Dezbateri

Misterul leilor. Invitat, dr. Vitalie Văratic – Radio România Cultural


Marți 27 octombrie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22.00)

Realizator, Dan Manolache 

          
Vă vom prezenta în această seară o carte cu totul deosebtă, recent
apărută la Editura Oscar Print.

           
O lucrare deosebită prin noutatea subiectului, vechi totuși de 80 de
ani, prin  originalitatea aproape totală
a documentelor pe care le pune în circulație și, nu în ultimul rând, prin
calitatea studiului introductiv și a notelor de subsol alcătuite de autorul ei,
domnul Vitalie Văratic, invitatul emisiunii.

           
În sinteză, domnia sa apreciază că este „o istorie despre bani, interese
de stat, ambiții, sclipire de inteligență și manifestare a sentimentului de
frică și suspiciune, drame umane și victorii ale regimului de ocupație sovietic
din Basarabia și partea de nord a Bucovinei, realizări și ratări, confruntări
sau conlucrări de moment între sisteme social- politice diferite.” Veți
constata – dacă ascultați dialogul nostru sau, firește, dacă citiți cartea – că
are deplină dreptate.

          
Să încercăm să explicăm pe scurt… „misterul leilor”. Este vorba de o
sumă de 1.694.307.000 lei jefuiți de regimul sovietic după ocuparea Basarabiei
și părții de nord a Bucovinei la sfârșitul lui iunie 1940. Păgubite au fost
instituții ale statului român, bănci și alte întreprinderi private și nu în
ultimul rând populația provinciei cu deosebire cei asupra cărora fusese
declanșată „lupta de clasă”, dar și cei care aleseseră calea refugiului în
România fugind din calea bolșevismului. Se mai adăugau 110.795.753 lei,
drepturi ale lucrătorilor CFR, și 22.619.440 lei reprezentând, în opinia ocupanților,
cheltuieli ale URSS pentru strângerea, păstrarea și predarea materialului
nostru de război rămas în teritoriul ocupat.

            
Povestea leilor începe la 30 iulie 1940 când Mihail Manoilescu,
ministrul al Afacerilor Străine român, l-a primit în audiență pe Anatoli
Iosifovici Lavrentiev, ministrul sovietic la București. După spusele
demnitarului român, consemnate într-un document adresat BNR, diplomatul
sovietic „ne întreabă dacă guvernul nostru ar consimți ca guvernul sovietic să
retragă toți leii din aceste provincii și să-i transmită României, noi urmând
să le plătim contravaloarea lor pe jumătate în formă de mărfuri românești,
pentru cealaltă jumătate ei renunțând la valoare.”

            
Sub aparența unei propuneri economice neimperative se ascundea însă un
demers diplomatic extrem de periculos care avea de asemenea profunde conotații
politice. De fapt, după cum observă autorul cărții, „partea sovietică își
propunea  să cumpere mărfuri pe piața
românească, dar… pe banii României”. În plus „retragerea” leilor din
teritoriile ocupate însemna de fapt jefuirea masei monetare românești, ce se
declanșase încă din primele ore ale ocupației. Revelator în acest sens este un
document prin care în urma ordinelor date de Ivan Serov, comisar al poporului
pentru afaceri interne al RSS Ucrainene și comisar al securității de stat,
numai până la 22 iulie 1940, în Chișinău (Lăpușna), Orhei și Soroca au fost
sechestrați de la populație 3.800.000 lei, iar până în 6 august suma a urcat la
aproximativ 11 milioane de lei. Era însă doar o dimensiune a jafului. Cele mai
multe fonduri confiscate proveneau, așa cum arătam, din devalizarea băncilor, a
instituțiilor de stat și private și a refugiaților. Unul dintre meritele cărții
este și acela că în demersul său întru adevăr pune în evidență și escrocheriile
săvârșite de funcționari români dispuși să-și trădeze țara sau să-și
rotunjească veniturile prin furt.

             
Insistențele sovietice pentru soluționarea problemei leilor se
intensifică însă și guvernul pare ezitant în a se hotărî asupra unei soluții.
Solicitată, Banca Națională sugerează să se propună părții sovietice discutarea
întregului contencios financiar existent între România și URSS după anul 1918
convinsă fiind că „totalul sumelor datorate României depășește cu mult cea mai
mare dintre evaluările făcute de sovietici.” Referindu- se la consecințele unei
respingeri de către guvernul României a pretențiilor sovietice, BNR face o
analiză a eventualelor consecințe. Astfel se consideră că este exclusă, din cauza
reglementărilor naționale, „posibilitatea plasării acestor lei pe piețele
libere străine”. De asemenea, BNR considera că eventualitatea introducerii prin
contrabandă a acestor sume pentru a achiziționa mărfuri sau valori românești va
produce foarte puține daune. În concluzie, Banca Națională crede că singurul
pericol cu adevărat important îl reprezintă cazul „când introducerea leilor
s-ar face cu concursul unei terțe puteri care ar avea nevoie de ei”, aluzia la
Germania care avea în acel moment un intens schimb economic cu URSS, este
extrem de transparent.

                Aspectele politice ale „ofertei
” sovietice ies însă curând la iveală. În Comisia mixtă, înființată pentru
soluționarea litigiului, partea sovietică afirmă că prin reducerea cu 50% a valorii
leilor retrocedați vor fi acoperite toate pretențiile Băncii Naționale a
României. Așadar sovieticii doreau să impună țării noastre renunțarea la orice
pretenții financiare din partea României.

             
Discuțiile nu au fost purtate însă pe un plan atât de general, cum ar fi
fost de altfel corect pentru a reitera drepturile Romaniei la retrocedarea
tezaurului BNR și a altor importante valori reținute abuziv de regimul bolșevic
în 1918 și pentru că, divizată, speriată și coruptă, clasa politică românească
nu avea curajul să susțină astfel de juste revendicări. Mihail Manoilescu îi
transmite chiar lui Ion Cristu, negociatorul României, să nu ridice problema
tezaurului sau cea a felului în care romanii au răscumpărat toate rublele
aflate în circulație în Basarabia anului 1918 pentru „a nu otrăvi atmosfera”
negocierilor.

            
Ar trebui să mai avem în vedere și contextul internațional care avea
consecințe grave asupra exportului românesc în condițiile în care ruta
mediteraneană era practic blocată și în Europa exista un mare jucător,
Germania, care își impunea cu ușurință voința.

             
Așa se face că negocierile se încheie printr-un acord semnat la 18
octombrie 1940, acord care stabilește o sumă de 600 de milioane de lei, 40% din
totalul leilor retrocedați, pusă la dispoziția URSS pentru a face import din
România dar și produsele alese pentru aceste tranzacții și anume: cherestea
pentru 320 milioane lei, petrol lampant (ulterior benzină turistică) pentru 200
de milioane lei, sodă caustică pentru 50 de milioane lei, tutun și hârtie
pentru 30 de milioane lei.

                Punerea în practică a prevederilor acordului a fost conexată de sovietici, ca element de presiune, cu demersurile diplomatice pentru  încheierea unui acord comercial româno- sovietic, acord dorit de partea română. Practic exportul produselor românești în URSS în condițiile acordului din 18 octombrie 1940 începe abia în luna decembrie. Aparent surprinzător, interesul părții sovietice se reduce substanțial tocmai în mai-iunie 1941 când sovieticii mai dispuneau de sume considerabile în contul lor românesc. Spun aparent pentru că mi se pare foarte plauzibilă explicația pe care ne-o oferă autorul lucrării și anume că „prin preluarea sumelor respective și materializarea lor, conducerea sovietică a urmărit alt obiectiv: să-și demonstreze totala desconsiderare față de dreptul românilor basarabeni la autodeterminare națională în general și sancționarea actului unirii și integrării Basarabiei în România după 1918, în special.”

                Discuția pe care o vom purta pe
parcursul emisiunii va aduce în prim plan și alte aspecte ale „misterului
leilor” o pagină de istorie pe care o deschide în premieră domnul Vitalie
Văratic în excelentă sa lucrare. Vă invităm să fiți pe recepție. 

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul
Wikipedia iar figurile sunt, în ordine, cele ale lui Mihail Manoilescu, Anatoli
Lavrentiev și Mitiță Constantinescu



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *