Stiri

MNAC – achiziţie de artă: Dosarele a 443 de artişti care au oferit spre cumpărare 2.600 de lucrări – validate


Dosarele a 443 de artişti, care au oferit spre cumpărare un număr de 2.600 de lucrări, cu o valoare totală de 47.822.000 lei, au fost validate de Comisia tehnică în cadrul procedurii de achiziţii opere de artă MNAC 2020.

Potrivit Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), depunerea dosarelor în cadrul sesiunii de achiziţii lucrări de artă pentru colecţia MNAC s-a încheiat, conform regulamentului, pe 30 septembrie, la ora 17,00.

“Acest bilanţ de parcurs demonstrează încă o dată atât efervescenţa scenei artistice din România, cât şi necesitatea sprijinirii acesteia în mod constant cu stimulente diverse, între care achiziţiile de lucrări sunt doar una dintre posibilele formule. (…) În continuare, activităţile juriului şi ale Comisiei de negociere se vor desfăşura conform calendarului, până la comunicarea publică a listei lucrărilor achiziţionate”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a MNAC.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană anunţa în august lansarea primei proceduri de achiziţii publice de artă contemporană din ultimii 12 ani, aceasta urmând să aibă loc în urma suplimentării cu 2.000.000 de lei de către Guvern a bugetului instituţiei muzeale.

Procedura urma a se derula în două faze distincte: selecţia competitivă, urmată de negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare (procedură distinctă de atribuire) cu fiecare dintre câştigătorii selecţionaţi de juriu.

Juriul, alcătuit conform principiilor deontologice ICOM, este format din 11 membri titulari şi doi supleanţi, iar în structura sa se regăsesc reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al MNAC, ai universităţilor de profil din Bucureşti şi din ţară, ai sectorului independent, precum şi specialişti desemnaţi de către Uniunea Artiştilor Plastici. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *