International

Muzeele sub asaltul pandemiei – Suplimentul de cultură


O anchetă a publicației „Art Newspaper“ arată impactul devastator al pandemiei COVID-19 asupra celor mai vizitate muzee din lume, care în 2020 au înregistrat, în medie, 145 de zile în care au fost închise.

În vremuri normale, scrie „Le Figaro“, 9 milioane de vizitatori se înghesuie pe lună la Luvru, să vadă Gioconda sau La liberté guidant le peuple, tabloul lui Eugène Delacroix. Jumătate de milion vizitează Met Gala, la Metropolitan Museum of Art în New York.

Numai că, în ultimul an, muzeele din întreaga lume au suferit din plin impactul crizei sanitare, trecând de la 230 de milioane de vizitatori în 2019, la 54 în 2020, o cădere de 77 la sută.

În China, Muzeul Național din Beijing, al doilea muzeu din lume ca număr de vizitatori după Luvru, a stat închis trei luni în 2020 și s-a redeschis la capacitatea de 10 la sută, adică 3.000 de vizitatori pe zi. În Europa, Franța și Italia s-au confruntat cu perioade de izolare mult mai mari și cu res­tricții de circulație mult mai severe. Parisul, de exemplu, a fost vizitat în vara trecută numai de 5% din numărul normal de turiști, iar cele trei mari muzee din capitala franceză (Luvrul, Centrul Pompidou și Orsay) au înregistrat o scădere de 73% din numărul vizitatorilor. Asta s-a concretizat în pierderi financiare severe – numai Luvrul a înregistrat pierderi de 90 de milioane de euro.

În Marea Britanie, muzeele au fost vizitate de 77% mai puțini vizitatori și au stat închise cea mai mare parte a anului. National Gallery a fost cel mai puțin afectat, în­registrând o pierdere de „numai“ 16 milioane de euro. Muzeele spaniole, și ele, au fost grav afectate.

În SUA, unde fiecare stat a aplicat în pandemie propriile reguli, si­tuația muzeelor variază. Astfel, în California ele sunt încă închise, în Arkansas ele s-au redeschis în iunie, iar la New York muzeul Guggenheim a înregistrat scăderi masive în numărul vizitatorilor.

Situația financiară a muzeelor americane este atât de gravă, încât multe dintre ele sunt autorizate să vândă din exponatele cele mai valoroase pentru a acoperi pierderile financiare.

Încă din septembrie, de exemplu, Brooklyn Museum pregătea pentru vânzare 12 opere, printre care un tablou de Monet și două de Dubuffet, iar în februarie directorul de la Metropolitan Museum anunța că mai multe insti­tuții vor apela la aceste „înstrăi­nări“ pentru a regla problemele financiare.

Vânzarea operelor de artă de către muzee a fost întotdeauna un subiect sensibil, scrie „Le Figaro“. Lumea anglo-saxonă este destul de deschisă față de ideea de „vânzări controlate“, dar majoritatea țărilor de cultură latină, inclusiv Franța, se opun acestei practici.

Americanii, siliți de împrejurări, încearcă să vândă însă.

Numai că majoritatea muzeelor refuză înstrăinarea pieselor im­por- tante, afirmând că acestea trebuie protejate cu orice preț. Metropolitan Museum, de exemplu, cedează numai obiecte pe care le posedă în mai multe exemplare sau opere ale unui artist din care mai deține „zeci de lucrări din aceeași perioadă“.

Alte muzee însă, mai puțin cunoscute, nu au alte soluții. De exemplu, Everson, muzeu din Syracuse, statul New York, a fost nevoit să vândă cu 12 milioane de dolari un tablou donat de Jackson Pollock, ceea ce a stârnit reacții indignate din partea lumea artistice americane.









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *