Stiri

Neamţ: Teatrul Tineretului prezintă premiera ”98% Decizia corectă”; spectacolul va fi difuzat online


Teatrul Tineretului (TT) din Piatra-Neamţ anunţă premiera spectacolului “98% Decizia corectă”, ce va fi difuzat online pe 13, 14 şi 15 noiembrie.

Potrivit unui comunicat de presă al TT, spectacolul este al treilea din cadrul proiectului multianual #SafeSpoTT, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Scenariul “Decizia corectă”, de Andreea Tănase, a fost desemnat câştigător la Concursul de Dramaturgie Contemporană “Corneliu-Dan Borcia”, ediţia a II-a, organizat de TT, destinat dramaturgilor până în 35 de ani.

Juriul coordonat de criticul de teatru Oltiţa Cîntec a fost format atât din actori, regizori şi consultanţi ai TT, cât şi din adolescenţi.

Regizoarea spectacolului, Elena Morar, a fost selectată, de asemenea, în urma unui concurs de proiecte regizorale, dedicate creatorilor până în 35 de ani. Ca şi celelalte două spectacole din #SafeSpoTT, echipa de creaţie a fost secondată de liceeni care au putut să se implice în realizarea unui spectacol de la atelierele de dezvoltare a textului până la premieră.

Premiera va fi difuzată online, iar primii spectatori vor fi elevi de la mai multe colegii din judeţul Neamţ.

Vizionarea va fi urmată de discuţii cu elevii, echipa spectacolului, dar şi cu invitaţi surpriză.

Început în martie 2019, proiectul #SafeSpoTTşi-a propus realizarea unor spectacole de teatru educaţional care să genereze dezbateri în rândul publicului tânăr pe teme precum toleranţa şi diversitatea. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Teatrul Tineretului Piatra Neamt / Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *