Stiri

ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea



După ce, prin iunie 1971, s-a aflat că un maior de Securitate a fost complicele şi protectorul unui gestionar care delapidase nu mai puţin de 4,6 milioane de lei, obţinând chiar paşapoarte pentru călătorii în Occident pentru apropiaţii acestuia, în instituţie a început ”curăţenia de vară”. Ce au constatat şefii cei mari ai Securităţii i-a îngrozit, iar angajaţii instituţiei au fost supuşi unui val de şedinţe ”de prelucrare”. 

În aceste şedinţe din toamna anului 1971, se spunea că ”toate cadrele de securitate trebuie să manifeste o grijă deosebită pentru păstrarea bunurilor din dotarea unităţilor, iar lucrătorii cu sarcini de control financiar să dovedească un înalt spirit de prevenire a tuturor fenomenelor care pot aduce pagube patrimoniului Consiliului Securităţii Statului. Cadrele de conducere de pe toate treptele din unităţile C.S.S. să acorde permanent o atenţie deosebită pe linia apărării avutului obştesc, să controleze modul cum subordonaţii acţionează pe această linie şi să intervină cu hotărâre, ori de câte ori au semnalări despre acţiuni care ar leza avutul obştesc, pentru exploatarea şi finalizarea cu operativitate a acestor semnalări, pentru a nu permite nici o acţiune care să lovească în avutul obştesc”.

S-a stabilit că ”În cadrul fiecărei unităţi de securitate se vor prezenta cazuri concrete cu privire la infracţiuni mai deosebite, ce au lezat avutul obştesc, în care răspunderea revine şi organelor de securitate, nominalizându-se lucrătorii care răspund de sectoarele, întreprinderile şi organizaţiile economice în cadrul cărora s-au comis infracţiunile respective. În asemenea cazuri, se va sublinia că în cauză aveau obligaţia şi puteau ca, prin reţeaua informativă, să cunoască şi să contribuie la prevenirea faptelor respective. Să se dea de semnalări care se refereau la acţiuni de lezare a avutului obştesc, dar pe care ofiţerii care le-au obţinut, nu le-au exploatat cu operativitate, ori nu au informat organele competente, pentru a lua măsuri de prevenire”. Era cumva firesc pentru securişti, care nu aveau de gând să se obosească, făcând treaba Miliţiei. Şi nici măcar să o informeze.

Aşa că, dacă mai existau şi excepţii de la această regulă, ele trebuiau să fie date ca exemple pozitive: ”Dacă în cadrul unităţii există vreun lucrător care a sesizat un caz mai deosebit şi s-a prevenit ori s-a curmat o acţiune de lezare a avutului obştesc, care poate fi dat ca exemplu pozitiv, să se facă acest lucru în cadrul adunării”.

Securiştii ştiau că are fiecare din ei măcar o problemă, despre care nu se prea vorbea, nici în asemenea ”limbă de lemn”: unii dintre ei, când ”decontau” plata informatorilor din propria reţea, mai umflau ”nota de plată” şi doar din întâmplare asemenea cazuri (precum, la vremea respectivă, cel al unui ofiţer de securitate din Dolj) ajungeau să fie descoperite: acesta din urmă îşi transformase soacra, socrul şi soţia în ”informatori”, punându-i să semneze tot felul de ”note”, pe identităţi reale, ale unor persoane ale căror date le obţinuse ofiţerul. Abia când una dintre aceste persoane a ajuns în contactul unui alt ofiţer, s-au descoperit falsurile comise de ofiţerul care-şi transformase familia în ”reţea”, pentru a încasa bani din fondurile destinate informatorilor.

Mulţi procedau la decontarea unor sume nejustificare din aceste fonduri. Mesele lor bogate pe la restaurante erau mai întotdeauna ”pe chitanţă”, fiind servite ”în interes de serviciu”, de vorbă cu ”sursa”. De fapt, rareori se întâmpla aşa. Oricum, cel puţin beau şi mâncau gratis, pe banii statului – chiar ai Securităţii. Dar acesta era cel mai mic păcat.

Căpitanul Lungu şi defrişările din Cluj

Cancelaria Consiliul Securităţii Statului a sintetizat într-o ”Notă” cu apostila ”Secret” din 29 octombrie 1971 unele din ”aspectele” sesizate în controalele efectuate în aparatul de Securitate, lansate ca urmare a depistării de către nişte amărîţi de miliţieni de la ”economic”, din Caraş-Severin, că unul din capii securităţii locale din Caransebeş era ”mînă în mînă” cu un dilapidator local, condamnat la moarte. Ceea ce era, înainte de toate, o palmă pe obrazul instituţiei, primită de la ”slugile” lor din Miliţie, pe care securiştii îi dispreţuiau.

Nota consemnează că ”au existat cazuri de ofiţeri şi subofiţeri care, folosindu-se de calitatea lor de lucrători ai aparatului de securitate, au comis grave abuzuri, folosind diverse procedee prin care şi-au însuşit bunuri şi valori din patrimoniul unor întreprinderi şi organizaţii economice. Aşa, de exemplu, fostul căpitan Lungu Traian, din cadrul I.S.J. Cluj, folosindu-se de calitatea de ofiţer şi de faptul că o perioadă de timp a răspuns de sectorul forestier din judeţ, a comis o serie întreagă de ilegalităţi, în scopul înavuţirii personale. Astfel, folosindu-se de calitatea ce o avea, a obţinut în mod repetat, de la unele ocoale silvice, bonuri pe numele unor cetăţeni, pentru a lua material lemnos. Cu ocazia deplasărilor pentru ridicarea materialului lemnos, sustrăgea în mod ilegal cantităţi mult mai mari de lemne, pe care apoi le comercializa. A determinat pe secretarul Consiliului popular al comunei Poieni şi pe şeful contabil să comită fals în acte publice, obţinînd de la ei doua procuri în alb, pentru a le folosi la transportarea şi comercializarea materialului lemnos sustras.

Treaba, căpitanul de Securitate Lungu n-o făcea de unul singur: ”În sustragerea de material lemnos a intrat în legătură cu trei elemente recidiviste în acest domeniu. Lungu Traian a mers pînă acolo încît nu numai că i-a ajutat în procurarea şi transportarea materialului lemnos furat, ci le-a asigurat şi paza, pentru a nu fi prinşi de organele de stat, mergînd cu autoturismul

personal în faţa maşinilor care transportau lemnele, pentru a-i avertiza în caz de nevoie”. Nu doar că a fost ”antemergătorul” hoţilor, asigurîndu-le protecţia, dar i-a mai şi ajutat pe cei prinşi să scape: în cursul lunii noiembrie 1970, la cererea unui cetăţean (recidivist căruia i se confiscase

un vagon de cherestea, deoarece nu avea forme), Lungu Traian, încălcînd regulile muncii de securitate, a mers îmbrăcat în uniformă la Biroul de miliţie T.F. şi la Inspectoratul silvic din Cluj, intervenind pentru restituirea materialului lemnos confiscat şi clasarea dosarului. Pentru acest serviciu, lui Lungu Traian i s-a oferit o sumă de bani”.

Din astfel de operaţiuni, securistul s-a ales cu o mică avere. ”Prin actele abuzive comise, Lungu Traian a reuşit ca, într-o perioadă relativ scurtă, să acumuleze bunuri materiale estimate la valoarea de cca 350 000 lei. Din dosarul său personal reiese că a mai fost reclamat pentru astfel de abuzuri, săvîrşite în perioada cînd lucra la fostul raion de securitate Huedin. Cei care au fost însărcinaţi cu verificarea în acea perioadă, au privit cu uşurinţă cazul, raportînd că nu se confirmă cele semnalate. Ba mai mult, din rezoluţia pusă de fostul şef de raion pe referatul de cercetare, reieşea că ofiţerul este calomniat şi, în concluzie, se cerea să se identifice autorul pentru a fi tras la răspundere”. Fără îndoială că era vorba şi  aici, de o ”şpagă” dată şi mai sus, dar despre asta nici nu s-a vorbit, nici nu s-a făcut vreo anchetă. Să ancheteze asemenea muşamalizări şi motivaţiile lor, ar fi însemnat să desfiinţeze, pur şi simplu, instituţia.

Plîngerile la adresa căpitanului de Securitate Lungu, devenit şeful sub acoperire al ”mafiei lemnului” din judeţul Cluj, au ajuns însă din cele în urmă la Comitetul Central al PCR, care a solicitat conducerii Securităţii o verificare a celor semnalate. După ”uzanţe”, conducerea a trimis materialul să fie verificat la conducerea Securităţii din Cluj, la şefii lui Lungu, care-l mai scoseseră basma curată şi înainte, poate nu pe gratis, dar asta nu s-a mai aflat. Iată ce spune nota citată: ”De asemenea, şi în verificarea ultimei sesizări cu privire la abuzurile comise de Lungu Traian, pe care am primit-o de la C.C. al P.C.R. în martie 1971, Inspectoratul de Securitate al Cluj a manifestat superficialitate şi o condamnabilă lipsă de combativitate, raportînd Consiliului Statului că problemele semnalate nu se confirmă. Sesizîndu-se de aceasta, conducerea C.S.S. a ordonat reverificarea semnalării şi numai astfel s-a stabilit activitatea ilicită a fostului căpitan Lungu Traian”.

Rapid, ca urmare a acestei ”reverificări” făcută sub ochii vigilenţi ai celor de la Bucureşti, Traian Lungu a devenit ”fost căpitan” şi a încăput pe mîna Miliţiei. Ca fost securist, probabil că nu i-a mers prea bine în închisoare – cel puţin o perioadă.

De la bişniţă cu piese auto şi medicamente, la ”mafia paşapoartelor”

Nota citată mai consemna că ”în tendinţa lor avidă de căpătuială cu orice preţ, după venituri cu încălcarea a normelor echităţii socialiste, unii s-au folosit de calitatea de lucrători ai securităţii statului pentru a obţine diferite avantaje materiale, de la diverse persoane, de regulă elemente necinstite, iar alţii s-au antrenat în relaţii cu elemente suspecte, aflate în evidenţele de securitate sau de la care au împrumutat diverse sume de bani, obiecte, ori au obţinut alte avantaje”. Fireşte, nu pe gratis şi nu pe ochi frumoşi

”Complăcîndu-se în anturajul unor elemente suspecte, ofiţerii i-au ajutat de fapt să-şi desfăşoare activitatea ilicită. Maior Topoleanu Ioan, de la I.S.J. Constanta, a fost menţinut în aparat, deşi cu mulţi ani în urmă s-a stabilit că, folosind diverse căi necinstite, şi-a procurat o serie de materiale pentru construcţia unei case proprietate personală. În ultimul timp, s-a folosit de unele persoane, cu care avea legături datorită sarcinilor de serviciu, pentru a efectua unele amenajări la locuinţa personală şi a-şi procura unele produse agroalimentare”. Erau, cu alte cuvinte, persoane din ”legătura” sa, adică informatori ai săi, pe care în schimb îi ajuta şi el cum putea. Şi putea.

”Una dintre aceste persoane a plecat în interes de serviciu în R.F.G. şi a refuzat să se mai întoarcă. Dorinţa sa de căpătuială i-a tocit într-atîta simţul patriotic şi de clasă maiorului Topoleanu Ioan, încît i-a adresat transfugului cererea de a-i trimite din R.F.G. un automobil, iar cînd soţia trădătorului a plecat, i-a trimis prin intermediul acesteia cadouri (obiecte de artizanat şi băutură)”.

”Locotenent colonel Costea Gheorghe, şeful de Securitate a municipiului Turnu Severin între 1968-1978 încălcînd în mod grav normele muncii de securitate, ordinele conducerii C.S.S. şi prevederile H.C.M. nr. 957/1966, şi-a creat relaţii neprincipiale, nejustificate de interesele serviciului, cu unii cetăţeni străini, prin intermediul cărora a obţinut diferite obiecte şi medicamente, pe care apoi le-a comercializat (le-a vîndut unor colegi şi altor cetăţeni din oraş). Folosindu-se de funcţia ce o deţinea a eliberat o adeverinţă falsă, prin care se atesta că fiica unui preşedinte de C.A.P. cu care era în relaţii foarte apropiate – lucrează în cadrul C.S.S., adeverinţă pe care cea în cauză a folosit-o pentru a urma cursurile fără frecvenţă ale unei facultăţi”.

”Căpitan Blaga Alexandru de la Inspectoratul de Securitate Galaţi, contrar ordinului pe care l-a primit de la şeful său, a dat aviz favorabil pentru plecarea în străinătate a unei persoane care i-a promis că îi va procura din Bucureşti cauciucuri pentru autoturism. Ivan Vasile, din cadrul U,M. 0716 Bucureşti, a pretins şi primit suma de 8.100 lei de la o familie din Băileşti, judeţul Argeş, sub pretextul că va interveni la Procuratura Generală a R.S.R pentru anularea hotărîrii prin care fiul familiei respective fusese condamnat la 6 luni închisoare”.

Şirul exemplelor continuă, cu maiorul Mata Ioan, care ”folosindu-se de funcţia ce o avea ca şef al Biroului de Securitate” şi-a schimbat piesele auto pentru maşina personală la un magazin din oraşul respectiv şi a intervenit pentru un alt schimb de piese auto necesare, la una din maşinile unei cunoştinţe. Ulterior, responsabilul magazinului a fost condamnat”. Abia cu acea ocazie s- a aflat că ”lipsurile în gestiune” erau provocate (şi) de un maior de securitate. Un alt maior, ”Lacatiş Eugen, din cadrul l.S,J. Timiş, a împrumutat în anul 1970 suma de 7000 lei de la un fost legionar, fost condamnat la 10 ani închisoare pentru activitate duşmănoasă şi cu care avea contact în virtutea de serviciu” – adică era un informator al său.

În meciul Securitate – Miliţie, Securitatea a marcat şi a cîştigat

Şi aşa mai departe… Conducerea Securităţii n-a săpat prea adînc, de teamă că n-o să rămînă piatră peste piatră în Securitate. Dar nici nu putea să treacă cu vederea unele cazuri, în care ofiţeri de Securitate erau deja în cercetarea Miliţiei, prin arestarea unor complici sau protejaţi ai lor. S-a hotărît ca ”în cadrul fiecărei unităţi să se dea exemple concrete de ofiţeri, subofiţeri şi angajaţi civili, care, folosindu-se de calitatea lor de lucrători ai C.S.S. au comis abuzuri, însuşindu-şi diverse bunuri sau valori din patrimoniul unor întreprinderi ori instituţii”, sau exemple ale unor cadre care ”în schimbul unor avantaje materiale, au facilitat unor elemente dubioase obţinerea de paşapoarte sau rezolvarea altor probleme pe care cei în cauza nu reuşeau să le rezolve pe căi legale”. Alţi ofiţeri ”au folosit persoane din reţeaua informativă pentru rezolvarea unor probleme personale, ori au primit diverse avantaje; şi-au creat relaţii cu diverse elemente necinstite, urmărite de organele de stat, în favoarea cărora au făcut ori au promis că vor face intervenţii, în schimbul unor sume de bani, obiecte sau alte avantaje. Prin faptele arătate, cei în cauză s-au compromis grav în faţa cetăţenilor, provocînd indignarea justificată a oamenilor muncii, au pătat grosolan calitatea de lucrători de Securitate”.

Cine avea însă curajul să se lege de un securist? Pînă atunci nimeni, în afara superiorilor lor, dar aceştia s-au oprit la a-şi manifesta ”indignarea”, la finalul Notei propuse spre semnare şefului Securităţii, Ion Stănescu. ”Acelaşi sentiment de revoltă şi indignare manifestă de asemenea, întregul personal al Consiliului Statului, aflînd de decădere pînă la care au ajuns cei menţionaţi. Considerăm că scoaterea la iveală şi dezbaterea acestor cazuri grave care s-au petrecut ne obligă sa facem o analiză profunda a cauzelor care au favorizat acestor fenomene complet străine de etica noastră socialistă, să tragem concluziile necesare şi să luăm măsurile potrivite pentru ca asemenea fapte să nu mai întîlnim la nici unul din lucrătorii aparatului de securitate. Analiza cazurilor citate, cît şi a altor fenomene negative ce s-au manifestat în activitatea unora dintre lucrătorii de securitate, ne duc mai întîi la concluzia că şefii ierarhici şi organizaţiile de partid n-au desfăşurat activitatea preventivă necesară, nu au luat măsuri ferme care să curme asemenea practici. De asemenea, considerăm că o contribuţie însemnată la apariţia unor fenomene de felul celor tratate mai sus, o au colectivele în care au lucrat ori lucrează cei menţionaţi, care au manifestat lipsă de combativitate, precum şi colegii celor în cauză, care nu au dovedit fermitatea şi intransigenţa partinică, la care îi obliga calitatea lor de comunişti şi lucrători ai aparatului de Securitate”.

Dar răul era mai mare decît l-ar fi putut vindeca nişte şedinţe. Şeful Securităţii, Ion Stănescu, s-a simţit teribil lezat de ”atacul” pe care miliţienii lui Cornel Onescu, rivalul său de la conducerea Ministerului de Interne, l-a lansat la adresa ”corupţilor” din Securitate, Problema şi-a găsit rezolvarea în anul următor. după ce Miliţia şi Securitatea au fost reunificate în cadrul Ministerului de Interne, în aprilie 1972. Fostul şef al Consiliului Securităţii Statului, Ion Stănescu, a ajuns ministru de interne, iar faptul că nişte infractori erau protejaţi de corupţii din Securitatea lui Stănescu a devenit ”secret operativ”.  Securiştii au rămas neclintiţi şi netulburaţi în afacerile lor obscure, mai ales după ce Securitatea a preluat integral şi Serviciul Paşapoartelor.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *