Climatul politic este creionat ironic, cu realism și nuanțat, prin ochii unui McEwan interesat parcă să interpreteze cele mai recente măsurători sociologice: „La sfârșitul ședinței îi va aștepta un sondaj recent privind intențiile de vot ale alegătorilor, pe care vor trebui să-l ia cu ei și să-l citească atent. Vor lua aminte la un rezultat anume: două treimi dintre cei aflați în grupul de vârstă între douăzeci și cinci și treizeci și patru de ani își doreau cu înfocare un lider care «să nu trebuiască să-și mai bată capul cu parlamentul»“.

Momentul reprezentat de Brexit este speculat și ficționalizat sarcastic de McEwan sub forma unui proiect politic și economic: „După cum știa toată lumea, Marea Britanie avea să-și inverseze circuitul financiar și, prin urmare, pe data de 25 a lunii respective“. Motiv pentru care vorbim aflăm despre noua contribuție a… UE la bugetul Marii Britanii în valoare de 11,5 miliarde de lire sterline. Pentru că așa cum sugerează și numele, inversionismul reface în sens invers circuitul banilor, în numele anu­lării risipei și ine­chității, în direcția purificării

sistemului economic – program electoral anunțat de conservatori în 2015.

Ideea de inversiune utilizată în sens parodic nu este neapărat nouă, având în vedere ea că stă la baza satirei lui Jonathan Swift Călătoriile lui Gulliver (1726), în care autorul inversează relația cauză-efect. La McEwan, muncitorul „care s-a spetit muncind“ va înmâna la sfârșitul lunii firmei banii pentru orele prestate, dar când se duce prin magazine, pentru fiecare articol pe care îl cumpără este răsplătit cu prețul de vânzare al acestuia. În consecință, cu cât slujba pe care o are este mai bună, cu atât mai multe cumpărături va trebui să facă pentru a și-o putea plăti.

Și așa mai departe: la bănci apar dobânzile negative în aceeași manieră, proprietarii își vor plăti chiriașii cu produse manufacturate, iar pentru a distribui muncitorilor beneficii fiscale, guvernul va achi­ziționa centrale nucleare și va extinde programul spațial. Firește că, urmând această logică, în cadrul unui referendum electoratul va da câștig de cauză inversioniștilor populiști și antielitiști în detrimentul regulariștilor.

O dată cu desăvârșirea pro­iectul inversionist (parodiere a ideii de Brexit), misiunea gânda­cului se sfârșește, grație „artei su­praviețuirii și progresului spe­ciei sale“. Dar, înainte de a fi strivit de destin, și Jim, adică James Sams (sau David Cameron?), își asumă public condiția, ilustrând perfect situația și contextul mental-cultural din a doua decadă a anilor 2000: „După cum o suge­rează denumirea noastră latineas­că, Blattodea, suntem ființe care se feresc de lumină. În vremuri mai recente, în decursul ultimilor două sute de mii de ani, am viețuit alături de oameni și le-am descoperit propriul lor gust pentru întuneric, de care nu sunt atât de atașați ca noi. Dar ori de câte ori acesta a prevalat în ei, noi am prosperat“. Și, dacă ne concen­trăm puțin, parcă auzim vocea lui Nigel Farage, cel care s-a dovedit consecvent de-a lungul anilor în efortul de a stinge lumina în Ma­rea Britanie…

Relatarea lui McEwan, oricât de neașteptată în contextul în care deja există rețeta lui Kafka, este atentă la tot ce înseamnă demo­crație liberală și parlamentarism, cu vulnerabilități și avantaje deopotrivă. Și, pentru faptul că ne pune față în față cu un prezent degradat, satira e mai mult dure­roasă decât kafkiană.

 

Ian McEwan, Gândacul, tradu­cere din limba engleză de Dan Croitoru, Iași: Polirom, 2020









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *