Dezbateri

Michaela Platon, una dintre vocile de la “Scena și ecranul”, depănătoarea de povești, la “Cine-Fascinație” “Monotonia mă deprimă, aşa că scriu, fac haine, bijuterii, instalații. E un alt fel de a mă exprima”


Vorbește despre teatru, film, televiziune și
festivaluri, la “Scena
și ecranul”, și
despre filme antologice și pove
știle lor captivante, la
“Cine-Fascina
ție”, la Radio România Cultural.
Realizator de emisiuni, critic de cinema, dar și designer de bijuterii,
Michaela Platon – c
ăci despre ea este vorba – se îndrăgostește de
radio, acum 35 de ani, pe când era profesoară de română și engleză, și îi
rămâne fidelă până în ziua de astăzi. Un om tonic, mereu cu zâmbetul pe buze,
dornic să învețe continuu, din orice și de la oricine. Despre cele mai
interesante personalități, din sutele pe care le-a cunoscut, filme și
bijuterii, despre pasiuni și priorități în viață, povestește  Michaela Platon, în cele ce urmează:

“Scena şi
ecranul” este emisiunea pe care o prezentați, în fiecare vineri, de la ora
15:30, la Radio România Cultural. Cum arată scena și ecranul, în plină
pandemie?

Nu doar o prezint, o realizez. Cred că în esenţă
emisiunea mea sună la fel, cu sau fără pandemie. Are aceeași dinamică, vine cu
aceeași energie și aduce în atenția publicului oamenii atât de speciali care
fac teatru, film, televiziune și festivaluri – acum confruntați cu o altă
problematică. Chiar dacă nu mai sunt tot atâtea evenimente majore, ne bucurăm
de cele care încă există, căci sunt oazele noastre de normalitate, picăturile
care ne țin conectați la „oceanul” care acum nu ne mai e accesibil. 

Sunt atât de mulţi oameni valoroşi în teatru şi film
care merită atenţia ascultătorilor, atâtea proiecte care incubează acum, când
totul pare să se fi oprit. Oricât de urâtă ar fi realitatea, lumea merge mai
departe, creatorii nu pot trage oblonul peste inspiraţie şi mulţi vor
valorifica acest timp ca să lucreze.

Eu am primit ediţia de vineri a acestei emisiuni,
ideea le aparține celorlalte două colege care o realizează, fiecare profilată
pe una dintre cele două valențe. Emisiunea mea este un fel de hibrid, căci
abordez deopotrivă subiecte din teatru şi film, la care am adăugat o cronică
audio care încearcă să  prezinte altfel
noutăţile cinematografice sau ale micului ecran. Sunt o persoană foarte
competitivă, nu am probleme de self esteem și nici de ego, iar emulația este
starea mea predilectă. Aşa că sunt convinsă că este de bun augur această
„unitate în diversitate” în care eu cred. Cu cât sunt mai multe voci distincte,
cu atât va fi mai valoros întregul şi mai mulţumiţi ascultătorii, care își vor
putea exercita liberul arbitru alegând.

De asemenea,
sunteți și realizatoarea emisiunii “Cine Fascinație” care, duminica,
de la ora 19:00, se difuzează la același post de radio. Despre ce le vorbiți
aici, ascultătorilor dvs.?

Despre filme antologice cu poveştile lor fascinante,
cu muzica, actorii, regizorii lor şi cu istoriile care le-au înconjurat – ale
epocii sau ale felului în care au ieşit în lume. Şi despre sincronicităţi şi
soarta unora dintre aceste filme memorabile.

De la începutul sezonului am povestit despre Moulin
Rouge, I AM SAM, Chicago, Philadelphia, The Greatest Showman şi City of Angels
şi am încă sute de filme excepționale despre care merită să vorbesc, aşa că
urmează Rock of Ages, Purple Rain, El Laberinto Del Fauno, A Beautiful Mind,
The English Pacient, Amadeus, Inception, Trainspotting şi câte şi mai câte…
Prin urmare ascultaţi… şi veţi afla!

               De când există pasiunea dvs. pentru film?
Care este primul film de care v-ați îndrăgostit?

Iubesc filmul dintotdeauna, este un fel extraordinar
în care îţi poți expanda imaginaţia. Nu îmi amintesc „primul film”, cred că
m-am îndrăgostit in corpore
de fenomenul cinema, de lecturile cinematografice, de magia ecranului.

Și acum iubesc meseria asta, căreia
i-am dăruit din energia mea vitală 35 de ani

Există filme pe
care le tot revedeți și de care credeți că nu vă veți plictisi niciodată? Dar
actori?

Sigur că sunt şi filme la care mă întorc, dar cred că
mai degrabă e vorba de creatori , de genuri si de filmografii.  Îi iubesc pe Baz Luhrmann, Tim Burton,
Stanley Kubrick, Ingmar Bergman, îi admir pe Quentin Tarantino, Frank Darabont,
James Cameron, Martin Scorsese şi îi respect pentru minţile lor creatoare şi
filmele minunate pe care ni le-au dăruit. Îmi plac pentru poveştile lor
speciale care fie au o încărcătură emoţională aparte, fie ne provoacă, fie ne
dăruiesc lumi noi. Îmi plac pentru felul în care ne aduc în vieţi fabulosul, în
care re-creează povestea, acordă şanse şi ne reamintesc un postulat universal:
iubirea este totul.

Când ați vorbit
pentru prima oară despre film, la radio? Aceea a fost prima dvs. emisiune
radiofonică?

Fac radio din 1985. Pe atunci eram profesoară de
română si engleză şi m-am „virusat” imediat ce am intrat în contact cu lumea
legendarului Program III, care era unic în peisajul tern de atunci. Am început
să colaborez la Clubul Artelor şi să fac Agenda culturală  – film, teatru, literatură, arte plastice,
muzică – în care am vorbit prima oară la radio despre film – şi am avut bucuria
să lucrez cu nişte profesionişti de elită – Titus Vâjeu, Georgeta Adam, Elsa
Cenuşă, Doina Papp. Primul interviu despre film a fost în1985 cu Nicolae
Corjos, la lansarea peliculei Declaraţie de dragoste. Şi aici încep
sincronicităţile: acolo l-am regăsit pe scenaristul filmului, romancierul
George Șovu care, pe când eram în liceu, era inspector şi coordona echipa de
elevi finalişti la faza pe țară a Olimpiadei de limbă și literatură română. A
fost o întâlnire extraordinară, acum eram jurnalistă, dar tot „domnule
profesor” îi spuneam, cu dragoste şi respect, ca în anii adolescenței în care
am avut dascăli cu suflet şi vocaţie, care au fost modele pentru noi.

Ne-am revăzut apoi la Extemporal la dirigenţie şi l-am
reîntâlnit și pe Ned (pictorul Ion Nedelcu) care făcea scenografia, cu care mai
apoi aveam să fiu colegă la revista VIP, în care semnam paginile de film  – şi al cărei prim număr în varianta nouă
sărbătorea cu copertă şi articol de fond… 30 de ani de la lansarea filmului
Declaraţie de dragoste!

               În
1990, după cinci ani de colaborare, m-am angajat la Radiodifuziune şi a început
o altă existenţă profesională, una de pionierat aş putea spune, căci am făcut
sumedenie de lucruri care nu se mai făcuseră până atunci: programe live, talk
show-uri, campanii radiofonice alături de alte 12 radiouri europene, strategii
pe domeniul social elaborate şi implementate, anchete şi studii de caz, regie
de spectacole. Am lucrat cu Sofia Șincan, Marius Grozea, Paul Grigoriu, Jeana
Gheorghiu şi Florian Pittiș, au fost ani de muncă intensă, uneori chiar dură,
dar plini de bucurii neaşteptate şi întâlniri cu oameni extraordinari. Prima
emisiune de film a fost „Cameră, motor, acţiune!” în 1990-91, şi era la început
o rubrică extinsă în radio din programele pe care le realizam  – Blue Jeans Magazin, Weekend in Blue Jeans -,
apoi au venit colaborarea cu distribuitorii de film şi vizionările, apoi
cronicile, emisiunile de cultură cinematografică, paginile de film din reviste,
blogul de cultură şi film şi… iată-mă, acum sunt vocea “Scenei şi ecranului”
care încheie săptămâna lucrătoare şi depănătoarea de poveşti de la “Cine-Fascinație”!

Cu ce v-a
cucerit radioul și prin ce anume v-a făcut să-i rămâneți fidelă?

Am crescut cu Programul III, l-am iubit, am visat să
ajung să fac emisiuni acolo şi am luat-o de la capăt de câteva ori când s-a
rebranduit. Am rămas atâta timp cât am simţit că mă regăsesc acolo, iar când
spiritul acela a dispărut, am ştiut că e timpul să găsesc altceva. În fapt, în
asta constă „arta” vieţii: să cauți și să-ţi găseşti locul, să fii flexibil, să
integrezi și să poți să o iei mereu de la capăt ca și când ar fi prima oară: cu
pasiune, încredere și elan.

Insatisfacţia, plafonarea vin din pierderea
interesului pentru ceea ce faci, din autosuficienţă şi minima rezistenţă cu
care abordezi lucrurile. Iar radioul, locurile în care am mers cu el, oamenii
pe care i-am întâlnit şi cu care am lucrat – colegii, invitații sau studenții
mei -, permanenta dorinţă de a fi mai bună, mai autentică, mi-au păstrat
sufletul cu care şi acum iubesc meseria asta, căreia i-am dăruit din energia
mea vitală 35 de ani.

Pentru
bijuterii, lucrez cu pietre semipreţioase şi preţioase, lemn, piele, textile,
metal, sticlă

De-a lungul
carierei dvs., ați întâlnit numeroase personalități artistice, din teatru,
film, muzică. Care sunt cele mai interesante dintre cele pe care le-a
ți cunoscut? Dar cele mai dificile sau, să le spunem, cele cu care
ați comunicat mai greu?

Nu cred că am avut vreodată probleme de relaționare. Îi
admir și îi respect pe cei pe care îi intervievez, îi abordez cu o energie
stenică, încerc să îi pun în valoare în dialogurile noastre, nu sunt
conventională și mă bucur să îi întâlnesc, așa că și ei îmi răspund asemenea.
Totul este pe principiul „receive and transmit”.    

Nu ştiu dacă pot să fac o ierarhie, în 35 de ani am
făcut sute de interviuri cu oameni marcanți din cele mai diverse domenii. Din
muzică mi-au plăcut pentru personalitatea lor şi felul în care am rezonat –
Eagle-Eye Cherry, Mariza, regina fado-ului, Suzanne Vega, Lhasa, Bobby Kimball,
vocalistul de la Toto, şi Geoff Tate de la Queensryche. Cu el şi cu Susan,
soţia lui şi managerul trupei, am avut ocazia să discut mai mult, când am
organizat în 2008 concertul Operation Mind Crime de la Arenele Romane,
penultima reprezentaţie a trupei cu această operă rock. A fost o seară magică,
felul în care Geoff ne-a mulţumit la scenă deschisă rămâne nepreţuit. Ca şi
momentul în care, de pe scena Arenei Petőfi Csarnok de la Budapesta, Boby
Kimball mi-a dedicat piesa favorită. Abia am răzbit prin zidul de  fani adunaţi în fața scenei cât timp noi eram
în backstage la interviu, dar am reuşit printr-o minune să fiu „la vedere”, aşa
cum îi promisesem.

Am fost nouă ani corespondent Radio România la Sziget
Festival de la Budapesta, un fel de Woodstock, pe atunci cel mai mare festival
în aer liber din Europa, şi m-am bucurat împreună cu Marcel (n.n. soțul
Michaelei) de prietenia şi ajutorul lui Dan Panaitescu, fondatorul
festivalului, tragic dispărut în urmă cu câţiva ani, aşa că eram permanent în
backstage cu trupele. Ce vremuri…

Mi-a plăcut să îl intervievez pe regizorul László
Nemes, pentru naturalețea și fineţea lui, şi am remarcat  dincolo de un cineast atent la detalii și preocupat
de abordări inedited, un tânăr de o 
uimitoare normalitate, cum puțini dintre cei care ajung la recunoașterea
mondială pe care ți-o conferă câștigarea unui premiu OSCAR mai ştiu să o
păstreze. Un alt cineast cu care am rezonat frumos a fost Grimur Hákonarson, premiat
la Cannes şi Clermond-Ferrand, care în realitate este cum sunt şi filmele lui
speciale. Am fost pe rând fascinată de întâlnirile cu sir Derek Jacobi,
prinţesa Clotilde Courau, Armand Assante sau Radu Mihăileanu, cu care a devenit
„tradiţional” să fac un interviu la lansarea filmelor sale.

Au fost sumedenie de întâlniri minunate cu actori,
regizori, scenografi din teatru şi film, dar cred că niciunul dintre
interviurile acestea nu m-a marcat ca întâlnirea cu antropologul Annick de
Souzenelle, recunoscută pentru studiile ei de hermeneutică şi considerată „un
Mircea Eliade feminin”. Am avut-o invitată într-una dintre ediţiile live ale
emisiunii  „Totul despre YOGA” pe care am
realizat-o timp de opt ani împreună cu yogacharia Mario Sorin Vasilescu, la
România Tineret. Un alt prilej cu care m-am simţit privilegiată a fost atunci
când invitatul meu în studiou a fost dr. Bruce Lipton, reputatul profesor și
biolog american a cărui carte, Biologia Credinţei, mi-a schimbat orizonturi.

Sunteți
realizator de emisiuni radio, critic de film, dar și designer de bijuterii. Ce
fel de bijuterii creați?

La bijuterie am ajuns după design vestimentar. Pe
vremuri exista Fondul Plastic, locul în care te duceai dacă îţi doreai o ţinută
unică, o bijuterie sau un obiect decorativ special şi am lucrat mai întâi asta,
prin anii ‘80. Apoi au venit copiii  – am
două fete extraordinare! -, radioul în care munceam zi lumină, proiectele mele
de freelancer, evenimentele pe care le-am organizat timp de vreo opt ani.

La un moment dat, am simţit nevoia să mă întorc la partea creativă a
sufletului meu şi m-am reapucat să fac bijuterii. Lucrez cu materiale naturale –
pietre semipreţioase şi preţioase, lemn, piele, textile, metal, sticlă – şi, în
funcţie de cum mă inspiră, folosesc fragmente de ţesături și tapiserii vechi pe
care nu le las să se piardă, broderii cărora le redau viaţa. Le vând, le
dăruiesc, le port. Sper să dezvolt brandul la un moment dat, poate atunci când
o mă pensionez, deşi nu prea mă văd nemaifăcând radio.

De unde această
pasiune?

Pasiunile vin din nevoia noastră de a ne întregi. Faci
o meserie pe care o iubeşti, dar rămâne undeva o aripă a ta care vrea şi poate
să zboare. De când mă ştiu am fugit de etalonare, de hainele aidoma, de
tiparele în care doreau să ne înghesuie şi asta m-a obligat să încep să schimb
lucruri. Încet, încet, am căpătat încredere – …şi prima mea maşină de cusut
electrică! – şi am luat avânt. Am început să fac întâi lucruri pentru mine,
apoi lumea le voia şi pentru că nu puteam să le replic sau să le înseriez, am
început să fac colecţii. Apoi am trecut la bijuterie. Am o latură creativă care
nu mă lasă să stau, dar nici
să mă repet, căci monotonia mă deprimă, aşa că scriu, fac haine, bijuterii,
instalații, pe vremuri mai şi pictam, făceam gravură… e un alt fel de a mă
exprima.

Instalații?

Instalația
este o formă de artă contemporană, tridimensională, ca o sculptură. Este o altă
modalitate de exprimare, alt fel de “art project” prin care comunic
cu spațiul.

Nu este
nimic mai important pe lume pentru mine decât familia mea

Cum sunteți dincolo
de spațiul public? Ce vă place să faceți în timpul liber?

Sunt aceeaşi indiferent unde aş fi şi ce aş face, nu
am „fețe” şi atitudini diferite. Sunt de cele mai multe ori veselă, (încerc să
nu îmi încarc viaţa cu lucruri şi persoane care nu mă interesează și să nu-mi
irosesc energia), mă bucur aproape din orice, gândesc mai mereu de bine și de
frumos, încerc să trăiesc în „acum”.

Timpul liber mi-l petrec undeva… în „Ţărania”, într-
o căsuţă cu livadă și flori cu care vorbesc și unde mă reconectez cu energia de
lumină.  Acolo am atelierul și miile de
cărţi, CD-uri, viniluri şi DVD-uri pe care le preţuiesc. Oricât de obosită aș
fi, acolo mă reîncarc şi pot să o iau de la capăt cu potenţial maxim.

În rest… sunt încă pasionată să învăţ. Continuu, de
la orice şi oricine, dintotdeauna! Am învăţat de la cei doi câini  minunaţi care au trecut prin viaţa noastră,
de la oameni simpli sau personalităţi, de la mâţele mele şi de la copilele cu
care am crescut şi noi ca părinţi, traversând şi vârstele noastre şi vârstele
lor. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o este că măreţia rezidă în
simplitate. Cu cât un om este mai evoluat spiritual, cu atât este mai simplu,
mai aproape de normalitate, de limpezime. Iar asta nu are nici o legătură cu
câtă şcoală ai, sau unde te găseşti în vreo ierarhie : a fi OM este cea mai valoroasă
distincţie pe care o poţi dobândi evoluând.

Sunteți un om
tonic, mereu cu zâmbetul pe buze. De unde vă luați zilnic doza de energie și
optimism?

E natura mea, felul în care sunt construită şi modul
în care am ales să trăiesc. Energia mea vine din cum gândesc: nu judec pe
nimeni, dar spun întotdeauna ce gândesc, cred în bine şi în adevăr până la
capăt, sunt gata să ajut pe oricine îmi cere sprijinul, încerc să îmi păstrez
echilibrul şi lumina şi să scap de zgura care ne înconjoară.

Am o familie extraordinară care mă iubeşte şi mă
susţine şi eu le întorc iubirea asta în fiece clipă. Marcel e cu adevarat
jumătatea mea, am învăţat atât de multe de la el – muzică, radio, cum să fii
bun, blând, răbdător, iar fetele noastre ne bucură şi ne fac atât de mândri!
Sunt „sorii” în jurul cărora gravitez!

Bogdana, cea mare, este cea mai bună prietenă a mea,
profesionistă apreciată într-o firmă de top şi o ființă frumoasă, sensibilă şi
evoluată, Smaranda, cea mică, nu încetează să ne uimească: după ce a făcut jurnalism
şi psihologie aici, în vara aceasta a absolvit secţia de Bijuterie/Design
conceptual la Central St Martens, University of the Arts London, cea mai
prestigioasă universitate de artă şi design din Europa. Cum să nu fii optimist
şi fericit când viaţa este atât de generoasă? Nu este nimic mai important pe
lume pentru mine decât familia mea, ei sunt prioritatea mea absolută şi oamenii
cărora le este destinată iubirea mea necondiţionată.

               Despre ce vor afla, în perioada următoare,
ascultătorii dvs. din emisiunile “Scena și ecranul” și “Cine-Fascinație?”

“Scena şi ecranul” este o emisiune de actualitate de
teatru şi film, aşa că nu prea am cum să ştiu ce o să fie în ediţiile viitoare,
mai ales în contextul actual în care pandemia a închis teatrele şi cinematografele,
iar premierele sunt în stand by. Dar pentru că lumea lucrează, creuzetele astea
sunt la fel de spectaculoase ca operele finite, aşa că stau de vorbă cu actori,
regizori, scenaristi, dramaturgi, coregrafi, directori de teatre care caută
soluţii şi se pregătesc pentru atunci când se vor redeschide instituţiile de
cultură. Cronicile audio se îndreaptă către filmele pe care le putem vedea on
line sau la televizor, asta până vom începe iar să mergem la cinematograf.

La “Cine-Fascinaţie” nu am un plan exact, am sute de filme în cap şi le aleg în funcţie de stare. Dar pot să vă spun că toate sunt extraordinare, ca la vremea lor au amprentat cumva cinematografia şi au devenit memorabile cu soundtrack-urile, rolurile sau povestea lor. 



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *