Dezbateri

Învățământul continuă în online până la încheierea primului semestru, pe 8 februarie 2021 – Radio România Cultural


Elevii de liceu vor învăța conform unor planuri cadru noi 

6 January 2021

Propunerea ca școlile să rămână închise până în data de 8 februarie și cursurile să continue online, a fost aprobată miercuri, 6 ianuarie a.c., prin ordonanța de urgență pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin care se stabilește că:

„În perioada 11 ianuarie 2021 – 8 februarie 2021, prin excepţie de la prevederile alin. (1), în baza și sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional realizată de Ministerul Sănătății împreună cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, și în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin ordin al ministrului educaţiei, se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line”.

Precizăm că dispozițiile prevăzute la art. 38 alin. (1^3) din Legea nr. 55/2020 au avut aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2020.

În condițiile în care pandemia de Covid -19 afectează încă sănătatea populației, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului legal care să asigure desfășurarea procesului de învățământ, astfel încât cadrele didactice și elevii să beneficieze de drepturile constituționale la învățătură și sănătate în condiții de siguranță epidemiologică, demonstrând în același timp dorința Guvernului de trecere a școlii în format clasic în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020-2021, sub rezerva evoluției epidemiologice.

Imagine de Steven Weirather de la Pixabay atribuită gratuit

 

 



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *