Stiri

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea


Nici nu mai dăduse niciun semn de viaţă contactelor stabilte. De fapt, după ce a ajuns la Bonn, Pacepa intrase pe poarta Ambasadei SUA şi ceruse azil politic. Dar ”colegii” care-l căutau patru zile mai tîrziu la Frankfurt n-aveau habar de asta.  După alte 24 de ore, cînd i-au scotocit camera şi s-au lămurit că nici n-a fost răpit, nici n-a fost omorît (avea haine în dulap şi actele pe noptieră, iar televizorul mergea), şi-ar fi dorit probabil să-l fi omorît chiar ei. Pentru că, în curînd, a devenit cel mai vînat spion din lume.

 

Fuga lui Pacepa a băgat un general la închisoare

În seara zilei de 29 iulie, Securitatea era în stare de alarmă. Dar era deja prea tîrziu: Pacepa se afla la o bază americană, de unde un avion militar a decolat cu el la bord, cu destinaţia Washington. La 8 august, ştirea dezertării lui a fost publicată în Die Welt. Nu ştiu dacă se îmogăţise, în România – cum a fost acuzat, după ce a fugit. Dar, cu siguranţă, i-a făcut foarte bogaţi pe cei din serviciile de spionaj şi contraspionaj din Occident.

Imediat după fuga lui Pacepa, la Securitate anchetele, destiturile şi şedinţele s-au ţinut lanţ, vreme de mai multe luni. Dosarul de anchetă a acestui eveniment care a cutremurat instituţia din temelii număra 120 de volume, dar la CNSAS au ajuns, abia în 2006, numai 92 din ele. Restul s-au ”evaporat”, în timpul în care, de la începutul anilor ’90, documentele s-au tot plimbat de la SRI la SIE şi retur, ultimii motivînd în cele din urmă că anchetele nu-i privesc, pentru că au fost făcute de Contraspionaj, deci de serviciile interne.

SRI-ul le-a reprimit fără plăcere, nu numai pentru că e o poveste încă ”fierbinte”, din perspectiva aliaţilor americani Pacepa fiind un erou, iar al unor ”ofiţeri de informaţii” de tradiţie securistică sau chiar din generaţii mai noi, drept un trădător. Argumente sînt şi de o parte, şi de alta, dar oricum nimănui nu-i place să-şi amintească, de fapt, cum a fost umilit. Ofiţerii de informaţii au faţă de acest caz o reacţie ca şi a românului de rînd, căruia nu-i place să-şi amintească, nici măcar pentru el, cum era luat la înjurături de secretarul de partid din secţie, fără să-şi fi îngăduit să-i răspundă.

Căci exact aşa s-a întîmplat cu anchetele care au urmat în Securitate, după ”trădarea” lui Pacepa.  Ele s-au succedat din august şi pînă tîrziu, în decembrie 1978. Nimeni nu mai avea linişte, chiar dacă serviciile ”interne” jubilau cumva, la păţania ”deştepţilor” din Direcţia de Informaţii Externe”, retrogradată curînd după această defectare la rangul de ”Centrală”, cu indicativul de UM 0544. Dar n-a scăpat mai nimeni fără ca măcar să-i fie din nou ”periapt” dosarul, fie că lucra în serviciile de informaţii externe, fie că lucre la ”ciocanul şi timpanul”, securitatea internă.

Cei în legătură cu care exista şi cea mai mică suspiciune de lipsă de loialitate, cea mai măruntă urmă a unei ”abateri” nedeclarate, cu aromă de ”deconspirare a muncii”, dispărea imediat din Securitate, fără prea multă vorbă. Să nu-i mai luăm în discuţie pe aceia care erau ştiuţi ca prieteni ai generalului fugar. Generalul de securitate Eugen Luchian, prieten de familie al lui Pacepa, fost consilier al primululi ministru Ion Gheorghe Maurer, în acţiunile de vînzare a saşilor şi evreilor de către statul român, a fost condamnat la opt ani de închisoare, pe care i-a petrecut majoritatea la Aiud – cîţiva, în aceeaşi celulă cu preotul dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

 

Securitatea şi-a pierdut reţeaua de spioni

”Civilul” Remus Dima, paraşutat ca şef al spionajului ceauşist în octombrie 1978 a făcuţ faţă cu brio misiunii de curăţire a aparatului, ajutat de ”mîncătoriile” specifice din interiorul instituţiilor româneşti, dar care în Securitate (ca şi în ”serviciile” clădite pe ruinele ei) s-au multiplicat, din cauza principilui de organizare ierarhică în şir indian, după care un loc eliberat ”sus” în ierarhie, înseamnă automat un pas înainte pentru cei de mai jos. Cînd chiar în ziua de Crăciun a anului 1978 s-a convocat la Ministerul de Interne, în prezenţa noului ministru Gheorghe Homoştean şedinţa de ”prelucrare” a cadrelor de conducere cu privire la ”concluziile desprinse” din defectarea lui Pacepa, toţi ştiau că nu-i aşteaptă un cadou şi erau pregătiţi pentru ce era mai rău. Dar nu să audă că, de fapt, lucrurile stăteau chiar atît de rău.

”Profesioniştii” îi ascultau încremeniţi pe ”politrucii” puşi în fruntea lor. Cînd au auzit ce spunea Remus Dima, fostul activist cultural ajuns staroste peste spioni, nu le-a venit să-şi creadă urechilor. ”Concluziile şi învăţămintele ce se desprind din cazul trădătorului Pacepa” şi apoi ”măsurile care trebuie luate în toate unităţile Ministerului de Interne pentru sporirea vigilenţei, compartimentării muncii, secretizării problemelor şi menţinerii conspirativităţii”, citite de Dima i-au ţintuit de scaune.  Pacepa le făcuse tuturor praf toată ”munca”.

Plin de năduf, la acea şedinţă cu cadrele  de conducere din Ministerul de Interne, Remus Dima, noul şef al Direcţiei de Informaţii Externe citea cu o intonaţie gravă: ”Au fost nesocotite şi încălcate în mod voit şi grosolan principiile de bază şi normele obligatorii ale activităţii operative de informaţii externe. Din depoziţiile lui Doicaru şi Pacepa, au fost întocmite evidenţe centralizate, pe bază de fişe individuale, inclusiv numele în clar, a întregii reţele informative din exterior, precum şi ale bazei de lucru. Această lucrare a fost legată de tipografia unităţii şi păstrată în fişetul trădătorului, ceea ce i-a permis să ia cunoştinţă de toată reţeaua Direcţiei Generale de Informaţii Externe. Au fost introduse pe calculator multe date de interes operativ, de unde Pacepa cerea frecvent să i se prezinte tot felul de situaţii. S-a organizat analiza în colectiv a diferitelor probleme sau acţiuni concrete, la care participau multe cadre din diferite compartimente de activitate, în faţa cărora erau prezentate detalii şi aspect deosebite, la care nu trebuiau să aibă acces, ducîndu-se astfel la deconspirări de surse şi acţiuni””.

Şi toţi cei care, spre deosebire de Remus Dima, care habar n-avea de fapt despre cine vorbea el acolo, îl cunoşteau cît de cît pe Ion Mihai Pacepa, şi-au dat seama cît de groasă e treaba. Degeaba tot îi dădea înainte Remus Dima, spunînd că Pacepa era ”de mai mult timp în stadiul de alcoolism cronic, consumînd băuturi tari, pînă la pierderea autocontrolului”. Nu ficatul, ci mintea lui funcţiona ca o sugativă. Astfel că Pacepa era vestit că reţine tot ce-l interesează, cu o acuitate care-l şi adusese în postura de favorit al Ceauşeştilor, mari amatori de bîrfe şi poveşti de alcoov, cărora putea să le reproducă orice discuţie pe care o auzise, orice informaţie ”prinsă din zbor” şi care i-ar fi interesat. Fostul lor şef n-avusese nevoie să copieze sau fotografieze nimic, memoria lui ţinea loc şi de peliculă fotografică, şi de bandă sonoră.

 

4 milioane de dolari pe capul lui Pacepa

Nu ştiu dacă Pacepa era sau nu mai bogat decît alţii de nivelul lui din ierarhia Securităţii, sau a partidului. Deşi după fuga sa în Occident a fost acuzat că a profitat de funcţie pentru a face bişniţă şi bani, că a încurajat corupţia, a comis ”abateri de la morală, alte manifestări de indisciplină, abuzuri şi ilegalităţi” pentru a se îmbogăţi, că locuinţa sa era plină de ”bunuri de import”, un singur fapt a rămas cert: el era, de departe, la momentul în care a hotărît să se predea americanilor, cel mai bine informat om din România, dar şi deţinător al unor secrete care priveau Pactul de la Varşovia – ceea ce aproape că a echivalat, într-un sens invers, cu lovitura dată NATO de spionul român Mihai Caraman.    

Spionajul român avea rezidenţe în peste 150 de ţări, care adunau o cantitate imensă de informaţii, gestionată de Pacepa. După fuga lui de la sfîrşitul lunii iulie a anului 1978, în zilele care au urmat se declanşase o adevărată hemoragie, prin care o sumă întreagă de cetăţeni ”onorabili” din ţările occidentale au dispărut peste noapte. Unii au mai apucat să se salveze, nedepistaţi la timp de serviciile de contrainformaţii şi au trecut graniţele ţărilor occidentale, doar cu ce aveau la ei.

Personalul de la ambasadele României s-a înjumătăţit, cei care erau spioni ai Securităţii, fără a beneficia de statutul imunităţii diplomatice, fiind expediaţi peste noapte în ţară. Delegaţii ”comerciale” întergi, trimise la ”negocieri” au făcut cale întoarsă peste noapte, fără explicaţii. Şi aşa mai departe. Oficiile TAROM şi reprezentanţele comerciale şi-au ”pierdut” şi ele parte din personal. Toate acestea erau măsuri de prevedere, dar n-au putut stăvili dezastrul. ”Prada” constraspionajului NATO era una mai consistentă decît ar fi reuşit, pe căi normale, să anihileze aceste servicii, într-o muncă de un deceniu. Iar Securităţii i-a trebuit, după unele estimări, cel puţin două decenii să-şi refacă reţelele.  

Replica Securităţii a fost neîndurătoare. S-a pus un premiu de 2 milioane de dolari pe ”capul” lui Pacepa. După apariţia cărţii ”Orizonturi roşii” în 1987, în care sînt zugrăviţi deloc măgulitor, Ghadaffi şi Yasser Arafat au mai plusat şi ei, fiecare, cu cîte un ”contract” de un million de dolari, pentru uciderea ”defectorului” roman.

Explicaţia pe care Pacepa a dat-o defectării sale e reprodusă în cartea lui amintită, care a erodat definitiv orice urmă de prestigiu pe care o mai avea Ceauşescu peste hotare şi, fiind citită în serial la ”Europa liberă” de la 1 ianuarie 1988, a contribuit la radicalizarea anticomunistă a românilor. El relata: ”22 iulie 1978. Eram cu Ceauşescu pe plaja lacului Techirghiol, unde Gospodăria de Partid şi Direcţia a V-a a Securităţii (care urmau să fie curînd unite în Caza Prezidenţială) amenajaseră o porţiune doar pentru el. Doar cînd am ajuns plutind unul lîngă altul în mijlocul lacului, unde nimeni nu ne putea auzi, am înţeles în sfîrşit motivul real pentru care Ceauşescu m-a chemat de urgenţă la Neptun”.

Ceea ce i-a cerut Ceauşescu, spune Pacepa, l-a hotărît să dezerteze: ”El a bătut încet apa cu mîinile, pînă cînd umărul lui l-a atins pe al meu, şi mi-a murmurat în ureche: N-Noël t-trebuie omorît! Noël Bernard era directorul programului în limba română al postului de radio Europa Liberă, căruia Ceauşescu îi voia de mult capul. Ceauşescu s-a apropiat şi mai mult de mine. Dă-i-l pe „Radu, mi-a şoptit, referindu-se la pulberea de izotop de taliu primită de la KGB, care, potrivit descrierii trimise de Moscova, odată ingerată, provoca o formă letală de cancer galopant. Ai î-înţeles? Dup’aia celelalte viespi, una dup’alta. Apoi trebe distrus întreg vesparu’! La ăştia le dai Semtex, m-a instruit Ceauşescu profesional. Viesparul era sediul central al Europei Libere din München”. Ceea ce, cu sau fără Pacepa, s-a întîmplat mai tîrziu: Noël Bernard a murit de cancer galopant, iar sediul secţiei române a făcut obiectul unui atentat cu bombă.

În toamna anului 2006, Pacepa îi scria vechiului său prieten, generalul Eugen Luchian, relatîndu-i astfel decizia defectării, care i-a adus acestuia din urmă o condamnare de opt ani: ”am trăit 27 de ani cu coşmarul că, într-o zi, voi primi asemenea ordin. Ca ofiţer de Securitate, am comis nenumărate fapte demne de dispreţ, dar nu am fost implicat in omoruri. A doua zi, am plecat la Bonn, pentru a transmite un mesaj al lui Ceauşescu către cancelarul Helmuth Schmidt şi la 24 iulie am cerut azil politic la Ambasada SUA din RFG”. Nu ştiu ce, şi dacă prietenul său de demult i-a răspuns, în vreun fel sau altul. Eugen Luchian a murit un an mai tîrziu de la primirea acestei scrisori, în septembrie 2006, fiind singurul general din Securitate care totodată a fost beneficiar al Decretului-lege 118, care acordă drepturi foştilor deţinuţi politici.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *