Dezbateri

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie – La Belle Époque. Amurgul unei lumi. Invitat, dr. Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale ale României


Marți 22 septembrie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22)

Realizator, Dan Manolache

Voi
începe această scurtă prezentare a emisiunii cu o mărturisire de
vechi cititor (aproape șase decenii de practică
a
”profesiei”),
nu citesc prefețele decât la sfârșitul lecturii cărții.
La început, în copilărie, probabil, fiindcă nu aveam răbdare și
nici nu voiam să-mi povestească cineva, din greșeală, sau
cu intenție,
acțiunea, de cele mai multe ori palpitantă și plină de un
atractiv neprevăzut. Mai târziu fiindcă doream să mă aflu pe
picior de egalitate cu autorul ei, adică să fi citit amândoi
cartea, să formulăm considerații asupra ei și
apoi să le comparăm.
Au
și cititorii trufia lor…..

Am
făcut însă și excepții și mă bucur că una dintre ele s- a
întâmplat zilele trecute când am deschis cartea recent aparută la
Editura Corint, La
Belle
Époque.

Amurgul unei lumi
”,
autor, Marry McAuliffe. Așa am descoperit superba prefață scrisă
de doamna Alina Pavelescu, invitata emisiunii noastre care
mi-a
stârnit nu doar curiozitatea de a citi volumul
ci și pe aceea de a afla dacă autoarea lui este la înălțimea
prefațatoarei. Vă voi spune dintru început că lectura este
deopotrivă de captivantă.

Iată
cîteva fraze selectate din textul prefeței: La Belle
Époque
este
un termen ”născut
în Franța, la capătul în care umanitatea europeană și-a pierdut
definitiv inocența. La
Belle
Époque e sinonimă și astăzi cu nostalgia după un timp istoric
al fericirii, lipsei de griji și bucuriei de a trăi…..
E
vremea de aur a boemei din Montmartre, o vreme ce durează puțin,
doar până la război, dar e trăită intens și zgomotos. Pe colina
de la marginea de nord a Parisului, lumea orașului și lumea satului
trăiesc încă împreună. Plantațiile de viță de vie fac parte
din peisajul locului, așa că vinul e aici mai ieftin decât în
oraș. Tavernele prosperă iar proprietarii lor, altminteri oameni
cât se poate de simpli, își descoperă neașteptate virtuți de
colecționari de artă, căci pictorii săraci și încă anonimi își
plătesc consumațiile cu tablouri….
Sărăcia
se simte în aer și, în mijlocul ei boema artistică se amestecă,
în mod periculos cu lumea interlopă…….Dar farmecul pe care îl
radiază, la un secol distanță, poveștile boeme din Montmartre e
imun la sărăcie. E farmecul unei lumi care trăiește frenetic,
încrezătoare în sine și în viitorul său. Cei care o populează
vin din toate colțurile lumii atrași, ca de un magnet, de
promisiunea libertății, a bogăției și a gloriei…….Coloratei
societăți din Montmartre i se alătură- dar nu ise opune, în
ciuda diferenței de statut material- cealaltă societate,
aristocrația proustiană de pe boulevard Saint- Germain și din
arondismentul al 16-lea… O lume a saloanelor în care arta de a
trăi e o îndeletnicire la fel de complicată și necesită la fel
de multe calități, native sau dobândite, ca arta însăși.”

Ei
bine, cartea despre care vom discuta spune, după un secol, povestea
acestei lumi. Este în același timp o cronică ce se întinde pe
parcursul a 18 ani, din 1900 până la sfârșitul, Marelui Război
și în același timp un roman care urmărește evoluția unor
personaje care sunt sau sunt sortite să devină personalități.

Enumerarea
lor, chiar și parțială vă va convinge cu ușurință să le
aflați biografiile, să le cunoașteți suișurile și coborâșurile
existenței, să le împărtășiți bucuriile, tristețile și
dramele. Cartea
deschide o fereastră către o lume, din care ne-au rămas doar
mărturii artistice, cărți, tablouri, creații muzicale,
fotografii, sculpturi, monumente, filme, o fereastră prin care
întrzărim crâmpeie din viața celor care prin geniul lor ne-au
făcut și pe noi, cei de astăzi, mai bogați. Așadar, personajele
cărții sunt Pablo
Picasso.
Maurice Ravel, Auguste Rodin, Sarah Berhnardt, Guillaume
Appolinaire, Pierre și Marie Curie, Georges Clemenceau, Henry
Matisse, Gustave Eiffel, Camille Saint- Saens, Marcel Proust, Emile
Zola,
frații Renault, Alfred
Dreyfus, Georges
Braques, Charles de Gaulle, Anne de Noailles, Claude Debussy, Andre
Citroen, Gabriel Faurre, Isadora Duncan, Constantin Brâncuși etc,
etc

Așa
cum spuneam evoluția lor este urmăită an după an din 1900 și
până în 1918. Și câte nu s-au întâmplt în acest răstimp!

Chiar
începutul de secol se produce sub strălucirea parisului gazda
Expoziției Universale și a Jocurilor Olimpice. Afăm de pildă că
prima femeie distinsă cu o medalie individuală a fost Charlotte
Cooper, triplă învingătoare la Wimbledon,
a
purtat o fustă lungă până la glezne, corset și bluză cu mânecă
lungă și și-a zdrobit adversarele cu formidabilul ei rever.”

Rămânând
în domeniul sportului vom spune că, un an mai târziu Louis Renault
a terminat pe primul loc în raliul Paris-Berlin la categoria
automobile ușoare și pe locul 7 în clasamentul general, succes
care a dus la dublarea capacității de producție a fabricii celor
doi frați chiar dacă nu toată lumea era cuprinsă de entuziasm.
Gazeta Le Petite Republicain de pildă comenta astfel cursa cu
pricina: ”În
clipa de față 71 de nebuni primejdioși conduc în câmp deschis cu
viteza trenurilor expres. Acești maniaci gonesc cu 50 km/oră și
spulberă totul în calea lor.”

Unul
dintre personajele principale ar putea fi Maurice Ravel, cel al cărui
geniu este recunoscut după adevărate dispute între cei care ocupau
prim planul vieții muzicale. Compozițiile sale nu sunt pe placul
celor care conduceau Conservatorul din Paris astfel încât îi este
refuzată participarea și mai târziu cununa de lauri a celui mai
important concurs muzical, Prix de Rome. Mai mult chiar, deși este
susținut de profesorul său Gabriel Faurre, este exclus din
Conservator. Scandalul
produs în 1905 când de acum consacratului compozitor ( deja autor
al unor lucrări precum Jeux d’eau, Cvartetul de coarde în fa
major și Șeheezada) a dus la demisia directorului Conservatorului
și a ltor membri ai corpului profesoral mai ales că se aflase că
”toți
cei șase finaliști erau elevii aceluiași profesor de compoziție
de la Conservator care mai era și membru al juriului pe deasupra,”

Sunt
menționate și premiere ale unor opere devenite celebre precum
Pelleas et Melisande, creația lui Claude Debussy, în 1902, la Opera
Comică din Paris precum și sccesele spectacolelor de balet ce
purtau semnăturile lui Serghei Diaghilev și Vaslav Nijinsky.

Evenimentele
se succed cu repeziciune în orașul care era în acele vremuri
adevărata capitală europeană a culturii. Veți putea regăsi multe
dintre ele descrise în paginile cărții despre care von discuta în
emisiunea din această seară. Totul curge, desigur cu vârtejuri și
chiar cascade dar fără grija că tulburări exterioare ar putea
influența lumea aceasta care își era suficientă…. Și totuși,
pe neobservate, ca un șoc venit de nicăieri a apărut… războiul.
Mulți dintre protagoniștii anilor frumoși au descoperit oroarea
luptelor, au suferit în tranșee, au fost răniți, au luat contact
cu o altă realitate, una groaznică.

Aflat
pe
front,
Maurice Ravel scrie: ”O
săptămână am condus zi și noapte, fără faruri, pe niște
drumuri de necrezut, adesea cu o încărcătură de două ori prea
grea pentru camionul meu. Dar nu puteai să te târăști, deoarece
în jur ploua cu obuze….unul, un 130 austriac, mi-a împroșcat
obrazul cu reziduuri de pulbere.

Rămâne
însă consecvent principiilor sale.
Solicitat să se alăture unei
Ligi din care făceu parte, între alții, d’Indy și Saint-Saens
și
care își propunea apărarea muzicii franceze prin interzicerea
interpretării publice a compozițiilor contemporane germane și
austriece, Ravel refuză argumentând:
”după ce m-am războit cu elementul militarist din Germania
modernă, ar fi intolerabil, ca odată ăntors acasă, admirația și
aversiunea să- mi fie impuse prin decret.”
Câțiva
ani mai târziu compune chiar fermecătorul Concert pentru mâna
stângă în re major la solicitarea pianistului austriac Paul
Wittgenstein care își pierduse o mână în primele zile ale
războiului.

La
16 martie 1916 este rănit pe frontul din nordul franței, Guillome
Apollinaire. Era într-o tranșee și citea revista Mercure de
France. La început rana la cap a părut să fie una minoră dar s-a
dovedit a fi extrem de gravă provocându-i pralizie. Rănit și el,
tot la cap, Georges Braque suferă o trepanație, revie pe front și
este răsplutit pentru bravură cu Crucea de Război și făcut
Cavaler al Legiunii de Onoare.

Realitatea
războiului schimbă perspective, modifică comportamente,
maturizează chiar și boema artistică convinsă până atunci că
este menită doar să-și urmeze geniul. În februarie 1916, Claude
Debussy îi scria unui prieten: ”Războiul
continuă- după cum știi, însă îmi e cu neputință să în
țeleg
de ce…..Când se va epuiza ura?”

Nimic nu avea să mai fie la fel, după cum concluzionează autoarea cărții ”Pe măsură ce națiunea înțelegea gravitatea rănilor cauzate de război, lumea antebelică a început să capete o aureolă de epocă de aur. O iluzie, firește după cum își dă

9566ță. Însuși faptul că se află sub sticlă dovedește că balul a luat sfârșit.”


invităm așadar să ascultați o emisiune despre o lume frumoasă
descoperită abia după ce vremea ei……trecuse!



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *