Stiri

Maramureş: ”Poveşti în şapte cuvinte” – expoziţie virtuală dedicată acestei veri, afectate de pandemie


Muzeul Judeţean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” a lansat expoziţia virtuală “Poveşti în şapte cuvinte”, dedicată publicului care, în această perioadă de carantină a municipiului, nu poate vizita muzeul, a informat, miercuri, biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş.

Potrivit aceleiaşi surse, proiectul expoziţional poate fi urmărit pe pagina web a instituţiei.

“Este vorba de expoziţia virtuală “1 vară/7 cuvinte”, a cărei idee a pornit de la faptul că anul 2020 ne-a schimbat tuturor modul de relaţionare şi de învestire cu sens a realităţii. Inspirându-se din politica de colecţionare rapidă şi din conceptul expoziţiilor participative, Muzeul Judeţean de Artă a dat startul acestui proiect, derulat în intervalul 1 august – 30 septembrie. Membrii comunităţii noastre au avut prilejul să-şi împărtăşească experienţele din perioada de pandemie în şapte cuvinte, iar ilustrarea poveştilor s-a materializat în operele unor cunoscuţi artişti”, au precizat reprezentanţii CJ Maramureş.

Conceptul “1 vară/7 cuvinte” este fundamentat pe două coordonate: continuitatea Fenomenului Cultural “Centrul Artistic Baia Mare” şi manifestarea empatiei şi identificarea şi satisfacerea nevoilor comunităţii.

Expoziţia cuprinde 17 lucrări, fiecare dintre ele pornind de la o poveste în şapte cuvinte despre vara atipică a acestui an. AGERPRES/(AS – autor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: www.muzartbm.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *